Drivetest Land Rover Discovery

2.0 Diesel BiTurbo (SD4) 240CP 4x4 Aut8 HSE
Land Rover Discovery zoom
de Mircea Meşter, Foto: Ciprian Mihai
Luni, 10.07.2017
Statutar

Land Rover Discovery a fost întotdeauna "limuzina" mărcii britanice. În lipsa unui sedan care să reprezinte vârful ofertei unui constructor concentrat pe alt tip de caroserii, Land Rover a împins mereu clienții care-și doresc o mașină polivalentă cu miros de piele fină spre Discovery, un SUV de segment mare a cărui problemă majoră a fost întotdeauna faptul că a inventat practic segmentul prin 1989, dar a fost apoi împins în spate la vânzări de noile apariții din gama mărcilor germane, rămânând un produs mai degrabă nișat.

Degeaba s-a lăudat întotdeauna Discovery cu cel mai ridicat potențial în off-road, degeaba a încercat să se prezinte ca o mașină premium de top care se transformă la nevoie într-o familistă fără limite când vine vorba de terenul pe care îl poate călca până la destinație. Când nemții au prins mirosul de sânge și au înțeles că majoritatea clienților din această zonă vor un SUV pentru prestanță și asfalt, nu pentru capacitățile sale de urcare, Discovery a rămas o mașină apreciată de cei care și-au dorit cu adevărat o multifuncțională premium. 

Tocmai de aceea modelul britanic a rămas până mai ieri în spatele celorlalți când vine vorba de platforma tehnică și de tehnologie. Nu trebuie mers mai departe decât până la numerotarea generațiilor acestei mașini, care tocmai a ajuns la a treia reîncarnare în aproape 30 de ani. Apropo, nu vă lăsați păcăliți de faptul că anteriorul model era cunoscut sub numele Discovery 4, în cazul modelului britanic s-au cam numărat și facelift-urile. În fine, ne-am lămurit: evoluție lentă, care aduce cu ea invariabil metehnele tehnologice ale trecutului.

Ei bine, când inginerii și designerii Land Rover s-au așezat la aceeași masă ca să dezvolte noua generație Discovery, au luat la rând toate minusurile și au pus-o de-un brainstorming care a avut ca finalitate eliminarea a cât mai multe dintre acestea. E adevărat că de această dată au avut și avantajul unei baze estetice solide, pentru că noua generație de modele Land Rover și Range Rover au stârnit îndeajuns de multe pasiuni încât să fie considerate repere prin segmentele lor.

A ieșit noul Discovery. O mașină care-și păstrează spiritul și poziționarea, plusând însă cu elemente care vor atrage cu siguranță familiștii spre o alternativă interesantă și de acum modernă în segmentul SUV-urilor mari cu șapte locuri.

Land Rover Discovery
2.0 Diesel BiTurbo (SD4) 240CP 4x4 Aut8 HSE

  • Pret de pornire 48.790 €
  • Pret model testat 78.392 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Pentru a fi pe placul clienților europeni, care consideră că motorina este carburantul perfect când vine vorba de SUV-uri, Land Rover și-a împânzit gama de motorizări cu diesel-uri. Avem două versiuni ale unui motor diesel de 2.0 litri (184 și 240 CP), dar și un V6 care, interesant, nu are decât 16 cai în plus față de motorul de 240 CP. Evident, fanii benzinei au și ei la dispoziție o alternativă, în persoana unității 3.0 V6 de 340 CP.

Marele secret al lui Discovery nu stă însă neapărat în motorizări, ci în dieta prin care a trecut între generații. Inginerii britanicilor au utilizat extensiv aluminiul pe platforrma complet revizuită pe care a fost construit Discovery, iar asta a făcut ca SUV-ul să scape de până la 480 de kilograme față de versiunile generației anterioare. În lumea auto, treaba asta se întâmplă atât de rar, încât e aproape imposibil de imaginat că vorbim practic despre același model în două generații consecutive. Totuși, trebuie spus că Discovery rămâne unul dintre cele mai grele modele ale segmentului, depășind două tone în oricare dintre versiunile sale de motorizare.

În testul nostru am luat la pase motorul diesel intermediar, un 2.0 care face parte din familia Ingenium, valul nou care a acoperit încet atât gama Land Rover și Range Rover, cât și cea a fraților de la Jaguar. 180 CP și mai ales 500 Nm atinși încă de la 1500 rpm sunt valorile pe care se bazează acest motor care va fi, probabil, cel mai accesat de viitorii clienți ai acestui model. Și asta mai ales datorită faptului că povara impozitării este net inferioară față de alternativa V6 diesel de 3.0 litri.

Primul element pe care-l observi când intri pornești mașina este un laitmotiv al noului Discovery: confortul acustic oferit de izolarea fonică excelentă. Pe alocuri ai impresia că ești la volanul unei benzine, pentru că țăcănitul clasic de diesel e aproape inexistent. Spun că asistăm la developarea unui laitmotiv pentru că, vom vedea mai încolo, confortul este termenul de bază al noului model britanic.

La nivel dinamic, motorul de 2.0 litri și 240 CP se comportă meritoriu, dar nu admirabil. Cuplul motor-cutie reușește să miște fără probleme masivul SUV britanic pe străzi și șosele, iar comparația cu generația anterioară a modelului pare o glumă la nivelul feeling-ului pe care-l ai la volan. Simți însă o întârziere a răspunsului cutiei ZF cu 8 trepte la plecarea de pe loc, iar kickdown-ul aduce și el cu sine câteva zecimi de secundă de reflecție a transmisiei. Apoi, după ce treci de 2500 rpm, motorul își încordează mușchii și-și face apariția și sonor în același timp.

Consum

Pentru a ști în fața cui se așează modelul britanic atunci când vine vorba de agățat clienți, trebuie să ne îndreptăm spre zona SUV-urilor premium mari care oferă șapte locuri. Iar aici dăm de Audi Q7, Volvo XC90 și Mercedes-Benz GLS. Pentru o orientare cât mai clară în spațiul din clasa sa, vom introduce în comparație și BMW X5, chit că foarte puțini aleg opțiunea celor două locuri suplimentare. Însă toate modelele din segment vor funcționa în majoritatea timpului în configurație cu 5 locuri, deci comparațiile sunt relevante.

Ok. Acum, că am stabilit cine stă în colțurile ringului, punem una lângă alta fișele tehnice ale motoarelor diesel de 210-250 de cai putere și observăm câteva lucruri interesante. În primul rând, faptul că doar Audi Q7 și Mercedes GLS mai oferă V6 în această zonă de putere, restul mizând mai pe patru cilindri. Apoi, vedem că de fapt GLS-ul are 258 de cai și, deci, nu prea se potrivește în comparația noastră, fiind concurent 1:1 cu versiunea V6 de tot atâția cai a lui Discovery.

În fine, revenim la consum, acolo unde Land Rover anunță o medie mixtă de 6.4 litri/100 km. O valoare excelentă privită individual în condițiile în care vorbim despre o mașină de aproape 2.2 tone și de un motor de 2.0 litri. Dacă așezăm însă valorile oferite de Land Rover lângă cele afișate de concurenții din Germania și Suedia, observăm că Discovery este singurul model care trece peste 6.0 litri. Cel mai economic este Audi Q7 3.0 TDI de 218 CP (5.5 litri/100 km), BMW X5 vine la 5.6 litri, iar Volvo XC90 urcă la 5.8 litri/100 km. 

În regim normal de utilizare, testul nostru a dus mașina pe șosea în extraurban și pe alocuri pe macadam, iar consumul final afișat de computerul de bord a fost 6.9 litri/100 km. 

Performanţe

Discovery nu excelează când vine vorba de performanțe pe șosea în comparație cu principalii săi rivali, însă se bucură de plusuri evidente atunci când ieși cu mașina în off-road. 

Cu 8.3 secunde pentru 0-100 km/h și cu o viteză maximă de 207 km/h, Discovery 2.0 diesel de 240 de cai este mai lent decât adversarii săi direcți, fie ei și cu 15 sau 22 de cai mai "slabi".

Este evident, deci, că Discovery nu li se adresează celor care pun accent mai degrabă pe S-ul din acronimul SUV, ci clienților care își doresc să ajungă fără probleme la cabana retrasă din vârful muntelui în care să-și petreacă weekend-ul departe de agitația orașului. 

De fapt, Land Rover se laudă cu o gardă la sol (între 22 și 28.3 centimetri, în funcție de înălțimea setată a suspensiilor pneumatice), cu unghiuri de atac, de degajare și cu o adâncime maximă a vadului (90 de centimetri) de care celelalte modele din clasă sunt foarte departe. Deci, dacă e cazul să cauți performanțele acestei mașinii, ele nu prea au legătură cu asfaltul. 

Interior

Trebuie să recunosc că este foarte reconfortant să te așezi pe scaunul unei mașini care a încercat și a reușit să schimbe radical nivelul calității percepute pe care ți-l oferă la interior. 

Deși așezarea tuturor elementelor care țin de accesul la comenzi este în mare același pe care-l regăsim la orice altă mașină din clasă, cei de la Land Rover au transformat planșa de bord, volanul și instrumentarul în zone pe care-ți face plăcere să le analizezi cu atenție minute întregi. 

Prima impresie: stai foarte sus. Poziția la volan în Discovery este extrem de înaltă, indiferent de setările pe care ți le oferă scaunele reglabile pe 12 direcții disponibile pe echiparea testată de noi (HSE, penultima în gamă, peste care se află doar HSE Luxury). În rest, peste tot prin Discovery scrie "prestanță" și "imagine". Volanul imens cu zonă centrală angulară și butoane așezate în oglindă îți spune din start că nu ai de-a face cu o mașină care să pună accent pe dinamică, ci pe prezența scenică și pe confort. 

Butoanele de pe consola centrală și display-ul de 10 inch (pe versiunile inferioare veți găsi unul ceva mai mic, de 8 inch) sunt fără cusur, arată excelent, sunt "curate", se simt fabulos la atingere și utilizare și par scoase din ambalajul impecabil al unui produs Apple. 

Bordul în sine este unul angular, așezat orizontal, și-ți dă impresia clară că designerii mărcii britanice l-au construit pentru a impresiona prin masivitate. În plus, toate suprafețele moi sunt acoperite de piele de calitate.

Consola centrală foarte ridicată oferă spații de depozitare fără cusur care sunt personalizabile în funcție de nevoile de moment. M-a impresionat mai ales "șifonierul" care se cască atunci când elimini suportul de pahare, compartimentul sculptat în consolă putând înghiți chiar și sticle de doi litri. Ok, nimeni nu folosește sticle de doi litri în mașina asta: ce trebuie să înțelegi e că o mână băgată până la cot în consolă e un peisaj normal aici.

Există însă și minusuri de ergonomie. De exemplu, faptul că designerii au decis să construiască un bord plat și orizontal îți face probleme atunci când soarele cade din anumite unghiuri, iar display-ul central devine pur și simplu imposibil de citit. De asemenea, unele butoane (precum cel al torpedoului) se încăpățânează să funcționeze doar atunci când vor.

Ajungem în sfârșit la avantajul major pe care-l are Discovery în fața celorlalți concurenți. Cele șapte locuri (bancheta spate fracționată 60/40 plus două locuri individuale spate) care pot fi așezate în toate felurile posibile din trei zone de control: de pe display-ul central, din panoul de comandă de pe peretele portbagajului sau dintr-o aplicație specială de mobil denumită Land Rover iGuide. Și nu, nu veți putea transforma copiii în conserve rabatând din greșeală scaunul în care stă unul dintre ei, pentru că senzorii nu vă vor lăsa să faci această greșeală.

La nivelul portbagajului, Discovery înghite munți. În versiune cu cinci locuri, modelul britanic le oferă pasagerilor nu mai puțin de 1137 de litri, ceea ce înseamnă că Discovery nu poate doar să urce în vîrf de munte, ci chiar să rămână acolo săptămâni întregi, pentru că pasagerii își pot duce cu ei trei frigidere. În variantă cu șapte scaune, Discovery oferă 260 de litri, iar cu șase scaune (unul rabatat pe ultimul rând) ai la dispoziție 700 de litri. Imens. 

Apropo de portbagaj, acesta nu se mai deschide în două segmente verticale, ca până acum, ci clasic, cu hayon. Land Rover plusează însă cu o prelungire suplimentară a podelei care poate să susțină 300 de kilograme.

Preţ de achiziţie

Când pui față în față modelele diesel din segment, observi niște lucruri interesante. De exemplu, faptul că la echipări asemănătoare, nu există SUV de talie mare mai accesibil decât Discovery.

E adevărat că "accesibil" e un termen ușor forțat aici, pentru că modelul britanic în versiunea diesel testată de noi costă 52.200 cu TVA inclus în echiparea de bază. Dar Discovery oferă trei niveluri de echipare, iar noi l-am avut pe cel de-al treilea, denumit HSE. Preț: 63.600 de euro. În plus, mașina pe care o vedeți în imaginile alăturate era blindată cu sisteme opționale care au dus prețul final la 78.400 de euro. Altfel spus, avem elemente suplimentare de vreo 15.000 de euro cu taxe incluse.

Doar Volvo XC90 rivalizează la nivel de echipări aproximativ identice cu modelul oferit de britanici. În rest, toate celelalte SUV-uri ale segmentului urcă vertiginos ca preț. 

Siguranţă

Noul Discovery a bifat deja prezența în testele EuroNCAP, reperul european când vine vorba de siguranță auto. Iar modelul britanic a reușit să treacă cu bine de testele organizației independente: cinci stele la general.

Așa cum e normal la acest nivel, Discovery nu face rabat de la numprul sistemelor de siguranță oferite, fiind o mașină căreia nu prea poți să-i ceri mult mai multe la acest capitol. Interesant este că cei de la EuroNCAP au notat lipsa unui airbag pentru genunchii șoferului, o dotare destul de comună în această zonă a pieței, care ar fi îmbunătățit scorul modelului la testele de siguranță.

În rest, Discovery oferă o armată de sisteme tehnologice de asistență activă, de la frânarea automată la viteze de oraș sau de șosea la pachetele care permit parcarea automată.

Ţinută de drum

Confort, nu sportivitate. Asta a fost deviza după care s-au orientat inginerii britanici când au construit această mașină. Așa cum am mai spus-o în acest test, acest lucru este evident, foarte clar, imediat după ce intri în mașină. De fapt, este cumva evident imediat după ce-o vezi pe dinafară. Pentru că profilul, gabaritul și proporțiile lui Discovery îl recomandă ca pe o mașină de familie care ține cu familia, nu cu pornirile șoferului.

Ce nu vezi pe dinafară este faptul că această mașină este extrem de capabilă în teren accidentat. Mult mai capabilă decât limitele pe care le vor atinge viitorii clienți, care probabil că vor apela la instinctul de conservare pentru a nu risca să-și umfle artificial asigurarea CASCO prin te miri ce zgârieturi sau julituri primite pe drumeaguri prea înguste.

Dacă mergeți pe mâna lui Discovery, mizați pe suspensiile pneumatice adaptive ajustabile electronic. Pentru că vă vor ajuta mai ales iarna și în off-road.

Din nou, dacă mergeți pe mâna lui Discovery, asigurați-vă că nu aveți impresia că sunteți într-un hot hatch, pentru că direcția nu e setată pentru a se ridica la nivel de bisturiu pe virajele abordate cu încredere prin munți. Evident, gabaritul mașinii înseamnă că veți resimți ruliul în viraje, deci încercați să rulați prin munți cu relaxarea de vacanță pe care ți-o dă un concediu perfect în Alpi. 

Pe scurt, Discovery se simte ca peștele în apă în două situații: la viteze de croazieră pe autostradă și pe teren accidentat.

Vizibilitate

Discovery este o mașină care măsoară aproape cinci metri, iar din asta derivă toate avantajele de spațiu și dezavantajele de vizibilitate și locuri de parcare pe care le poți avea cu o astfel de mașină.

Bineînțeles, nu e vreun caz unic în segment, pentru că toți cei care merg pe mâna SUV-urilor mari au aceste probleme. 

Din fericire, însă, Discovery plusează cu un avantaj: poziția înaltă la volan, chestiune care taie din "nesiguranța" pe care o ai manevrând un colos de două tone și cinci metri prin oraș, de exemplu.

În plus, Land Rover îți pune la dispoziție o armată de camere montate de jur împrejurul mașinii, iar acestea îți oferă acces la unghiuri pe care altfel nu le-ai putea gestiona decât cu ajutorului unui prieten care să te ghideze.

Tehnologie

În centrul sistemelor pe care le oferă Land Rover pe Discovery se află display-ul de 8 inch (pe primele două niveluri de echipare) sau 10 inch (pe cele două superioare). Acesta vine cu o grafică echilibrată, plăcută, însă are două probleme. Una este faptul că e montat orizontal pe bord, iar asta nu e o poziție tocmai prietenoasă din punctul de vedere al ergonomiei, iar a doua este faptul că procesorul utilizat de computerul din spate dă semne de oboseală și poate întârzia aplicarea comenzilor.

Și mai e ceva, dar asta e o treabă care ține de preferințele personale: la fel ca în cazul lui Volvo XC90, comenzile luate sunt exclusiv pe touchscreen, iar soluțiile oferite de BMW, Audi și Mercedes se bazează pe un buton rotativ pe consolă care e ceva mai practic și interferează mai puțin cu atenția celui de la volan.

În rest, Discovery oferă, în format britanic, majoritatea sistemelor de ultimă oră prezente pe mașinile de pe piață. Frânare automată, cruise control adaptiv cu asistent de rulare autonomă în traficul aglomerat, parcare automată.

Există și un head-up display color de calitate superioară care te ajută să nu-ți muți ochii de la drum, iar Land Rover plusează cu câteva elemente cât se poate de utile celor cărora le place să-și petreacă timpul liber în aer liber: o brățară din silicon care ține loc de cheie și care e utilă dacă sunteți pasionat de alergare, de exemplu, sau o aplicație de smartphone care poate accesa funcțiile vitale ale mașinii, implicit rabatarea scaunelor.

Toate cele 7 scaune pot fi încălzite, iar primele două rânduri primesc în plus și aerisire. Opțional, bineînțeles.

Design

Discovery se aliniează o dată cu noua generație la linia de design a mărcii Land Rover și a brandului sportiv Range Rover, oferind o imagine familiară celor obișnuiți cu liniile lui Evoque sau ale lui Discovery Sport, fratele mai mic care l-a înlocuit acum doi ani pe Freelander în gama mărcii britanice.

SUV-ul Land Rover își păstrează însă caracterul masiv care l-a făcut celebru, iar din spate și profil pare un soi de monovolum foarte înalt care nu e tocmai plăcut ochilor obișnuiți cu formele mai fluide ale celorlalte SUV-uri din segment. Apropo de spate, dispare deschiderea cu uși paralele a portbagajului și apare un hayon clasic, însă designul tradițional asimetric al zonei posterioare este păstrat de dragul istoriei. Tot pe linie istorică avem și un stâlp 3 îngroșat, acesta "aplecându-se" acum mult în față pentru a inspira dinamism.

Lucrurile stau însă foarte bine în zona frontală, acolo unde Discovery reușește performanța de a fi masiv și agresiv deodată. Și asta nu le iese multor designeri, deși majoritatea și-au propus asta măcar o dată-n viață.

Nu ne-a placut

  • Cel mai mare consum vs. rivalii direcți
  • Cele mai slabe performanțe pe șosea vs rivalii direcți
  • Design exterior posterior
  • Așezarea display-ului central
  • Comportamentul dinamic pe asfalt
Date tehnice - Land Rover Discovery 2.0 Diesel BiTurbo (SD4) 240CP 4x4 Aut8 HSE
Combustibil
Diesel
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1999
Lungime mm
4970
Putere maxima CP (rpm)
240 (4000)
Latime mm
2073
Cuplu maxim Nm (rpm)
500 (1500)
Inaltime mm
1846
Viteza maxima km/h
207
Greutate kg
2184
Acceleratie 0-100 km/h s
8.3
Ampatament mm
2923
Tractiune
integrala
Volum rezervor litri
77
Cutie viteze
A
Volum portbagaj litri
1137
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Land Rover Discovery

Ultimele teste


  • Simfonie pentru suflet

  • Alianță neașteptată

  • Îndrăzneț

  • Suflet iberic

Comentarii (12)

  • 1. Una dintre cele mai urate masini din segment. Nu stiu ce a fost in capul lor cand au conceptul stilistic modelul.
    2. Sunt curios de fiabilitate, modelul anterior a fost un dezastru dapdv.
    27 9
  • Iulian
    Motorul pe benzina are 340CP
    4 0
  • Iulian
    Mircea, daca am inteles eu bine, te-ai referit la BMW X5 si la faptul ca nu oferta 7 locuri, insa este gresit. Exista optiunea asta. O gasesti ca '' Al 3-lea rand de scaune '' si costa aprox. 2000 euro.
    9 0
  • mircea
    @Iulian

    Am clarificat paragraful. Mă refeream la faptul că extrem de puțini aleg versiunea cu șapte locuri pe X5.
    3 8
  • Degeaba.... Daca dpdv tehnic e la fel de varza ca si celelalte LR sau RR, poa' sa aiba si aur in ea, tot neinteresanta ramane...
    12 5
  • Tembelus Rex
    ......majoritatea clientilor vor SUV pentru prestanta si asfalt........asa afirmati in articol....mai e ceva de zis sau adaugat.....deci revin la vechea poveste imagine, imagine, imagine......IMAGINE SI BASINI IN CAP.......
    @LR daca nu esti multumit e fiabilitate ...te asteapta dealerii de nemtesti noi sau SH ...spor la cumparaturi *ca doar nu oi cumpara vreun LandCruiser...visul islandezilor si nu numai ......
    9 4
  • Cineva
    La 78 de mii iti iei Range Rover Velar nu struto camila asta urata ! Mai bine iti iei L.R Discovery 3 SH care arata a masina de teren si era si mai fiabila. O iei acum cu 13-15 mii buna si diferenta de bani cat ai da pe asta noua care e mult mai urata ca 3, iti ajung sa o intreti pe viata daca o ti atat :)))
    4 4
  • De la jumatate inspre spate este din alt film. In rest... urata cu spume. Si scumpa ! Pentru ca la banii astia, daca ii ai, poti opta pentru un Mercedes GLE coupe, ceea ce e cu totul altceva...
    5 5
  • scamel
    @AM . daca disco e "limuzina marcii britanice",te pomenesti ca range rover e tractorul.
    1 1
  • mircea
    @scamel
    Două chestii: una e că Range Rover e brand separat și a doua e că nu prea se potrivește paralela dintre RR și limuzine, pentru că alea-s în general SUV-uri ceva mai sportive.

    Deci îmi păstrez poziția :)
    2 2
  • scamel
    dyscovery si range rover sunt modele ale aceluiasi brand: land rover. restul lasa loc de interpretari.
    3 0
  • zic si eu
    Fratele meu, cand am vazut imaginea din lateral am zis ca-i Ssang Yong:)
    Iar numarul postat asimetricin partea stanga spate face sa para o masina neterminata sau descentrata. te astepti sa mearga intr-o parte. iar displayul central pare mai degraba o vizeta de usa de puscarie:)
    Fara prea multe ezitri as spune ca este cel mai urat SUV premium de pe piata!
    7 4

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru