Vineri, 13.12.2024
- Comenteaza
- Trimite pe:
Cu toții știm, în mare, direcția pe care a luat-o industria auto. Electrificarea și downsizing-ul sunt la ordinea zilei, de o bună perioadă încoace. Nici măcar modelele de performanță nu au scăpat, cel mai bun exemplu fiind germanii de la Mercedes-AMG care au renunțat (pe unele modele) la motorul V8 în favoarea unui propulsor cu 4 cilindri, electrificat.
Chiar și așa, mai sunt unele excepții. Din păcate, tot mai puține.
Producători care se încăpățânează să înoate împotriva curentului și să ofere mașini care-i supără pe cei îngrijorați, exagerat, de bunăstarea mediului înconjurător, dar care îi ung pe suflet pe toți ceilalți. În special pe cei pasionați de automobile.
Ford este unul dintre aceștia. Deși mizează pe multe modele cu zero emisii, americanii nu au uitat de celebrul Mustang și de motorul său V8, aspirat natural, care este o simfonie pentru suflet. Exact, pentru suflet.
Pentru că în contextul actual nu îți cumperi un muscle car, cu motor V8 de 5.0 litri, aspirat natural, gândind rațional. O faci cu inima.
După ce, în urmă cu ceva timp, am testat noul Ford Mustang Dark Horse pe drumurile montante din apropierea Nisei, acum a venit momentul să conducem un Mustang GT Cabrio pe șoselele patriei. Nu ne-au speriat temperaturile mai scăzute, astfel că plafonul a fost coborât mai tot timpul.
Pe lângă impresiile de la volan, ți-am pregătit și un video cuprinzător cu mașina noastră de test.
PREZENTAREA VIDEO A NOULUI FORD MUSTANG GT CABRIO
Ford Mustang
- Pret de pornire 63.600 €
- Pret model testat 66.200 €
Motor / Transmisie
Într-un final, Ford a înțeles că Mustang este sinonim cu motorul V8. Tocmai de aceea, unitatea de 5.0 litri, aspirată natural, este singura variantă dacă optezi pentru acest model. Așadar, motorul de 2.3 litri EcoBoost a dispărut din peisaj.
Propulsorul V8, botezat Coyote, se află acum la a patra generație. Pe lista de îmbunătățiri regăsim o admisie dublă, dar și o clapetă de accelerație dublă.
Mustang Dark Horse are câteva modificări de ordin tehnic, pe care le-am detaliat în testul dedicat acestei versiuni. Așadar, nu o să le reiau, ci mă voi concentra pe motorizarea lui Mustang GT.
Motorul de 5.0 litri dezvoltă, în cazul său, 446 de cai putere la 7.250 de rotații pe minut și 580 Nm cuplu la 5.100 de rotații pe minut. Poate fi alăturat fie unei transmisii manuale Getrag, fie uneia automate cu 10 rapoarte.
După ce am condus versiunea Dark Horse echipată cu transmisie manuală, speram ca și acest Mustang GT Cabrio să fie la fel. Dar, din păcate, nu a fost cazul.
Spun "din păcate" pentru că acea cutie de viteze, de-a dreptul sublimă, mă bântuie și acum. Dar, desigur, înțeleg că cei mai mulți clienți s-au săturat să "mestece în benzină" și să le amorțească piciorul pe ambreiaj în aglomerație.
Așadar, transmisia automată (mai ales în modul de rulare standard) păstrează motorul subturat și, totodată, am remarcat și o ușoară întârziere la apăsarea mai hotărâtă a pedalei de accelerație. Pare că frâiele celor 446 de cai putere sunt ținute cam din scurt, dacă îmi permiți acest joc de cuvinte.
În plus, la viteze mici, în special în trafic, transmisia este nehotărâtă și schimbarea treptelor (foarte lungi, de altfel) nu a fost atât de lină pe cât m-aș fi așteptat. Agăța, în limbaj popular.
Partea bună este că poți schimba treptele de la padelele montate în spatele volanului. Sau poți selecta modul Sport, caz în care turațiile cresc, iar treapta de viteză este menținută mai mult timp. În acest fel se mai îmbunătățește, puțin, situația.
Odată ce te obișnuiești, nu îți rămâne altceva de făcut decât să te bucuri de sunetul motorului Coyote. Un sunet care creează dependență, mai ales dacă selectezi modul Race pentru sistemul de evacuare. Teoretic, bordul te informează că îl poți utiliza numai pe circuit, dar, practic, te faci că nu vezi această atenționare.
În mers, propulsorul este destul de silențios la turații joase. Cât de silențios poate fi un V8 de 5.0 litri, american. Odată ce turometrul se apropie de 4.000 de rotații pe minut, se schimbă registrul și urmează un concert pe care ai dori să îl asculți în fiecare zi.
Linia roșie intervine la 7.500 de rotații pe minut și, crede-mă pe cuvânt, îți vei dori să experimentezi absolut toată plaja de turații. Pentru că lipsește vreo sursă de supraalimentare, motorul Coyote trage liniar și trage tare odată ce treci de hopul despre care spuneam mai sus.
Consum
În cazul lui Ford Mustang GT, acest criteriu chiar nu își are rostul. Pentru că nu îți cumperi un V8 de 5.0 litri ca mai apoi să îți faci griji pentru consum.
Dar, de dragul discuției, americanii declară un consum de 12.4 litri/100 de km pentru această motorizare.
Orașul și traficul bară la bară este cel mai mare inamic al unei astfel de mașini. Și ți-o va arăta de fiecare dată, prin intermediul cifrelor de consum. În cei aproape 100 de kilometri pe care i-am făcut în mediul urban, bordul mi-a indicat un consum de 24 l/100 de km. Nu, nu am greșit.
Se poate și mai rău. Când am testat Mustang Dark Horse am avut un consum urban de 30 l/100 de km.
La drum lung, Mustang GT Cabrio nu este atât de însetat. Am acoperit circa 500 de kilometri pe autostradă, drumuri județene și, desigur, drumuri montane, iar la final consumul a fost de 12.2 litri/100 de km.
După dispariția unor modele ca Chevrolet Camaro și Dodge Charger, Mustang a rămas, practic, fără rivali. Acestea fiind spuse, nu prea avem cu ce să-l comparăm.
Performanţe
Cei 446 de cai putere te vor propulsa de la 0 la 100 de km/h în fix 5 secunde, până la o viteză maximă de 250 km/h. Asta în cazul în care optezi pentru transmisia automată cu 10 rapoarte.
Dacă bifezi cutia de viteze manuală, Mustang GT Cabrio va atinge 100 de km/h în 5.4 secunde.
Interior
Dacă stai să cauți nod în papură, cu siguranță vei găsi. Și nu doar unul. Spre exemplu, americanii ar fi putut acorda mai multă atenție la câteva detalii și finisaje, plasticul este destul de prezent în habitaclu și nu doar în zone mai puține vizibile.
Desigur, pe ici pe colo mai întâlnești piele ecologică sau piele naturală, dar și ornamente din plastic, care imită fibra de carbon.
Chiar și așa, nu poți să treci cu vederea revoluția care s-a întâmplat la interiorul noului Mustang. De pildă, bordul integrează acum două ecrane generoase, despre care voi vorbi puțin mai încolo, iar numărul butoanelor fizice a fost redus la minim.
Scaunele sunt confortabile la drum lung și oferă un suport lateral destul de bun. Dacă ții neaparat, poți bifa scaunele sport Recaro, dar ele sacrifică puțin confortul.
Pentru că vorbim despre o decapotabilă, ai un plafon retractabil din material textil. Decapotarea și, implicit, capotarea, este semi-automată, în sensul că, înainte să acționezi butonul dedicat, trebuie să învârți de un levier montat în partea de sus a parbrizului.
În consecință, acționarea plafonului nu poate fi realizată în mers, ceea ce este un dezavantaj dacă, să spunem, vremea se decide să devină capricioasă dintr-o dată.
Mai mult, m-aș fi așteptat ca paravanul anti-vânt (un accesoriu obligatoriu pentru o decapotabilă cu 4 locuri) să fie inclus în standard, dar nu este cazul. Pe el îl regăsim pe lista de dotări opționale și costă 568 de euro. Îi cam vei simți lipsa, mai ales la viteze mari.
Nu prea ajută dacă setezi climatizarea pe temperatură ridicată și nici dacă pornești încălzirea în scaune și în volan.
Chiar și atunci când este ridicat plafonul, intră destul de mult zgomot în habitaclu, acest aspect fiind mai deranjant când te deplasezi pe autostradă.
Spațiul pe banchetă este destul de limitat, atunci când mașina este capotată. Situația nu este prea roz nici atunci când plafonul este coborât, pentru că dacă aici vor sta persoane mai înalte, vor lua tot vântul în față.
Spațiile de depozitare din habitaclu sunt decente. În buzunarele portierelor încap chiar și sticle de 0.5 litri, iar tunelul median integrează două suporturi pentru pahare și o cotieră, din nou, decentă ca spațiu.
Varianta coupe are un portbagaj de 408 litri, dar în cazul lui Mustang Cabrio, acest spațiu este sacrificat de plafonul retractabil. Are 310 litri, ceea ce înseamnă că este de ajuns pentru un troler mai mare și unul de dimensiuni medii.
Preţ de achiziţie
Ford Mustang rămâne cel mai accesibil V8 pe care îl poți cumpăra. Versiunea GT pornește în România de la 55.900 de euro, cu TVA inclus. Sau de la 59.000 de euro, dacă vrei o transmisie automată.
Dacă vrei un Mustang GT cu plafon retractabil, pentru a te bucura din plin de experiență, prețul pornește de la 63.600 de euro.
Lista de dotări standard este generoasă și include, printre altele, faruri și stopuri LED, scaune față încălzite și ventilate, volan încălzit, display central de 13.2 inch, instrumentar de bord digital de 12.4 inch și multe altele.
Mașina testată de noi a avut în plus nuanța exterioară Roșu Race, jantele de 19 inch și etrierele vopsite în roșu. Tocmai de aceea, prețul de listă a urcat la 66.200 de euro.
Dacă te gândești că unele modele compacte au ajuns să coste cam tot pe acolo (nu dau nume), este un preț decent.
Siguranţă
Specialiștii Euro NCAP nu au testat noul Mustang și nici nu cred că o vor face. Tocmai de aceea, nu îmi rămâne altceva de făcut decât să trec în revistă sistemele de siguranță cu care vine echipat în standard.
Lista include, printre altele, asistență la frânarea de urgență, monitorizare unghi mort, sistem de atenuare a coliziunilor, radar cu asistență pre-coliziune, asistență la frânarea evazivă, pilot automat adaptiv cu Stop&Go, sistem menținere bandă de rulare, avertizare părăsire drum, sistem de recunoaștere a indicatoarelor rutiere, asistență la frânare Cross Traffic și senzori de parcare spate.
Ţinută de drum
În oraș, Ford Mustang îți dă câteva emoții, mai ales atunci când trebuie să te strecori prin trafic sau pe străzi înguste. Dar este mai mare păcatul să chinui o asemenea mașină în trafic bară la bară.
Este un GT veritabil, tocmai de aceea trebuie să lași, cât mai repede, orașul în spate și să te bucuri de el la drum lung. Cu cât mai lung, cu atât mai bine.
Suspensia este mai confortabilă decât te-ai aștepta și se descurcă foarte bine să atenueze șocurile, inclusiv cele pe care le resimți după ce treci peste denivelări mai pronunțate sau peste limitatoare de viteză.
Direcția este precisă, iar în modul Sport opune destul de multă rezistență. Deoarece, până la urmă, ai un motor mare și greu pe puntea față, comportamentul subvirator este prezent, dar nu îți strică experiența.
Pentru că nu ai un diferențial Torsen, cu alunecare limitată, (ca și versiunea Dark Horse), trebuie să fii foarte atent cu pedala de accelerație, pentru că orice greșeală va fi taxată de puntea spate. Mai ales dacă asfaltul este ud.
Vizibilitate
Oglinzile laterale puteau fi mai mari, dar partea bună este că integrează senzori pentru monitorizarea unghiului mort. De asemenea, nu ar fi stricat prezența unor senzori de parcare față, având în vedere că ai o capotă destul de lungă.
Din fericire, atunci când parchezi cu spatele, te poți baza pe camera video din dotare.
Atunci când plafonul este ridicat, creează un unghi mort destul de mare pe diagonală. Vizibilitatea prin lunetă este decentă.
Tehnologie
Vorbeam mai sus despre revoluția din habitaclul noului Mustang și spuneam că bordul integrează două ecrane generoase.
Primul are o diagonală de 12.4 inch și integrează instrumentarul de bord digital, iar cel de-al doilea are 13.2 inch și pe el rulează sistemul multimedia SYNC 4. Ambele ecrane sunt integrate într-un ansamblu orientat către cel de la volan.
Instrumentarul de bord, complet digital, este configurabil și afișează clar toate informațiile necesare pentru condus. Include și câteva animații, spre exemplu atunci când treci prin cele 6 moduri de rulare. Acestea sunt Normal, Sport, Track, Slippery, Drag Strip (ideal pentru curse de accelerație) și Custom.
De asemenea, grafica ceasurilor de bord poate fi modificată și ai inclusiv o temă retro.
Sistemul multimedia SYNC 4 suportă conexiune wireless Apple CarPlay și Android Auto și integrează un software Unreal Engine 3D. Gamerii știu la ce ma refer. Dar, chiar și așa, am observat o ușoară sacadare a sistemului.
Pentru încărcarea telefonului mobil ai la dispoziție o zonă de încărcare prin inducție și două port-uri USB. În plus, este prezentă și o priză la 12V.
Sistemul Active Valve Exhaust este standard și înseamnă, pe scurt, că ai 4 moduri pentru sistemul de evacuare, inclusiv unul silențios, pentru momentele în care pornești mașina dimineața și nu vrei să trezești tot cartierul.
Al doilea este cel normal. Al treilea este modul Sport, iar al patrulea este modul Track, care deschide la maxim clapetele sistemului de evacuare și îi permite motorului V8 să urle din toți plămânii.
Design
Designul noii generații Ford Mustang este o evoluție a iterației anterioare, cu o serie de influențe de la primul model, prezentat în urmă cu 60 de ani. Pe acestea din urmă le regăsim la nivelul grilei frontale, dar și la nivelul portbagajului.
Stopurile cu 3 elemente, specifice modelului Mustang, au fost păstrate și, mai mult, filozofia lor de design a fost transpusă și la nivelul luminilor de zi din față. Și acestea integrează acum tot 3 elemente.
Jantele au 19 inch, iar sistemul de evacuare cu 4 terminații, demne de un muscle car american, completează pachetul.
Paleta de culori include 11 nuanțe, inclusiv unele mai îndrăznețe, cum ar fi acest Roșu Race pe care îl poți admira în imaginile alăturate. Mai ai și variantele Galben Splash, Albastru Vapor sau Albastru Grabber.
Ne-a placut
- Motorul V8
- Ținuta de drum
Nu ne-a placut
- Ezitările cutiei automate
- Vizibilitatea redusă pe diagonală
- Imposibilitatea acționării plafonului în mers
Ştiri despre Ford
-
În cadrul unui eveniment care a avut loc la Craiova, departe de ochii curioșilor, Automarket a avut ocazia să vadă noul Ford Puma Gen-E sau, cu alte cuvinte, pur electric. Ți-am pregătit un articol cu 5 lucruri esențiale. Nu lipsește clipul de prezentare. (Marti, 03 Decembrie)
-
Mild-hybrid, full-hybrid, plug-in hybrid. Chiar dacă am auzit, des, acești termeni în ultimii ani, unii încă nu știu exact ce înseamnă și care sunt avantajele și dezavantajele fiecărui sistem de propulsie de generație nouă, să le spunem așa. Fix misterul acesta încercăm să îl elucidăm în acest articol, dar nu doar teoretic, ci și aplicat, cu ajutorul noilor Ford Puma mHEV facelift și Kuga PHEV facelift. (Vineri, 29 Noiembrie)
-
În a noua lună din 2024, uzina Dacia de la Mioveni a înregistrat o ușoară scădere a producției, comparativ cu aceeași lună din 2023. De cealaltă parte, Ford a încheiat luna septembrie cu un nou record de producție. (Vineri, 25 Octombrie)
-
Constructorul american de automobile anunță o nuanță exterioară nouă pentru Mustang 60th Anniversary. De asemenea, Ford plusează cu o grafică retro pentru instrumentarul de bord digital. (Luni, 19 August)
-
Constructorul american de automobile a publicat un teaser video cu viitorul Bronco Sport facelift. Debutul este programat pentru data de 26 august. (Marti, 13 August)
Comentarii (1)
Adauga un comentariu