Drivetest Renault Megane facelift (2014-2015)

1.2 TCe 130CP Aut GT Line
Renault Megane facelift (2014-2015) zoom
de Sebastian Toma, Foto: Ciprian Mihai
Marti, 20.05.2014
Preţul corect

O compactă cu motor turbo de cilindree mică şi transmisie cu două ambreiaje. Cam asta ar fi o descriere cât mai generică a lui Megane TCe EDC 130. Dacă ne-am rezuma să-l descriem doar cu aceste caracteristici, modelul nu aduce ceva revoluţionar pe piaţa auto, ci doar lucruri deja obişnuite în industrie.

Găsim maşini comparabile în oferta unor producători precum Volkswagen, Seat şi Skoda, iar constructori ca Opel, Ford, Hyundai şi Mazda oferă compacte care sunt comparabile, dar fie nu au acest tip de transmisie, fie nu au motor turbo în compania unei asemenea cutii de viteze. În ceea ce priveşte celelalte mărci care au compacte în ofertă, acestea fie nu sunt încă oferite cu transmisie automată, cum este cazul lui Peugeot 308, fie n-au motoare comparabile ca nivel de putere şi cilindree.

Ce-l face pe Megane interesant este că oferă această combinaţie de dotări la un preţ competitiv în raport cu concurenţa, în special atunci când vorbim despre echiparea de top din gamă, singura în compania căruia este disponibilă această configuraţie. Pe lângă acest aspect, Megane vine cu un comportament rutier echilibrat şi previzibil, alături de un aspect discret şi cu un interior cât se poate de clasic.

Renault Megane facelift (2014-2015)
1.2 TCe 130CP Aut GT Line

  • Pret de pornire 14.100 €
  • Pret model testat 20.750 €
  • Taxa auto 84 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Motorizarea 1.2 TCe se numără printre apariţiile recente în portofoliul Renault, iar Megane primeşte cea mai puternică variantă a sa, de 130 CP şi 205 Nm. La fel ca în cazul fratelui Clio, motorul 1.2 TCe şi transmisia EDC formează un cuplu care impresionează mai degrabă prin rafinament decât prin demaraje, perechea asigurând schimbări de treaptă imperceptibile auditiv şi fără ca întreruperea fluxului de putere să fie resimţită în mersul maşinii.

Motorul se face auzit abia în a treia parte a plajei de turaţii, ceea ce înseamnă că putem rula şi cu viteza legală pe autostrăzi în România fără să auzim prea multe de sub capotă. Cât timp nu apeşi prea tare acceleraţia, motorizarea este acoperită cu succes de sunetul vântului. Transmisia EDC nu pare să fie la fel de rapidă ca cea rivală germană DSG atunci când vorbim despre schimbarea treptelor de viteză la rularea într-un regim sportiv, dar diferenţa dintre cele două este minoră şi nu afectează posesorul unei compacte de 130 CP.

Nu ne-a plăcut faptul că EDC-ul nu are încă un mod sportiv şi că modul manual are o configuraţie inversă de schimbare a treptelor faţă de cum este logic (pentru minus se mişcă levierul în spate, nu în faţă, aşa cum te-ar împinge inerţia să faci). Un alt lucru care nu ne-a plăcut este lipsa sistemului Start-Stop.

Consum

Lipsa sistemului Start-Stop penalizează modelul franţuzesc la consumul de carburant, fie că vorbim despre valorile obţinute în ciclul standard de testare, fie că vorbim despre rezultatele din lumea reală. Compacta de la Renault are un consum mediu declarat de 5.6 litri la sută în compania motorizării şi transmisiei testate.

Omologul său din gama Volkswagen Golf, echipat atât cu tehnologie Start-Stop, cât şi cu sistem de dezactivare a cilindrilor, vine cu un consum mediu de 4.7 litri la sută, deşi are 10 CP în plus. Sistemul Start-Stop face minuni şi pentru Seat Leon, o versiune de 1.8 litri echipată cu transmisia DSG cu 7 trepte având un consum cu 0.1 litri la sută mai mare decât cel al Megane-ului testat, pe când Leon 1.2 TSI DSG anunţă un consum mixt de 4.8 litri la sută. La egalitate cu Megane 1.2 TCe EDC stă, în mod ironic, Mazda3 G120 AT6, o compactă cu automată convenţională şi motor 2.0 aspirat, dar care are un sistem Start-Stop avansat, care îi aduce acelaşi consum mixt.

Modelele care obţin un consum mai ridicat decât Megane-ul din testul nostru sunt Auris 1.6 CVT (5.7%), Focus 1.6 PowerShift (6.4 litri) Astra 1.4 Turbo (6.6 litri la sută), i30 1.6 GDi (6.7 litri) şi C4 1.6 VTi 120 (6.9 litri). În apărarea lor, Auris, Focus şi i30 au motorizări aspirate, iar majoritatea modelelor din acest grup vin cu CVT-uri sau cu automate convenţionale, excepţie fiind Focus. Odată cu facelift-ul lui Focus, modelul va primi transmisia PowerShift şi cu motorul 1.0 EcoBoost de 125 CP, ceea ce ar putea să-i aducă lui Megane TCe EDC un nou concurent serios la acest capitol.

În cadrul testului nostru am obţinut un consum urban de 8.4 litri la sută. În afara oraşului, consumul înregistrat a fost de 6.7 litri la sută, pe când pe autostradă acesta a fost de 7.4 litri la sută la 130 km/h şi 2.800 rpm. Valorile prezentate sunt obţinute într-un stil de condus economic, dar fără a renunţa la confortul asigurat de sistemul de climatizare.

Performanţe

Megane TCe 130 EDC are nevoie de 9.7 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h. Cu excepţia lui Golf 1.4 TSI ACT DSG, modelul francez este cel mai rapid model de până în 130 CP din segment atât timp cât ne răstrângem căutarea la motoare pe benzină şi transmisii automate. Trebuie să subliniem rezultatul foarte bun pe care-l obţine Leon 1.2 TSI DSG, de 10 secunde până la sută, în contextul în care are 25 CP mai puţin decât Megane şi o transmisie cu o treaptă în plus.

Opel Astra 1.4 Turbo egalează performanţa modelului iberic, iar aproape vine Mazda3 G120 AT6, cu 10.4 secunde. Ceilalţi competitori din comparaţia noastră, menţionaţi la capitolul anterior, rămân ceva mai în spate, cu timpi 0-100 km/h situaţi în jurul a 11 secunde.

Interior

Megane nu a primit schimbări majore la interior odată cu al doilea facelift din carieră. Echiparea testată de noi este GT Line, deci vârful gamei Megane, ceea ce înseamnă apogeul dotărilor pe care le poate primi o compactă de la Renault în 2014. La fel ca fraţii săi mai mici sau mai mari din gama Renault, Megane primeşte sistemul multimedia R-Link. Acesta vine cu afişajul său tactil de 18 centimetri pe diagonală şi cu interfaţa sa de comandă cu joystick.

Pe lista de schimbări, pe lângă introducerea respectivului joystick, amplasat lângă maneta schimbătorului de viteze, enumerăm şi noul finisaj cromat al ornamentului triunghiular aşezat în partea inferioară a volanului şi noul radio, care renunţă la butonul de volum defazat (cum era acesta), de dimensiuni mici, în favoarea unei interfeţe mai simple şi mai uşor de folosit.

Locul oferit pasagerilor din spate este suficient pentru trei adulţi. Dacă bancheta din spate este ocupată de două persoane, acestea sunt răsfaţate cu două suporturi de pahar, ceea ce nu putem spune despre ocupanţii locurilor din faţă, care au la dispoziţie un singur suport de acest gen. În caz că vă place şi muzica şi cafeaua şi vreţi să vă bucuraţi de amândouă simultan, o să fie greu, căci suportul de pahar este montat foarte aproape de mufa USB, deci veţi avea nevoie de un stick microscopic şi veţi putea să savuraţi cafea doar din pahare mici şi medii.

Revenind la lucrurile pozitive, scaunele din faţă sunt comode şi oferă un suport lateral foarte bun. Toate materialele de la bord par să fie la fel ca înainte, în registrul cu care ne-a obişnuit Renault Megane III, adică în media segmentului şi fără surprize pozitive sau negative. Portbagajul are 405 litri, depăşit doar de cei 408 litri ai lui Citroen C4.

Preţ de achiziţie

Megane hatchback pleacă de la 14.100 euro cu TVA inclus pe piaţa din România, ceea ce-l face unul dintre cele mai ieftine modele din segment. Singurul hatchback compact cu un preţ mai bun ar fi Skoda Rapid Spaceback, model care nu este oferit într-o versiune de motorizare şi echipare comparabilă cu ceea ce găsim la Megane-ul testat.

În materie de Megane-uri cu transmisie automată, cea mai ieftină variantă pleacă de la 17.750 de euro, în persoana unui 1.6 16v cu transmisie CVT. Pentru cel mai ieftin Megane cu transmisie cu două ambreiaje EDC, clientul trebuie să plătească minim 19.050 euro, preţ care îi revine lui Megane 1.5 dCi EDC Dynamique. Versiunea testată de noi, Megane TCe 130 EDC GT Line, pleacă de la 20.400 euro cu TVA inclus. Acesteia i-au fost adăugate mai multe dotări opţionale, cum ar fi tapiţerie din piele, trapă panoramică şi plafon panoramic, R-Link cu navigaţie, vopsea specială şi altele. Conform listei de preţuri şi dotări, maşina ar fi costat aproape 23.000 de euro, dar exemplarul testat a fost cumpărat cu 20.750 de euro. Diferenţa de preţ vine de la o promoţie derulată de Renault în luna mai, care i-a redus cu aproximativ 2.500 de euro preţul de achiziţie.

Comparând strict echiparea de top din gama Megane 1.2 TCe EDC cu echivalentele sale din gamele rivale, modelul franţuzesc are un preţ mai ridicat decât al competitorilor de la Hyundai, Toyota, Citroen, Ford şi Seat. Însă, cu excepţia compactei iberice, care are 25 CP în minus faţă de modelul francez, niciunul dintre rivalii care vine cu un preţ mai bun decât Megane-ul TCe EDC GT Line nu oferă simultan o transmisie cu două ambreiaje şi un motor benzină turbo cu cilindree redusă. Acestea au fie automată clasică şi motor turbo, fie automată cu două ambreiaje şi motor aspirat.

Siguranţă

EuroNCAP a testat facelift-ul din gama Megane hatchback, iar rezultatul nu a fost foarte bun, din pricina noilor criterii de evaluare ale organizaţiei. La testul EuroNCAP din 2014, Renault Megane a obţinut doar trei stele.

La testul anterior al lui Megane la EuroNCAP a fost în 2008, rezultatul a fost cinci stele de siguranţă, cu aceeaşi platformă tehnică.

Compacta franţuzească are încă din standard ESP, ABS, AFU, EBV şi şase airbag-uri. Echiparea GT Line include şi asistenţă la pornirea în rampă, dotarea respectivă fiind o opţională de 150 de euro pentru celelalte echipări ale lui Megane.

Ţinută de drum

Megane hatchback n-a fost niciodată cel mai dinamic model din segment, fiind dintotdeauna orientat mai degrabă spre confort. Versiunea GT Line beneficiază de un aport dinamic sporit, datorită suspensiei sport integrată în standard, iar motorizarea construită integral din aluminiu ajută şi ea puţin, prin reducerea masei aplicate punţii faţă. În această versiune, suspensia este net îmbunătăţită şi nu este cea mai fermă din segment, ceea ce o face potrivită pentru drumurile "cariate" ale României.

Comportamentul rutier al lui Megane GT Line este agreabil spre foarte bun, oferind o rulare relaxată la viteze normale şi previzibilă atunci când ritmul creşte. Maşina nu impresionează prin feeling, dar este docilă şi uşor de controlat, iar direcţia se manevrează cu mare uşurinţă, în special în mediul urban, având asistare variabilă.

Rivalii germani ai lui Megane şi de origine germană oferă, la echipările superioare, posibilitatea comandării unei suspensii cu răspuns variabil, ceea ce le aduce un avantaj semnificativ pe partea de dinamică, în timp ce Megane mizează pe compromisul optim între confort şi dinamică reuşit de inginerii Renault la versiunea GT Line, echipată în standard cu şasiul Sport. Mai merită menţionaţi japonezii de la Mazda şi americanii de la Ford, ambele mărci având în ofertă modele cu o manevrabilitate bună.

Vizibilitate

Hatchback-ul cu cinci uşi din gama Megane prezintă suprafeţe vitrate de dimensiuni corecte şi oglinzi laterale bine proporţionate. Compacta franţuzească impune mici probleme doar la nivelul ultimului rând de montanţi. Luneta spate şi oglinda centrală au dimensiuni şi forme potrivite segmentului şi gabaritului modelului, iar acestea sunt completate cu succes de un set de senzori de parcare faţă-spate şi o cameră video pentru marşarier.

Montanţii A pot să fie deranjanţi în unele situaţii, dar aceeaşi problemă apare la toate modelele din segment, fiind cauzată de forma montantului de pe partea şoferului.

Tehnologie

Încă de la echiparea de bază, numită PRO, Megane are aer condiţionat cu reglare manuală, geamuri electrice faţă, oglinzi electrice, Radio-CD cu MP3, Bluetooth şi USB, alături de un computer de bord.

Echiparea GT Line, vârf de gamă pentru Megane, aduce în plus faruri de zi cu LED-uri, climatizare automată cu reglare pe două zone, acces şi pornire fără cheie, tempomat şi limitator de viteză, sistem Start-Stop (doar pentru transmisia manuală) şi de recuperare a energiei cinetice pierdute şi ornamente interioare şi exterioare care-ţi asigură un design plăcut.

Lista de opţionale include noutăţi preluate de la fraţii de gamă, cum ar fi sistemul multimedia R-Link, care-şi merită banii şi nu ar trebui să lipsească dintr-un Megane configurat în 2014, mai ales că sistemul este abia la început şi promite să ne ofere mai multe funcţii în viitor.

Fără R-Link, Megane ar fi fost demodat, un risc pe care constructorul nu şi-l permite să-l facă, mai ales dacă ne uităm la dependenţa constructorilor francezi de piaţa din Europa, aflată într-o continuă scădere. Din păcate, deşi corespunde cerinţelor anului 2014, lista de dotări nu include niciun element ieşit din comun sau revoluţionar.

Design

Megane rămăsese ultimul model care nu primise noua identitate de marcă, aşa că a fost nevoie de un al doilea facelift, ceva mai subtil, pentru o integrare adecvată în gamă. Restilizarea este concentrată pe partea frontală, pe care o face aproape identică pentru toate versiunile de caroserie ale lui Megane. Din păcate, la fel ca la Coupe, restilizarea este "zgârcită" cu schimbările la interior, ca să nu mai vorbim despre schimbările de la posterior sau profil.

Schimbările efective includ o nouă bară faţă, o grilă şi o capotă redesenată, sigla Renault supradimensionată amplasată în centrul calandrului, ornament negru strălucitor pentru masca faţă, carcare noi pentru proiectoarele de ceaţă, blocuri optice frontale cu fundal negru, baghetă de LED-uri pentru luminile de zi şi câteva culori noi în ofertă.

Compacta franţuzească arată ok, dar este greu să te lupţi cu modele precum Seat Leon şi chiar Volkswagen Golf când ai doar un design împrospătat al unui model lansat acum fix 6 ani. Rămâne de văzut ce salt stilistic pregăteşte Laurens van den Acker, şeful departamentului de design de la Renault, care a reuşit să facă minuni cu Clio. Coincidenţă sau nu, peste un an şi jumătate va debuta al patrulea Megane. Nu ştim ce va ieşi, dar avem aşteptări mari.

Nu ne-a placut

  • Lipsa sistem Start-Stop
  • Combinatia motor-transmisie testată este oferită doar cu echiparea de top
  • Amplasare nefericită a singurului suport de pahar oferit pasagerilor din faţă, care este destul de mic şi blochează portul USB atunci când găzduieşte o sticlă
  • Modificările estetice aplicate posteriorului sunt modeste
  • Din punct de vedere dinamic, nu este fruntaşul segmentului
Date tehnice - Renault Megane facelift (2014-2015) 1.2 TCe 130CP Aut GT Line
Combustibil
Benzina
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1197
Lungime mm
4302
Putere maxima CP (rpm)
130 (5500)
Latime mm
1808
Cuplu maxim Nm (rpm)
205 (2000)
Inaltime mm
1471
Viteza maxima km/h
200
Greutate kg
1280
Acceleratie 0-100 km/h s
9.7
Ampatament mm
2641
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
60
Cutie viteze
A
Volum portbagaj litri
405
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Renault Megane facelift (2014-2015)

Ultimele teste


  • Simfonie pentru suflet

  • Alianță neașteptată

  • Îndrăzneț

  • Suflet iberic

Comentarii (14)

  • pana la urma, are start-stop sau nu? la Tehnologie spuneti ca ar avea
    12 1
  • Daca tinem cont de vechimea pe piata a acestei masini, punctajul este unul foarte bun. Slabiciunile acestei masini par a fi datorate varstei. Trebuie tinut cont si de faptul ca mai toata concurenta are modele compacte mai recente.
    26 4
  • Nicu din Iasi
    mai oameni buni sa va spun si eu parerea mea! Eu niciodata nu mi-as cumpara o asa masina.Si sa va spun si de ce, in primul rand asta nu e limuzina! E o buburuza! Limuzina e un Alfa 166.Aia arata a masina! Apoi de ce sa imi iau un 1.2? Mai bine un 3.2 V6 de la Alfa.Asta da motor nu cutie de chibrit de 1.2!!! Doamne ce am ajuns sa cumparam masini
    7 56
  • Destul de ciudata alegerea realizarii celui de-al doilea facelift in detrimentul unui model nou, mai ales ca probabil ca inca cel putin 2 ani nu vor lansa Megane IV.

    Motorizarea este performanta iar lipsa start@stop nu mi se pare un dezavantaj decat pe hartie pentru ca, in conditiile traficului bucurestean de exemplu, un sistem start&stop scade mult fiabilitatea unor componente (bine e adevarat ca sistemul poate fi oprit de sofer).

    Lipsurile ergonomice (gen pozitionarea mufei USB sau a faptului ca nu exista butoane pentru cruise control pe volan) sunt specifice Renault si par intr-adevar stupide pentru un model 2014 (cand si producatori mai fara pretentii pe piata europeana gen Kia sau Chevrolet stau mai bine la acest capitol de cel putin 2-4 ani).

    Ca model se adreseaza pietei vestice pentru ca in est Fluence-ul e preferat de catre consumatori datorita versatilitatii mai mari.

    La nivel european nu se va vinde mai bine decat Golf VII, Focus sau Peugeot 308 si s-ar putea ca si Cee'd sa-i ofere o surpriza.
    14 4
  • @Nicu din Iasi

    Eu cred ca numai Rolls Royceu' e limuzina. Sa aiba motor de 6 litri cel putin. Sa se stie cine e bo$$u'. Alfa de care zici e o trotineta. Daca nu ai Rolls degeba.
    31 1
  • Decat un cazan spart si gaurit de vreme ca 166 as cumpara oricand acest megan.
    22 2
  • decat orice cazan spart si fumegand ulei , mai bine si un logan nou. fie el si chel.
    22 1
  • Groaznic de scump.
    16 8
  • TC1900
    mai cumpara cineva asa ceva ??

    nu prea am mai vazut prin buc meganuri noi
    10 9
  • ,,Locul oferit pasagerilor din spate este suficient pentru trei adulţi''-Revin si va acuz de subiectivism in cazul Renaulturilor. Am condus un astfel de model la sfarsitul lui aprilie,la un drive organizat de dealerul local.A fost criticata si de Tudor Bratu la emisiunea de profil de pe TVR1 si-i dau dreptate: spatiul in spate este foate redus, pt. pretentiile clase si in comparatie cu ceilalti competitori!!Insa, ca de obicei, ne spuneti ca e loc suficient pt. trei adulti.Minciuna, doar daca nu cumva sunt coreeni ori vietnamezi.Daca era vorba de alta marca....nici nu comentez. Sa ne intelegem, Megane este ok ca masina, mi-a placut tinuta de drum, raspunsul motorului, antifonaea, scaunele feta sunt belea, dar nu ne mai aburiti cu ...obiectivitatea in cazul votarii firmei frantuzesti!
    15 6
  • adevarul e ca Tudor Bratu e si o mare somnitate in teste auto.
    nu zic ca n`ai dreptate, dar aia 2 sunt niste maimutoi opariti.
    8 1
  • pardon, somitate*
    1 0
  • va spun
    Eu sunt in italia , iar dupa fiat si lancia, masinile frantuzesti predomina.
    Scenicul pe taxi e de altfel foarte des intalnit. Citroen vinde bine si el.
    Megane-ul n-am auzit sa fie vorbit decat de bine.
    6 1
  • @va spun
    daca ai scris cu i, mic, probabil ca esti din ... Mica Italie, nu?
    ar trebui sa fie numai limuzine pe acolo :)
    3 3

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru