Test de anduranta Renault Megane Coupe (2008)

Renault Megane Coupe (2008) zoom
de Bogdan Mirică
Marti, 28.09.2010
Epilog

După mai bine de 40 de zile petrecute la volanul celui mai tineresc produs al gamei Megane, am fost nevoiţi să ne luăm rămas bun de la coupe-ul care ne-a fost alături vara aceasta. Aşa cum vă anunţam şi în episodul trecut, am reuşit să bifăm 4100 de kilometri la bordul compactului cu trei uşi, fără să întâmpinăm vreo problemă tehnică. La final de relaţie se cade să tragem o serie de concluzii utile pentru cei care îşi îndreaptă atenţia asupra lui Megane Coupe.

De-a lungul testului am fost încântaţi de bilele albe pe care modelul a reuşit să le adune la fiecare drum, dar nu am uitat nici de micile defecte, care conturează personalitatea unui model complet, cu o personalitate puternică, apreciată deja destul de bine de publicul din România.

Linii sportive, interior plăcut, vizibilitate redusă

Începem cu exteriorul, care sugerează celor prezenţi în trafic faptul că vorbim de un derivat cu înclinaţii sportive, ale cărui linii robuste amintesc de un hot-hatch veritabil. Ornamentele argintii aplicate pe spoilerul frontal oferă acea imagine pe care îţi place să o vezi apropiindu-se în oglindă, iar linia foarte arcuită a plafonului contribuie la întregirea aspectului musculos.

În acest peisaj, singurele detalii care par a nu se potrivi sunt jantele de 16 inch din aliaj, cu un design nu foarte spectaculos. Din punct de vedere estetic este de preferat ca acestea să fie înlocuite măcar cu unele de 17 inch. Per ansamblu însă, Megane Coupe este o maşină frumoasă, indiferent din ce unghi priveşti.

Interiorul, vopsit în bejul tradiţional, despre care am mai vorbit, oferă o senzaţie de calitate, de confort, de habitaclu aerisit.

Va fi greu să te plictiseşti în noul Megane şi să consideri maşina una monotonă, care nu spune nimic. Planşa de bord, scaunele confortabile, lista bogată de dotări şi afişajul digital color sunt doar câteva din elementele care vor însenina ziua celui de la volan şi pe cea a pasagerilor.

Există însă şi mici scăpări pe care trebuie să le amendăm: deşi calitatea materialelor este deosebită pentru acest segment, fiabilitatea lor se poate dovedi destul de fragilă. De asemenea, pe cât de util se poate dovedi în general un sistem de navigaţie, pe atât de inutilă va fi în România unitatea disponibilă în lista de opţionale a modelului. Hărţile pentru ţara noastră sunt incomplete, ba chiar foarte sărace în străzi destul de importante.

Deşi oferă suficient spaţiu pentru un coupe, pe locurile din spate, Megane poate fi depunctat uşor la capitolul vizibilitate. Ultimul rând de montanţi, conturaţi pentru a oferi o siluetă atletică, oferă o vizibilitate posterioară redusă şi limitează dimensiunile lunetei. Va fi practic o mare bătaie de cap pentru oricine să efectueze manevre cu spatele. Având însă în vedere că am văzut şi femei la volanul compactului, problema vizibilităţii poate fi rezolvată prin acomodare.

Motor decent, consum mic, suspensii "prea" confortabile

Sub capotă toarce destul de bine motorul 1.9 dCi de 130 de cai putere, cu care deja ne-am obişnuit. De concepţie destul de veche, unitatea cu patru cilindri se dovedeşte a fi economică, fie că vorbim de un trafic urban, fie ca ne referim la unul extra-urban.

Cu o medie de 6 litri la 100 de kilometri, înregistrată constant de-a lungul testului, Megane Coupe se poate dovedi o maşină care trece rar pe la staţiile de alimentare.

Valorile pot fi însă îmbunătăţite odată cu introducerea noii generaţii a motorului diesel de 1.6 litri, care cu siguranţă va promite cifre mult mai bune în oraş. Resursele unităţii dCi vor rămâne aceleaşi, cei 130 de cai putere fiind suficienţi pentru a oferi un caracter dinamic coupe-ului. Nu ar fi rău însă să vedem pe străzile din România şi o versiune ceva mai puternică, capabilă să umple golul care există în prezent între modelul de serie şi cel de performanţă, lansat de curând şi în ţara noastră.

O versiune mai puternică ar aduce însă cu sine şi o suspensie ceva mai fermă, actuala setare fiind puţin nepotrivită, dacă ne raportăm la aspectul exterior al maşinii. Liniile sportive ale caroseriei nu au un corespondent în ţinuta de drum, care prezintă un ruliu destul de pronunţat şi se dovedeşte a fi prea confortabilă pentru publicul căruia i se adresează.

În concluzie, Renault Megane Coupe se poate dovedi o alternativă interesantă pentru publicul tânăr din România. Deşi este o maşină care punctează foarte bine la unele capitole şi surprinde neplăcut la altele, coupe-ul francez promite o experienţă emoţională şi senzorială deosebit de plăcută, la un preţ abordabil.

Comentarii (18)

  • absolut grotesc
    3 48
  • Stanila
    am mai zis si repet...urata masina!!!
    5 57
  • pentru domnul editor .....
    ce ne puteti spune de fiabilitatea masini si de cutia de viteze ???
    ce pret au revizile pana la 60000 km ??
    3 5
  • @antonny
    Ce nu intelegi mah? Baietii spun asa: "am reuşit să bifăm 4100 de kilometri la bordul compactului cu trei uşi, fără să întâmpinăm vreo problemă tehnică."
    Ei scriu din perspectiva experientei personale la bordul Megane-ul in cele 40 de zile... \ Legat de costul reviziilor, da, ar fi putut sa se intereseze la dealer.
    13 3
  • @ Stanila
    ... iar tu esti urat si penibil ...
    @ antonny
    ... * masinii ... probabil? ... * reviziile ... probabil? ))
    10 5
  • Renault...
    Lasandu-i la o parte pe baietii care nu au nici o treaba cu fenomenul,per total mi se pare un test corect.Ori voi,baietii de la Automarket,sunteti fani Renault de la un timp,ori sunteti singura publicatie impartiala cand vine vorba de Renault.Ba nu,mai este revista aia care apare la 2 saptamani.
    In rest oricat de bun ar fi raportul pret/echipare sau consum sau performante,Renault prin definitie nu va castiga niciodata un test comparativ.
    6 19
  • @STANILA & ANTHONY
    @stanila

    Urata rau frate! Adevarul e ca, la tine in Ferentari, ar face nota discordanta cu masinile alea "frumoase" inmatriculate in Bulgaria.

    @anthony

    Esti sigur ca daca ai vizualiza informatiile pe care le soliciti, ai putea sa le si citesti ??? "Incetul cu incetul/se invata alfabetul", dar in cazul tau se pare ca dureaza mai mult decat trebuie. Mai mancam si noi o litera, mai scapam o virgula, dar tu macelaresti limba romana fara pic de mila. (Daca nu esti roman, imi cer scuze pentru cele spuse).
    9 2
  • @pesso
    Corect ! Intr-o Romanie manelistica orice masina "non - germana" este proasta, indiferent de cat de bine arata si merge. Nu am nimic impotriva masinilor germane, insa n-avem ce face, asta-i treaba pe la noi .
    15 0
  • e
    o masina super la pretul ei, pe motorul de 1.6 benzina e chiar ieftina!

    reviziile sunt destul de scumpe la reprezentanta, ca la orice masina. nu e mai mult decat la vw sau opel. la preturi de orice service, va ajunge pana in 5 mil un schimb de filtre ca lumea si ulei Castrol(la mine la 1.5 ma costa cam 350 de lei)
    18 0
  • @antonny
    in legatura cu fiabilitatea masinii si a cutiei, ce pot sa spun: ai vazut vreodata un motor sau o cutie de renault sa se strice? am destui prieteni cu renault, am si eu, dar inca nu am auzit pe cineva sa se planga de de-astea...
    17 0
  • Megane 3 Coupe
    Comentarii de tot felul ...eu as fi de parere ca cei care au condus sau conduc o masina Renault sa spuna -obiectiv- daca merita sau nu sa cumperi o masina de la producatorul din hexagon.
    Evident ca toata lumea poate sa comenteze; toti suntem subiectivi la un moment dat pt ca ne ''iubim'' masinile...eu spun ca Renault face masini bune si se afla pe piata exact acolo unde ii este locul.
    Mie imi place masina mea (megane II) si pe deasupra sunt si ff multumit de ea!
    14 0
  • ****
    imi cer scuze de cum am scris dar am probleme cu tastatura si nu am mai cititt ....iar despre masina si test de anduranta e de ras k in 40 zile doar 4100 km ....eu unu fac in mai putin de 30 zile ...pentru eee ...nu am pus intrebarea asa sa ma aflu in treaba ....da sunt probleme .....
    pentru pesso baietica cand o sa faci revizii din banii tai cand o sa alimentezi din banuti tai si nu de la tati si mami sau cand o sa ai o afecere si masiniile din parc iti fac 60000- 100000km pe an o sa vezi si tu problemele.....
    5 5
  • @antony
    In primul rand, pentru cultura ta generala si spre deosebire de tine, cei de la Automarket nu "are" ca obiect de activitate condusu' ci "stirili" auto. In al doilea rand, ce relevanta are daca cei 4200 de km "era" facuti in 30 de zile sau in 40???? "Devenea" mai multi sau mai putini??? In al treilea rand faza cu tastatura e vrajeala! Daca tot ai o afacere , sfatul meu este sa gasesti un angajat care a mai fost pe la scoala si sa-l pui sa corecteze ce vrei sa postezi. Poate asa inveti si tu cum se scriu anumite cuvinte cum ar fi "unuL", "banutiI", "daR" etc. In al patrulea rand mai lasa-ne cu laudele. Nu de alta dar mai sunt si altii care au afaceri dar nu se lauda.
    3 3
  • ****
    asta a fost reclama nu test de anduranta ....... o masina aruncata din partea celor de la reno pentru editor sa se plimbe ......da il felicitam daca in 40 zile efectua min 10000 km ......ma laud eu k am afaceri ???? ....unde
    2 8
  • mesaj pt Stanila
    baietzash abtinete de la comentarii in materie de auto. ocupi spatiul altora care poate chiar au un cuvant de spus si a caror parere chiar conteaza dar cand vad cu cine ar trebuii sa vorbeasca ies ca nu se regasesc in peisaj. posteaza comenturile asta ieftine la sectiunea 'manele' ups dar asta nu se gaseste aici dar nu fi dezamagit ai sa-ti gasesti pana la urma si tu vocatia.
    0 2
  • Cu si despre
    O masina foarte frumoasa, calitatea materialelor recnoscuta de multi prin mana carora a trecut Meganul 3 si aici vb de statistici, pareri, idei(info pe yout). DPDV al fiabilitatii nu se pune problema la Renault cel putin pe motoare si cutii de viteze, detin o Laguna 1 99' fara nici cea mai mica problema, adica nu papa ulei, nu am nici o problema cu cutia indiferent de modul de folosire(sportiv sau mosnegeste) 163000 neumblat pe nicaieri! Am preferat sa-mi iau Renault pentru a nu fi in "rand cu lumea", aici ma refer la posesorii de VAG sau OPEL si pentru a scapa de efectul de turma! Stima!
    3 0
  • Megane Coupe
    Draguta masinuta, design ok, preturi corecte pentru ce ofera (totusi ar merge un pret ceva mai mic). Sunt fan Renault, am un sedan fara greieri in 4 ani si fara nici o problema tehnica. Legat de fiabilitate Renault a evoluat si evolueaza de la an la an (vezi Twingo, Laguna, Clio) etc. Ca sa nu mai vorbim ca in materie de masini sportive nu are concurent in segment, cu Clio Rs si Megane Rs.
    Costurile la revizii sunt chiar mai mici decat la Opel, Skoda, WV, Kia, etc.
    1 0
  • Renault Megane Coupe
    Motorul ala de 1.6 benzina e de-a dreptul puturos- e acelasi motor ca de pe Logan 16v, numai ca Megane ul are vreo 300 kg in plus.
    Directia e super (mai buna decat a mea Proceed 1.6 126 cai), dar greierasii sunt la ei acasa dupa vreo 6,000 km iar tinuta de drum e cam slabuta (suspensie prea moale).
    Reviziile nu sunt mai ieftine decat la Kia (revizie Kia la 45,000 km cu schimbat bujii, dar fara filtru de polen cost 500 ron; Ceed are distributie pe lant, deci nu dai mia de euro la 80,000).
    3 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru