Drivetest Honda CR-V (2012-2015)

1.6 120CP MT6 2WD Winter Pack Confort
Honda CR-V (2012-2015) zoom
de Bogdan Mirică, Foto: Ciprian Mihai
Vineri, 31.01.2014
Mereu acasă

Sunt acele zile de iarnă, cu ger şi vânt tăios, care te fac să iubeşti căldura pe care o găseşti acasă, canapeaua moale şi ceaiul cald. Sunt puţine locuri pe care le poţi numi acasă. Sunt şi mai puţine locuri pe care le numeşti acasă şi pe care le poţi lua cu tine oriunde.

Interiorul lui Honda CR-V este unul dintre ele. Mimează atât de bine confortul căminului tău, încât ar putea fi interzisă pentru instigare la relaxare pe drumurile publice.

Gena unui monovolum autentic pare să se fi încrucişat cu cea a unui SUV pentru a rezulta un produs cu trăsături comune: noul CR-V.

Honda CR-V (2012-2015)
1.6 120CP MT6 2WD Winter Pack Confort

  • Pret de pornire 25.408 €
  • Pret model testat 27.516 €
  • Taxa auto 84 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Când m-am gândit la un SUV de talia lui CR-V, alăturat unui motoraş de 1.6 litri, fie el şi diesel, mi-am adus aminte de acele versiuni entry-level pe care le vând unii producători în acest segment.

Mi-am dorit să nu găsesc aşa ceva şi sub capota lui Honda. Mi-am dorit şi am primit. Am fost ascultat parcă de acei ingineri care şi-au dat seama că ideea downsizing-ului nu poate fi acceptată de utilizatorul unui SUV decât atunci când performanţele sunt similare cu cele ale unui motor generos.

Dieselul de 1.6 litri, pe care l-am testat în trecut şi sub caroseria lui Civic, rămâne la fel de rafinat şi plăcut ca la prima întâlnire. Încă sunt de părere că este unul dintre cele mai bune dieseluri de 1.6 litri existente în prezent pe piaţă. Chiar dacă resursele sale nu îl aşează printre fruntaşi.

Pe hârtie nu avem nimic impresionant. Doar 120 de cai putere. Cam atât cât are nevoie o compactă de bun simţ. Mai avem însă şi un cuplu motor de 300 de Nm, livrat de la 2000 de rotaţii şi distribuit pe o plajă de turaţii îndestulătoare. Tocmai această senzaţie de cuplu permanent face din CR-V un model plăcut chiar şi în compania unui motor aşa mic.

Maşina nu pare să gâfâie decât foarte târziu, aproape de 3500 de rotaţii. Alături de o familie completă şi bagajele lor, CR-V promite să se achite decent de deplasare, fără a transpira şi fără a da senzaţia de nesiguranţă.

Cei patru cilindri sunt asistataţi de o transmisie manuală. Am apreciat că s-a păstrat amplasarea levierului schimbătorului în partea de jos a planşei de bord. Ceea ce m-a surprinsă însă a fost cursa ceva mai lungă a timoneriei. Etajarea se face destul de bine, favorizând accelerarea în primele trepte.

Şi fiindcă tot vorbim despre un diesel, nu puteam trece cu vederea nici insonorizarea lui. Bună la ralanti, uşor sesizabilă atunci când turaţia depăşeşte 2500 de rotaţii.

Consum

Dacă mă uit la rivalii lui Honda CR-V, atunci când vine vorba de consum aş putea spune că în segment se declanşează un adevărat război civil. Toţi constructorii japonezi activează cu succes în acest segment şi au aşteptări mari. Însă, ca orice nou venit care şi-a făcut temele, CR-V zdrobeşte concurenţe. Spun zdrobeşte pentru că diferenţele de consum sunt destul de mari.

Toyota RAV4, Volkswagen Tiguan, Ford Kuga şi Kia Sportage pierd fără drept de apel la acest capitol, cu cifre de consum mai mari decât cei 4.5 litri anunţaţi de CR-V.

În condiţii reale, CR-V ne-a răsfăţat cu un incredibil 6.7 litri/100 de kilometri în mediul urban. E drept că şi traficul a fost unul de weekend. În afara oraşului, ajungeţi fără prea mari probleme la sub 5 litri/100 de km. 

Fără să o mai lungesc mult, motorul de 1.6 litri are un avantaj clar: vă poate aduce lejer peste 1000 de kilometri autonomie cu un singur plin.

Performanţe

Motorul de 1.6 litri nu promite acte de bravură şi nici senzaţii tari. Cu toate acestea, CR-V se dovedeşte mai rapid decât un VW Tiguan şi un Kia Sportage cu motorizări comparabile. Modelul nipon are nevoie de 11.2 secunde pentru a ajunge la 100 de km/h. Mai rapide sunt doar Toyota RAV4 şi Ford Kuga.

Când vine vorba despre viteză maximă, CR-V menţine cifrele decente. Atinge 182 de km/h, adică mai mult decât RAV4, Sportage şi Tiguan. Rămâne imbatabil Kuga.

Interior

Am fost cu toţii la Ikea, fie că am cumpărat, fie că doar am căscat ochii. Cunoaştem, deci, cu toţii, sentimentul acela de „bine ai venit”, combinat cu căldură şi confort pe care îl redau apartamentele mobilate chiar în interiorul magazinului.

Tocmai acea senzaţie de căldură şi confort încearcă să o transmită şi interiorul lui CR-V. Şi încearcă să o transmită tuturor, atât celui de la volan, cât şi celorlalţi patru pasageri.

Am zis patru plus şoferul, pentru că CR-V nu are nici o problemă în a transporta cinci pasageri adulţi. Pe locurile din spate, podeaua plată, scaunele ajustabile şi spaţiul mare la nivelul genunchilor permite călătorii confortabile pentru trei pasageri. Portbagajul sare şi el în ajutor cu 589 litri de spaţiu, una dintre cele mai mari valori din segment, cu mult peste ce promit Kuga şi Tiguan.

Spaţiu există şi atunci când vrei să îţi rătăceşti lucrurile prin interior. Au fost gândite numeroase locuri de depozitare. Cotiera este generoasă, torpedoul aproximativ, buzunarele uşilor sunt foarte mari. În concluzie, reţetă de monovolum la capitolul versatilitate şi spaţiu.

Materialele au evoluat mult faţă de generaţia anterioară şi sunt similare cu cele de pe Civic. Chiar şi butoanele sunt confecţionate acum dintr-un plastic cu o textură plăcută. Ergonomia rămâne bună, fiind acceptabilă şi pe volan, acolo unde avem multe butoane.

Pot spune că am rămas plăcut impresionat de tapiţeria catifelată, extrem de prietenoasă la atingere, dar probabil ceva mai greu de întreţinut atunci când vine în culori deschise.

Aş vrea să taxez însă afişajul clasic, puţin cam învechit pentru anul 2014. Cred că Honda ar putea să înveţe câte ceva de la Mazda, unde s-au făcut progrese remarcabile la acest capitol.

Preţ de achiziţie

Honda CR-V pleacă de la aproximativ 25.500 de euro pe piaţa din România, însă versiunea testată de noi este cu exact 2000 de euro mai scumpă. Raportat la ceea ce găsim în segment, confortul celor de la Honda este destul de scump. Ford Kuga, Toyota RAV4 şi Volkswagen Tiguan nu sar de 26.500 de euro, deci sunt uşor mai ieftine decât cei 27.500 de euro percepuţi de Honda. Kia Sportage este, însă, de departe, chilipirul acestei comparaţii, fiind estimat la puţin peste 19.000 de euro.

Siguranţă

Noua generaţie Honda CR-V a fost testată de EuroNCAP şi a primit punctajul maxim de cinci stele. Modelele anterioare au fost supuse la crash teste în 2002 şi 2007. În ambele sesiuni, SUV-ul Honda a înregistrat un punctaj general de patru stele. Aşadar avem un progres considerabil. 

Noua generaţie promite acelaşi comportament exemplar avut de Civic la capitolul siguranţa pasagerilor adulţi şi chiar a pietonilor.

Honda nu a făcut rabat în ceea ce priveşte lista de sisteme de siguranţă: ABS, EBD, BA (asistare la frânarea de urgenţă), VSA (controlul tracţiunii şi stabilităţii), TSA (controlul stabilităţii la tractare), HSA (asistare la pornirea din rampă), HDC (Asistare la coborârea rampei), DWS (Sistem avertizare presiune roţi). Iar lista airbagurile sunt în număr de şase: două frontale, două laterale şi două cortină.

Ţinută de drum

După cum vă spuneam şi mai sus, Honda încearcă să vă vândă confort. Un confort de invidiat, la care ar trebui să aspire mulţi dintre ceilalţi rivali.

Suspensia lui CR-V absoarbe foarte bine orice denivelare. Este gândită să nu transmită celor din interior nici un fel de stres al amortizoarelor. Motiv pentru care, rularea pe un drum forestier chiar a fost sinonimă cu plutirea. Am apreciat această caracteristică şi pe vechea generaţie, o apreciez şi acum.

Când vine însă vorba despre comportament pe sectoare de drum virajat, CR-V plăteşte tribut relaxării despre care vă vorbeam. Ruliul este unul simţitor şi poate crea uneori senzaţia de nesiguranţă. Aderenţa se păstrează însă binişor, chiar dacă sunt situaţii în care te trezeşti cu intervenţia hotărâtă a sistemului ESP.

Poate că versiunea noastră ar fi fost ajutată la acest capitol de o tracţiune integrală, însă motorul de 1.6 litri nu este disponibil decât alături de propulsia punţii anterioare.

Despre direcţie nu sunt multe de zis. Este utilă în mediul urban, dar ceva cam prea relaxată şi extrem de asistată.

Vizibilitate

CR-V a crescut în dimensiuni faţă de generaţia anterioară. Este, aşadar, o maşină mare, care are nevoie de o uşoară acomodare înainte de a face manevrele clasice prin spaţii de parcare înguste. Oglinzile laterale sunt mari şi ele. Prea mari aş putea spune. Luneta însă, este ceva cam îngustă. În plus, este dublată de doi montanţi generoşi, care îngreunează manevrele în marşarier. În rest, suprafaţa vitrată laterală este generoasă şi ajută la obţinerea unui habitaclu aerisit.

Tehnologie

Honda încearcă să le ofere clienţilor săi un nivel de confort superior. Pentru asta, apelează la niveluri de echipare generoase, care aduc un plus de confort fără să îl taxeze suplimentar pe viitorul proprietar.

Versiunea testată de noi a beneficiat de climatizare automată de două zone, extrem de utilă şi promptă în sezonul rece. Nu a lipsit nici conexiunea Bluetooth pentru telefonul mobil. Trebuie spus însă că opţiunea de conectare nu este atât de simplu de utilizat pe cât ne-am fi aşteptat.

Despre sistemul multimedia nu pot fi foarte multe de zis. Maşina noastră ducea lipsă de navigaţie şi alte gadget-uri oferite de unii rivali chiar în echiparea standard. Sistemul audio îşi face însă bine treaba, fiind echipat cu o mulţime de conexiuni pentru suporturile tale mobile. Este proiectat însă pe un ecran mic, cocoţat în vârful planşei de bord, cu un afişaj ce aminteşte, mai degrabă, de vechea generaţie.

Scaunele încălzite pe două trepte, extrem de prompte când le pui în funcţiune, şi funcţia de spălare a farurilor sunt alte două elemente utile.

Design

Vechiul CR-V nu a fost un Făt-Frumos. Şi nici urmaşul său nu poate spune că a moştenit alte gene.

Dacă disecăm puţin din punct de vedere estetic, putem spun că designerii japonezi au încercat să dea dovadă de curaj alegând un posterior puţin ciudat. Un posterior croit parcă pentru publicul de peste Ocean, nu pentru cel european. Forma aminteşte mai mult de un break decât de un SUV. În plus, dimensiunile sunt destul de mari şi sugerează un aspect disproporţionat atunci când priveşti din profil. 

Partea frontală este chiar o evoluţie. Iar elementele de design sugerează un look ceva mai dinamic şi uşor de identificat.

Pe scurt, aş fi tentat să spun că reţeta pentru partea din faţă este una gândită pentru a fi pe gustul europenilor; în schimb, cea posterioară, pare dedicată americanilor. Tocmai din acest considerent văd noul CR-V ca o struţo-cămilă din punct de vedere estetic.

Dar, aşa cum a zis şi Dragos în testul său cu CR-V, maşina asta este una cu care te obişnuieşti şi care te face să o accepţi mai repede decât mărirea de salariu.

Nu ne-a placut

  • Designul asimetric
  • Preţul piperat
  • Ruliul pronunţat
Date tehnice - Honda CR-V (2012-2015) 1.6 120CP MT6 2WD Winter Pack Confort
Combustibil
Diesel
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1597
Lungime mm
4570
Putere maxima CP (rpm)
120 (4000)
Latime mm
1820
Cuplu maxim Nm (rpm)
300 (2000)
Inaltime mm
1685
Viteza maxima km/h
182
Greutate kg
1517
Acceleratie 0-100 km/h s
11.2
Ampatament mm
2630
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
58
Cutie viteze
M
Volum portbagaj litri
589
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Honda CR-V (2012-2015)

Ultimele teste

Comentarii (18)

  • Pret piperat ? E o HONDA mare si buna pana la urma !!! La Kia Sorento nu vi sa mai parut mult 37.211 € !!! Nu e corect !!
    56 9
  • Honda, ca Honda, poate sa fie DEOSEBIT de buna, insa calitatea materialelor lasa de dorit, iar CR-V nu este o masina care sa se remarce in mod deosebit la vreun capitol. Nu e genul de masina care atrage foarte mult atentia. Pare un SUV compact din vremurile noastre, dar cuminte sau chiar plictisitor. Cu tot respectul pentru Honda, dar eu as alege din zona aceasta de volum IX 35 sau Ford Kuga.

    Sa auzim numai de bine !
    20 42
  • eu dintre toate as alege clar Crv-ul. este cea mai buna dintre ele. ai condus ix35 sau kuga sau doar iti plac cum arata?
    eu am mers cu crv ultimele 2 modele si sunt f rezistente in timp. modelul asta mi se pare f reusit ca si design.
    27 11
  • Mie mi se pare ca noul CR-V are unul dintre cele mai frumoase interioare dintre masinile considerate de volum. Si nu ma refer aici neaparat la plansa de bord. Iar perna pt genunchi mi se pare o idee excelenta. Exteriorul mi se pare super in fata, cel putin ok din profil si doar un pic ciudatel din spate
    20 5
  • sandu, nu fi naiv,

    M-am referit la calitatea materialelor care nici macar nu seridica cat cea dintr-un Mini Countryman (masina premium). Ideea era ca IX-35 si Kuga au calitatea materialelor ceva mai buna, chiar si Tiguan. In rest nu contesta nimeni fiabilitatea CR-V'ului, cu toata ca pe mine nu ma intereseaza aceste aspecte la o masina.

    Sa auzim numai de bine !
    6 33
  • se pare ca modelul care conduce grupa crossover-lor compacte este Mazda CX 5
    20 8
  • Cristi C
    Nu vreau sa intru in polemica cu nimeni... fiecare are parerea lui si e normal sa fie asa... Vreau doar sa va spun referitor la discutia asta permanenta gen: care este mai fiabila, care are matriale mai bune, care arata mai bine etc. .... In ultimul an am probat absolut toate SUV-urie compacte (de mai multe ori), am citit tot ce se putea despre ele si am comparat preturile (cele reale, nu cele de pe site-uri pt ca sunt diferente foarte mari!), pentru ca am vrut sa cumpar una... Pe scurt alegerea mea pe care nu o regret a fost : noul Ford Kuga, 2.0 TDCI, 4x4, cu dotari medii (clima dubla, jenti, metalizat, volan piele+comenzi, suna singura la 112 in caz de accident, display color, 6boxe etc. Pret real dupa negocieri : 25500euro.
    17 15
  • Nu stiu cum faceti comparatia de pret cu alte modele, dar nu este corect sa comparati cu pretul de baza, in conditiile in care sunt echipari diferite (standard la Honda este peste cel mai chel Tiguan). De exemplu, cel mai ieftin Tiguan diesel care are climatronic in dotare si scaune incalzite doar ca optional este "Tiguan Attitude Sport&Style 2,0 TDI BMT", cu un pret de lista de 27.253,96. Cred ca trebui sa depuneti mai mult efort la test-drive-urile viitoare si sa incercati sa comparati mere cu mere.
    25 5
  • Exact. Nu mai comparati Honda la dotari vs pret cu alte marci pt ca nu este corect.
    Versiunile standard la Honda din punct de vedere al dotarilor se situeaza fata de alte marci undeva intre mediu si mare.
    15 6
  • @ Cristi C

    Fara a tine cont de pret, ti-a placut mai mult Kuga decat CR-V?
    13 3
  • AndreiRN
    Hmmmmm, o masina pt metrosexuali si femei in realitate.
    7 15
  • Cristi C
    @ShelbyV8

    Foarte interesanta intrebarea, imi este greu sa raspund! Timp de un an am luat in calcul toate variantele, am plecat cu mintea deschisa si am dat tuturor marcilor sanse egale, dar pretul a fost unul din criteriile importante! Muncesc 12 ore pe zi si banii i-am strans cu greu... vad cum stau lucrurile pe piata muncii si imi dau seama ca o alta masina de genul asta, noua, nu cred ca o sa imi mai pot permite... De aceea pretul a cantarit mult in alegere. Totusi, incerc sa iti rapund cat se poate de sincer: am avut o usoara strangere de inima cand m-am urcat prima data in noul CR-V, ma refer la cum arata bordul, forma volanului, butoanele etc. Mult prea clasice, cu un usor aer de anii '90. Atentie, pozele cautate cu google insala, sunt prezentate numai variantele de top ale interiorului. Intrati pe mobile.de si cautati o varianta mai de baza spre mediu, poze reale neprofesioniste si veti vedea ce vreau sa spun. Restul este totul f.f. ok, matriale, calitate, design exterior, prestanta, chiar visez cate o data la cum ar fi fost sa conduc zilnic un CR-V.Dar, totusi, am ales Kuga si nu imi pare rau...
    8 4
  • Bau-Bau
    O masina buna am facut drive test cu un CR-V . Am cochetat cu ideia achizitionarii unui astfel de model dar am renuntat . Acum sa va spun cateva pareri personale care m-au determinat sa renut la Honda CR-V . Aceasta motorizare este decenta dar are limite , meniul destul de greoi multe butoane , service in provincie la faza de pionerat , pret destul de mare o masina doatata cu navigatie, xenoane si alte cele pentru anul 2014 trece de 32000 de euro , motor zgomotos la turatii mai mari de 3000 rot/min . Materialele si calitatea fabricatiei nu este de top sub multe modele europene , tapiserie plus, butoane mari si inestetice la comenzile scaunelor incalzite . Ca si plusuri consum de carburant mic imagine de marca fiabila , spatiu la interior, portbagaj mare, pozitie buna la volan cam putin pentru a ma determina sa bag mana la portofel.
    6 3
  • @ Cristi C

    Multumesc frumos pentru raspuns.
    6 1
  • cresh test
    pacat de rezultatu de la crash test in rest e o masina buna
    http://www.iihs.org/iihs/ratings/vehicle/v/honda/cr-v
    0 1
  • crash testul pe care l-ai adaugat http://www.iihs.org/iihs/ratings/vehicle/v/honda/cr-v se refera la modelele comercializate si produse pe piata americana. rezultatele relevante pentru Europa sunt acestea : http://www.euroncap.com/results/honda/cr_v/521.aspx
    0 0
  • Pentru a va face o parere suficient de clara despre ce insemna cu adevarat brandul CR-V trebuie sa luati in considerare faptul ca modelul a fost cel mai bine vandut SUV Compact la nivel mondial in 2012 si 2013.
    http://focus2move.com/volkswagen-golf-jetta-best-selling-car-in-the-world-see-top-50-model-ranking/
    0 0
  • Soichiro
    In acest articol am aflat ca Honda produce si automobile. Ar fi fost bine daca nea Honda raminea la produs biciclete cu motor.Ford Kuga sau RAV4 sunt peste acest desing-sapun produsa pentru baietii care impart tehnologia cu sotia sau merg la tara sa vada rudele ce realizati sunt ei .
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru