Moldovenii s-au urnit dis de dimineață, iar ziua de luni a început cum nu se putea mai bine: pe la 7:00. Am ținut-o în interviuri și filmări pentru televiziunile locale vreme de aproape două ore și, într-un final, am ieșit din Chișinău. Am apucat spre nordul Moldovei, pe un drum cu trei benzi, ca-n palmă, ciudat pentru cum ne obișnuiseră vecinii noștri.
N-a durat mult până am cotit la dreapta și am început să ne strecurăm pe ulițele unor sate vechi. Laitmotivul tuturor? Culoarea „purpurie” pe garduri, pereți și chiar camioane părăsite. „Purpurie” îi zic ei, albastru spre mov i-aș zice eu. Dan, unul dintre colegii noștri de peste Prut, mi-a explicat că e var amestecat cu piatră vânătă. Bună și la stropit via, dar și la decorarea gospodăriei.
Toyota Invincibila
Am uitat să vă zic că eu am tras astăzi lozul roșu. Adică am ales cheile lui Toyota Hilux. Am cam scrâșnit din dinți, pentru că știam că spatele meu cu probleme nu se va împăca cu suspensia rigidă a Invincibilei. Pentru că vine în echiparea Invincible, ne-am hotărât s-o botezăm simplu Invincibila. Și invincibilă a fost. Încă de la primele drumuri pietruite, unde a aruncat cu bolovani în stânga și în dreapta, rulând cu aproape 80 de km/h. Drum județean, să ne înțelegem.
Am creat o furtună de nisip artificială în spatele nostru și, pentru câteva ore, am trăit pe pielea noastră praful pe care îl înghit de obicei Hilux-urile care ajung în Orientul Mijlociu.
După această porție zdravănă de loess, am intrat din nou pe asfalt și am lăsat-o „mai domol”. În fond, în propoziție e vorba și despre consum. Hilux a ieșit din Chișinău cu aproape 13 litri/100 de kilometri și acum părea să se mulțumească cu 11, cu tot cu aventura prăfuită.
Eroi pentru o mașină ajunsă în șanț
Și cum mergeam noi așa la consum, Anatolie, colegul aflat la volanul lui Nissan Navara, semnalează rapid o misiune pentru pick-up-urile noastre. Undeva lângă marginea drumului principal, într-un șanț plin cu mâl și stufăriș, zăcea un biet Ford. Nu părea abandonat, așa că am cotit iute într-acolo. (După câteva zile înconjurat de moldoveni, adopți un accent și cuvinte pe care nu le cunoșteai).Proprietarul a refuzat mai întâi ajutorul, de teamă că o să-l tragem la răspundere. Până la urmă, de voie de nevoie, s-a înduplecat și ne-a lăsat să facem pe eroii. Așa că am agățat o funie de cuiul lui Navara și am început operațiunea. De ce Navara? Pentru că avea cele mai potrivite anvelope pentru expediție.
Ranger și Hilux s-au uitat de pe margine. După mai multe încercări, Navara scotea din mâl o „minunăție” de Ford din care se scurgea mâl și apă stătută. Culmea, a pornit la prima cheie. La final, proprietarul ne-a promis că ne așteaptă la el pe baltă la o partidă de pescuit. Și a recunoscut că "un băiet înfierbântat a încurcat viteza unu cu marșarierul".
În derapaj către o fabrică de mozarella
Ne-am continuat drumul către Brăviceni printr-un câmp verde crud, scindat de un mic pârâu cu care ne-am însoțit o bună bucată de drum. Mulți cai și o ploaie care s-a pornit din senin, iar noi am alergat ca disperații pentru că fiecare picătură ne afunda parcă mai tare în clisa care se forma pe drumul bătătorit. Propulsia spate și aderența scăzută ne-au adus și primele chiote de bucurie. Hilux a dansat cum am vrut noi.
Brăviceni este un sat despre care nu se știu foarte multe. Dar despre care vom auzi curând și în România și poate și în Europa. Aici am prânzit cu o zeamă de cocoș proaspătă, altoită cu smântână. Am degustat apoi niște mozarella moldovenească. Ați citit bine. În Moldova se face mozarella. Și încă una foarte bună.
Am mers și la fabrică să ne convingem, iar cei mai sensbili cu căile olfactive (al nostru fotograf, Ciprian Mihai) au stat deoparte. Mirosul de lapte de vacă proaspăt se împletea „de minune” cu cel al liliacului abia înflorit din curte. Am văzut tot procesul, am făcut cunoștință cu doamnele cu basma și salopetă albă și am fotografiat calupurile de mozarella care merg către toate pizzeriile din Moldova.
Tot aproape de Brăviceni am intrat printre rândurile ordonate ale unor livezi de vișini, meri și caiși. Ne-am tras sufletul, am vorbit despre înghețul care strică recoltele, proprietarul ne-a povestit cât de mulțumit e de Dusterul lui și apoi am pornit iar la drum.
Lecția de înot
Colegii noștri ne-au avertizat scurt: urmează ce e mai greu.
Trecem iar printr-un sat cu case mov și apoi pătrundem pe un teren ușor înmuiat de ploaia de mai devreme. Din fericire, drumul e alb de la calcarul din jur. Orizontul nostru este străjuit de preți de calcar fărâmicioși, de pe care se mai scurg la vale mici bolovani.
Găsim un drum nămolos, cuplăm 4x4 și Hilux începe să arunce glod în stânga și-n dreapta. Proiectile mici care se lipesc de geamuri și, probabil, sub caroserie. Cu miile. Cu tot cu tracțiunea integrală, începe dansul. Unul îndrăcit, cu derapaje controlate și o ploaie de urlete prin stațiile de emisie-recepție.
A urmat apoi repriza de scăldat. Am avut de trecut un râu destul de adânc. Apa a ajuns pe alocuri pe la jumătatea ușilor, însă Hilux-ul meu a respirat cu bine prin grila lui cromată. Navara și Ranger au trecut cu aceeași demnitate prin apă. Ne-am spălat bine și am pornit din nou de-a lungul pereților de piatră, însoțiți de cocostârci. A fost tăcere o bună bucată de timp, semn că toți s-au bucurat de liniștea de început de lume.
Final de zi pe malul Nistrului
Apusul ne-a prins pe drumuri neasfaltate, cutreierând dealuri șiîncercând să găsim o localitate de pe malul Nistrului: Lalova. Îmi vine în minte un vers celebru: „De la Nistru pân' la Tisa...” Îmi schițez granițele României Mari, în timp ce convoiul nostru se oprește în fața unor porți de lemn.
Am ajuns la Casa Hanganu, o pensiune construită cu mult lemn, căutată de turiști englezi și cu vedere la Nistru. Înainte de a înopta și a redacta acest text, gazda ne-a trecut obligatoriu prin beci și prin rachiurile aferente: de caise, de mure, de mălin, de corcodușe, de nucă verde, de păpădie și alte plante pe care nu ți le puteai imagina într-un borcan.
A fostatât de bun, încât aproape că am uitat să vă spun despre consum. Al nostru Hilux, cu motorul lui de 2.4 litri și 150 de cai, s-a mulțumit cu 11.6 litri/100 de kilometri. Bineînțeles, în condiții dificile de drum. Navara, care se vede clar că este favoritul testului de consum, a reușit un 10.9 litri, iar Ranger, mastodontul de 200 de cai putere, a înfulecat 13 litri/100 de kilometri.
Azi am mers de la Chișinău la Lalova. Mâine vom ataca un nou segment de drum de aproape 300 de kilometri, cu provocări noi. Avem în program un buncăr vechi al URSS și Soroca, cu tot cu cetatea sa spectaculoasă. Nu uitați să ne urmăriți pe Facebook după hashtag-ul #pickupmaraton2017 și la colegii noștri, PiataAuto.md.
Comentarii (1)