Atunci când spui Ford îți vine în minte automat imaginea unui pick-up. Cel puțin dacă trăiești în America, acolo unde pick-up-ul F-150 este liderul absolut al segmentului și al pieței de mașini noi în ultimele decenii.
Pe piața din Europa, Ford nu este văzut ca un producător de mașini mari, însă este reprezentat în segmentul pick-up-urilor de către Ranger. Da fapt, dacă ne uităm înapoi în istoria Ford, vedem că există o legătură între Ranger și modelul F-150. Mai exact, în perioada 1965-1981, Ford a vândut în SUA un pachet estetic denumit Ranger pentru F-150.
Apoi, pentru un scurt interval de timp (1982-1983), Ford produce un pick-up cu numele Ranger pentru piața nord-americană și sud-americană. Abia în 1998 Ford se decide să creeze un model internațional, care să se numească Ranger și să ajungă pe toate piețele în care Ovalul Albastru era prezent.
Lăsând la o parte evoluția numelui și căutând să ne concentrăm mai mult pe debutul Ford în acest segment, ajungem în anul 1971, când Ford decide să vândă la nivel internațional propria sa versiune a modelului Mazda B-Series, strănepotul unui pick-up care a decedat la noi în țară, Mazda BT50.
Așadar, în 1971 se naște omologul american al pick-up-ului Mazda, botezat Ford Courier. Numele rezistă până în 1998, când este schimbat cu Ranger, așa cum spuneam și mai sus.
Însă, chiar și atunci, pick-up-ul american era construit tot pe baza unui Mazda BT50.Rolurile în colaborarea cu japonezii se inversează începând cu 2011. Generația cu numărul trei, lansată în 2011, era construită de Ford Australia și le era oferită celor de la Mazda drept punct de plecare pentru un nou BT-50.
După o scurtă întoarcere în istoria alambicată a modelului american, ajungem la a patra generație Ford Ranger, lansată în 2015 și prezentă inclusiv în România. Este modelul pe care îl vom lua cu noi în competiția Pick-up Maraton Moldova.
Ranger este disponibil în țara noastră cu trei motorizări. Prima dintre ele, cea mai modestă, este și singura care nu beneficiază de 4x4. Este vorba despre un TDCi de 2.2 litri cu numai 130 de cai putere. Există și o versiune de 160 de cai putere a aceluiași TDCi de 2.2 litri.
Vârful de gamă rămâne însă propulsorul de 3.2 litri diesel, gata să pună pe tavă 200 de cai putere și un cuplu extrem de generos de 470 Nm. În acest caz, consumul mediu este de 8.9 litri/100 de kilometri.
Ranger promite că va depăși ușor orice escapadă off-road de pe traseu, pentru că garantează o trecere printr-un vad cu apă de până la 60 de centimetri. Dacă vorbim despre nivelul de echipare Wildtrack, atunci mașina poate înota și mai mult: într-o apă de până la 80 de centimetri.
Garda la sol are o înălțime de 23.2 centimetri, iar unghiurile de atac și de degajare au o valoare similară: 28 de grade.Pe drumurile de asfalt, Ranger se folosește doar de propulsia roților spate. Se poate cupla însă tracțiunea integrală în mers, dacă viteza nu este mai mare de 120 de km/h. Sistemul 4x4 oferă un diferențial central, care poate fi blocat, însă numai pe versiunea dedicată ieșirilor în off-road: Wildtrack. În acest caz, Ranger vine și cu o serie de panouri de protecție pentru motor, cutie și rezervor.
Prin urmare, această versiune este alegerea perfectă pentru cei care vor o ieșire dificilă în off-road. Și, cum echipa Pick-up Maraton vrea să caute cele mai dificile drumuri din Moldova, ce versiune credeți că am primit? Fix Ford Ranger Wildtrack. Pe lângă cei 200 de cai putere, Ford Ranger Wildtrack vine cu un sistem multimedia oglindit pe un ecran tactil de 8 inch, cameră video pentru marșarier, priză USB, climatizare automată și, bonus pentru momentele în care ne vom plictisi, o iluminare ambientală cu șapte culori.
Prețul pentru această combinație ideală? Un total de 44.000 de euro cu TVA inclus, numai buni de investit într-un cărăuș cu apetit pentru off-road.
Comentarii (0)