Esential
4 | versiuni diferite de caroserie va avea noul Audi A3: hatchback cu cinci şi trei uşi, cabriolet şi sedan. |
4 | versiuni diferite de caroserie va avea noul Audi A3: hatchback cu cinci şi trei uşi, cabriolet şi sedan. |
Mult-aşteptata generaţie nouă a lui Audi A3, care va fi lansată anul viitor pe pieţele europene, va veni cu noutăţi notabile în ceea ce priveşte versiunile de caroserie şi sistemele de propulsie pe care le va prezenta în faţa clienţilor.
Principala noutate legată de formă va fi apariţia versiunii sedan în gama lui Audi A3, aceasta urmând să preia complet liniile pe care le propune recent lansatul concept A3, prezentat de Audi la Salonul Auto de la Geneva. "Versiunile cu trei u;i (n.r. hatchback-ul şi cabrioletul) vor fi ceva mai compacte şi mai agresive în design, în timp ce versiunea cu patru uşi va avea dimensiuni diferite, iar detaliile vor fi mai lucrate. Va fi un design sportiv, dinamic, cu un spate sexy", confirmă Stefan Sielaff, şeful de design Audi, citat de What Car?.
La capitolul motorizări, noul Audi A3 va veni în faţa clienţilor atât cu motoare TFSI şi TDI acompaniate de tehnologii ecologice precum Start-Stop, cât şi de versiuni hibride, hibride plug-in şi chiar de una 100% electrică.
Conform primelor detalii disponibile, aceasta din urmă se va baza pe trenul de propulsie propus de Audi pe A3 e-tron Concept.Noua generaţie a lui Audi A3 va fi prezentată la Salonul Auto de la Frankfurt, care va avea loc în luna septembrie. Modelul german va intra pe pieţele europene în primăvara anului 2012.
via | What Car?
Un articol care nu spune nimic.
... inca nu inteleg de ce au renuntat la ideea de hatch si au facut un A4 mai mic...