Final de Pick-up Maraton Moldova: de la un conac părăsit la Arcul de Triumf din Chișinău

Am plecat greu de la Et Cetera. Ați auzit voi pe cineva care să își dorească să plece din Rai? Soarele dimineții mângâia blând dealurile cu viță de vie fix în momentul plecării. Anvelopele SUV-urilor noastre au scârțâit în iarba udată de rouă și apoi s-au urcat pe șoseaua care duce spre Chișinău.

Am călcat bine pedala de accelerație pentru că asfaltul a fost nesperat de bun, iar ceasul ticăia amenințător. Riscam să ratăm prima destinație a zilei: Gura Bîcului. Un sat ascuns între dealuri, cu ulițe prăfuite, decorat din abundență cu... sere. Fiecare gospodărie desfășura pe suprafețe impresionante sere uriașe. Aproape fiecare metru păstrat al curții fusese dedicat creșterii legumelor.

Satul serelor

Ajungem la familia unui fost profesor de agronomie, reprofilat în agricultor de succes. Am gustat busuioc mov, rucola, spanac și chiar salvie. În fiecare colț al curții te împiedicai de răsaduri sau plante despre care nici măcar n-ai auzit. Ne-am grăbit să ajungem pentru că gazdele noastre plecau să livreze plasa săptămânală. Adică o desagă în care erau înghesuite toate plantele rodite în grădina lor. Câte puțin din fiecare.

Plasele mergeau la aproximativ 20 de familii din Chișinău, care plătesc un abonament de 3000 de lei moldovenești pe trimestru. O idee de business pe care o întâlnim și în România, menită să-i ajute să supraviețuiască pe micii agricultori.

După ce dăm ziua bună, plecăm către un conac din apropiere. O clădire părăsită, ridicată de un om de afaceri rus pe la sfârșitul secolului XVIII.

De acolo și până pe malul Nistrului mai era o aruncătură de băț. Așa că ne-am aruncat cu tot cu pick-up-uri prin mai multe șanțuri pentru a ajunge aproape de el. Pe malul celălalt era Transnistria. Am privit cu puțin jind la singurul obiectiv nebifat al expediției noastre și ne-am înecat amarul prin pădurea de fag și potecile sale întunecate.

Castel Mimi, un fel de Schoenbrunn al Moldovei

Prânzul ne-a găsit la vreo 40 de kilometri de Chișinău, la Castel Mimi. Bineînțeles, tot o cramă. Una creată însă după chipul și asemănarea castelelor impozante din Austria. N-am putut să nu mă duc cu gândul la Schoenbrunn, bineînțeles, păstrând proporțiile. O parte din castelul uriaș de astăzi a aparținut familiei Mimi, de unde și numele. Apoi a ajuns în mâinile unui om de afaceri care l-a dat pe mâinile unui designer italian.

A ieșit un loc de pelerinaj pentru toți cei care caută mâncarea fină, vinul bun (Roșu de Bulboacă) și arhitectura modernistă. Ne-am dat cu greu plecați de la castel Mimi, dar ne aștepta Chișinăul, destinația finală a #pickupmaraton2017.

Așa că la aproape un ceas după, mașinile noastre pline de glod moldovenesc își odihneau anvelopele pe asfaltul din fața Arcului de Triumf. Ce mod mai triumfal de a încheia o expediție în care am descoperit fiecare colțișor din Moldova.

Am petrecut trei zile la volanul celor trei eroi din pick-up maraton și am alcătuit imaginea mașinii perfecte. Un pick-up ideal, pe care îl vom detalia în episodul final al Pick-up Maraton Moldova. Tot atunci vă vom dezvălui și cât au consumat cei trei eroi 4x4.

Până atunci, dacă vreâi să revedeți imaginile ajunse pe Facebook dați click pe #pickupmaraton2017. Puteți să aruncați un ochi și la colegii din Moldova, PiataAuto.md, partenerii noștri în expediție.