Drivetest Skoda Superb

2.0 Diesel Turbo (TDI) 150CP Man6 Ambition
Skoda Superb zoom
de Bogdan Mirică
Joi, 14.05.2015
Şah la rege

”Astăzi avem ocazia de a vedea primul automobil cu opt cilindri creat pentru stradă. Motorul acestei maşini oferă 45 de cai putere şi funcţionează atât de bine încât aproape că nu există vibraţii. Un sfert de tură a levierului este suficient pentru a da viaţă motorului”. Aşa se lăudau Laurin & Klement în 12 noiembrie 1907 în cadrul Salonului Auto de la Paris.

La 19 ani după, preşedintele Cehoslovaciei cobora dintr-un Skoda Hispano Suiza, o maşină construită manual, care costase 280.000 de coroane, adică de şapte ori preţul unui automobil standard în anul 1929.

Sfârşitul lui 1934 ne oferea un automobil Skoda cu o lungime de 5.5 metri, echipat cu un motor de 2.5 litri şi 55 de cai putere. Era primul model care folosea numele Superb.

Astăzi, la mai bine de 80 de ani de atunci, Skoda continuă să ducă mai departe numele Superb, încercând să rupă lanţurile părintelui Volkswagen pentru a visa la o revenire în acel segment în care a debutat.

  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Povestea celui de-al treilea Superb contemporan începe pentru mine la Praga, în urmă cu două luni, atunci când asistam la dezvăluirea internaţională a maşinii.

Noul Skoda Superb: 7 întrebări și răspunsuri

Florenţa m-a adus însă faţă în faţă cu modelul ceh, în cadrul primului test internaţional. Toscana m-a întâmpinat cu o primăvară târzie, cu şosele aglomerate şi cu dealuri de viţă de vie ferchezuite, printre care noul Superb s-a scurs vreme de două zile.

Am gustat dintr-o versiune diesel care va fi pe placul publicului din România, şi anume dieselul 2.0 TDI de 150 de cai putere. Este soluţia de mijloc pentru cei care îşi doresc o maşină economică, dar cu suficiente resurse sub capotă. O soluţie cu 340 de Nm, livraţi extrem de devreme, de la 1750 de rotaţii, şi terminaţi ceva cam brusc dincolo de 3000 de rotaţii. Tot atunci dieselul cu patru cilindri pare că îşi pierde din suflu şi din energia debordantă.

Antifonarea caracterului clasic al unui diesel s-a făcut destul de bine, însă turaţiile mai înalte ne vor aduce sunetul gutural. Resursele sunt suficiente pentru un comportament dinamic şi pentru a transporta fără probleme cinci pasageri şi bagajele lor.

În testul din Italia am avut pe post de asistent o cutie manuală cu şase rapoarte, cu o timonerie bună, precisă, etajată rapid în primele trepte pentru a favoriza acceleraţia.

Consum

Când vine vorba despre consum, versiunea testată în Italia va fi pe gustul publicului din România, mereu preocupat de consum. Dieselul este suficient de economic pentru a face din Superb o maşină care ţine cu bugetul familiei.

Media de consum este de numai 4 litri/100 de kilometri, adică o valoare mai bună decât a lui Ford Mondeo, Opel Insignia şi Peugeot 508. Este chiar cu 0.1 litri mai bună decât a noului Volkswagen Passat, ceea ce înseamnă că discipolul reuşeşte deja să îşi depăşească maestrul la unele capitole. Superb este totuşi depăşit la limită de Mazda6, cu un incredibil 3.9 litri/100 de km.

În trafic real, desfăşurat pe segmente de drum virajat şi pe autostradă, consumul versiunii noastre a fost de aproximativ 6.5 litri/100 de kilometri, însă acul turometrului a stat mereu aproape de 3000 rpm, iar acceleraţia nu a fost menajată.

De asemenea, sistemul Start-Stop nu a avut ocazia de a intra în funcţiune prea des. Abia pe străzile din Sienna şi-a mai făcut simţită prezenţa, discret, chiar dacă vorbim despre un motor diesel.

Performanţe

Skoda Superb nu şi-a propus să fie alegerea sportivă a segmentului. Ba dimpotrivă, îşi va dori să fie alegerea elegantă şi confortabilă. Chiar şi aşa, acceleraţia de la 0 la 100 de km/h în 8.8 secunde ar putea să o transforme într-o propunere care să satisfacă ambele cereri.

Spun asta pentru că versiunile similare ale lui Ford Mondeo, Opel Insignia, Mazda6 sau Peugeot 508 sunt mai lente. Doar Volkswagen Passat este cu 0.1 secunde mai rapid, adică insesizabil.

Viteza maximă este de 220 de km/h, iarăşi o valoare bună, care le depăşeşte pe cele ale rivalilor de mai sus, cu excepţia lui Passat şi Insignia.

Interior

Dincolo de uşile mari se ascund lucruri şi mai mari. Interiorul noului Superb este extrem de generos. Am spus mai demult că ar putea rivaliza cu cel din Mercedes S-Klasse şi nu îmi retrag cuvintele.

Spaţiul de la nivelul picioarelor poate fi caracterizat printr-un singur cuvânt: impresionant. Este, de departe, cea mai generoasă ofertă din segment şi maşina îţi va şopti în ureche că celelalte propuneri te pot îmbolnăvi de claustrofobie.

Portbagajul este şi el impresionant, cu cei 625 de litri ai săi. Este suficient pentru a îngenunchea orice rival din acest segment. În plus, o soluţie din seria Simply Clever te ajută să compartimentezi totul mult mai bine. Este vorba despre o serie de separatoare, cu arici, care se prind de mocheta portbagajului. Gura de încărcare este şi ea impresionantă şi dă impresia că ar vrea să înghită cu totul dulapul tău de acasă plin cu haine. Genţile de voiaj sunt mizilic.

Habitaclul a crescut şi din punct de vedere calitativ. Plasticul moale îşi găseşte loc pe planşa de bord, la nivelul uşilor, chiar dacă uneori este completat de plastic ceva mai tare în partea inferioară a bordului. Totul este animat cu inserţii de plastic lucios şi cu elemente cromate.

Ergonomia rămâne bună, cu funcţii intuitiv aşezate, atât pe volan, cât şi pe planşa de bord.

Spaţiile de depozitare sunt numeroase: avem suport pentru sticle de aproape 1.5 litri în portiere, suport pentru telefonul mobil la baza consolei centrale, cam îngust însă, o cotieră generoasă, dar nu foarte adâncă şi suporturi pentru pahare.

Preţ de achiziţie

Skoda nu a oferit încă detalii despre preţurile noului Superb în România. Ele vor fi publicate oficial în apropierea lansării pe piaţa autohtonă, programată pentru luna iulie.

Putem intui însă încă de pe acum că preţul va încerca să fie în continuare la fel de competitiv şi nu va creşte foarte mult. Aportul de tehnologie şi sisteme de siguranţă ar putea urca valoarea de start în jurul a 20.000 de euro.

Având în vedere că toţi ceilalţi rivali sar cu 2000 de euro de acest prag, noul Superb ar putea deveni o propunerea extrem de tentantă.

Siguranţă

EuroNCAP nu a testat încă noua generaţie Skoda Superb, însă modelul cehilor promite să obţină punctajul maxim de cinci stele, ajutat de o caroserie cu 13% mai rigidă şi de o serie de sisteme de siguranţă care îşi dau mâna pentru o rulare fără probleme.

Pe lângă cele nouă airbaguri care îşi găsesc locul în interior, Skoda Superb beneficiază şi de sisteme de avertizare la depăşirea benzii de mers, de frânare de urgenţă în oraş (până la 34 de km/h), de pilot automat adaptiv şi de monitorizarea unghiului mort.

Pilotul automat adaptiv şi corectarea automată a direcţiei la depăşirea benzii de mers fac din noul Superb o nouă dovadă că maşinile autonome nu sunt departe. Eu m-am convins de asta pe şoselele din Toscana unde am încredinţat de câteva ori virajele sistemului de corectare a direcţiei.

Ţinută de drum

Skoda Superb şi-a dorit să rupă puţin tiparele clasice aplicate produselor constructorului ceh. Mai exact, Skoda şi-a dorit ca noul Superb să ofere clienţilor şi opţiunea implicării la volan. Aşa s-a ales berlina cu prima suspensie adaptivă din istoria Skoda, o suspensie care îţi permite să schimbi comportamentul printr-o simplă apăsare a butonului amplasat pe consola centrală.

Cel de la volan are de ales între mai multe moduri, dintre care cele mai importante sunt Normal, Comfort şi Sport. E de la sine înţeles că pentru trasee virajate e bine să selectaţi setarea Sport, care vine şi cu o direcţie ceva mai precisă, uşor mai grea, dar în continuare fără un feedback foarte bun.

Setarea normală este suficient de confortabilă pentru a face faţă chiar şi unor autostrăzi aflate într-o stare jalnică.

Pentru cei pretenţioşi există şi rularea Comfort. Aceasta face din Superb o maşină care pluteşte peste orice denivelare. Pot spune că suspensia lui Superb îmi aduce aminte de ceea ce oferea insolitul Citroen C6.

Această setare ar putea părea însă nesigură la viteze mai mari, unde ruliul devine şi mai pronunţat, iar direcţia pare prea relaxată.

Vizibilitate

Superb nu pune probleme la capitolul vizibilitate. Luneta este proporţionată rezonabil, iar ultimul rând de montanţi este suficient de mic pentru a permite manevre facile în marşarier. Aceeaşi caracteristică şi pentru montanţii faţă, care nu incomodează vizbilitatea în viraje. Oglinzile laterale sunt şi ele bine proporţionate pentru noile dimensiuni.

Tehnologie

Superb este, de departe, cel mai tehnologizat model creat vreodată de Skoda. Însă, chiar şi aşa, ADN-ul părintelui Volkswagen nu este împrumutat complet, tocmai pentru a nu pune în pericol actualul Passat. Spune asta pentru că Superb este privat de ecranul de 12.1 inch care ţine locul instrumentelor de bord. Pe modelul cehilor avem un afişaj analog clasic, lizibil, dublat de un computer de bord la fel de simplu de citit, color, care îţi oferă şi indicaţii de navigare.

Trecem la sistemul de navigaţie proiectat pe un ecran de 8 inch, destul de prietenos, cu indicaţii bune, chiar dacă am rătăcit din neatenţie de vreo două ori drumul prin Italia. Afişajul este colorat şi plăcut, iar în oraşe populate cu monumente vechi şi clădiri impozante, funcţia sa 3D este utilă şi fidelă formelor reale.

Sistemul multimedia se conectează extrem de simplu cu orice telefon. Eu am încercat cu un iPhone şi am avut surpriza de a vedea că pot regăsi o parte din aplicaţiile telefonului pe ecranul de 8 inch. Mai mult decât atât, am putut sta de vorbă şi cu Siri, asistentul vocal Apple, care mi-a oferit indicaţii preţioase despre vreme şi localizare atunci când conexiunea la internet a telefonului a fost bună.

Pe lista noilor tehnologii trecem şi asistentul la parcare, farurile adaptive, sistemul care te ajută să ieşi cu spatele din parcare, scaunele încălzite faţă şi spate şi funcţia Traffic Jam Assist, un fel de pilot automat în traficul urban aglomerat. Acesta păstrează distanţa faţă de vehiculul din faţă şi banda de rulare. Singura condiţie este ca şoferul să ţină mâinile pe volan.

O să mă opresc şi asupra camerei pentru marşarier, care beneficiază de o calitate foarte slabă a imaginii. Ea dispune însă de o funcţie interesantă: camera se activează automat dacă maşina se deplasează cu spatele chiar şi fără cuplarea treptei de marşarier. Adică atunci când maşina se duce uşor la vale, cu spatele. Un mod de atenţionare inteligent.

Nu pot să închei capitolul tehnologie fără a aminti şi de multiplele soluţii Simply Clever, de la benzile de separare din portbagaj, la racleta ascunsă în capacul rezervorului şi până la cele două umbrele ascunse în portierele faţă, o idee pe care o mai găsim pe limuzinele Rolls Royce.

Design

Vor fi multe voci care vor caracteriza noul Superb ca fiind o maşină ”superbă”. Este cel mai la îndemână calificativ, însă ar putea suna puţin pompos, pretenţios şi destul de curajos într-un segment în care mai există şi alte modele care arată bine: Mazda6, Ford Mondeo şi chiar Volkswagen Passat.

Chiar şi aşa, Skoda Superb este printre cele mai seducătoare propuneri. Comparativ cu vechiul model, saltul în materie de design este impresionant. Jozef Kaban, designerul şef Skoda, a reuşit să implanteze linii angulare, sportive şi profilul unui coupe cu patru uşi.

Privit din spate, noul Skoda Superb pare că fură din aspectul stopurilor lui Audi A3 sedan. Ar fi însă nedrept să cred asta, în condiţiile în care întreg pachetul estetic este extrem de omogen, iar formele se potrivesc de minune.

Nu ne-a placut

  • Imaginea camerei pentru marşarier
  • Ruliul în modul Comfort
Date tehnice - Skoda Superb 2.0 Diesel Turbo (TDI) 150CP Man6 Ambition
Combustibil
Diesel
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1968
Lungime mm
4861
Putere maxima CP (rpm)
150 (3500)
Latime mm
1864
Cuplu maxim Nm (rpm)
340 (1750)
Inaltime mm
1468
Viteza maxima km/h
220
Greutate kg
1485
Acceleratie 0-100 km/h s
8.8
Ampatament mm
2841
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
66
Cutie viteze
M
Volum portbagaj litri
625
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Skoda Superb

Ultimele teste


  • Simfonie pentru suflet

  • Alianță neașteptată

  • Îndrăzneț

  • Suflet iberic

Comentarii (34)

  • hazard
    Ce nuante Superbe de ....gri si negru...si argintiu.
    14 36
  • Automarket, umbrele in portierele din spate avea si prima generatie Superb din zilele noastre.
    Cat despre masina, de la a doua generatie ma tot intreb ce rost ar avea sa dai cateva mii de euro bune in plus ca sa alegi Passat in loc de Superb. Slabiciunile Superbului nu cred ca valoreaza atat de mult incat sa renunti la el. Plus ca de acea diferenta iti poti lua niste optionale foarte misto sau un motor mai puternic. In privinta designului, acum cateva zile am vazut ultima Fabia si categoric in realitatea arata mult mai bine ca in poze. Sper sa fie la fel si cu masina asta.
    59 6
  • Sergiu
    Nu înţeleg de ce unul din dezavantaje este ruliul în modul confort. Nu este logic ca o setare super moale a suspensiei să vină de la sine cu un ruliu pronunţat?
    Mi s-ar fi părut un dezavantaj dacă suspensiile nu erau adaptive şi singura lor setare era aşa, dar cât timp ai posibilitatea unor setări mai rigide pentru siguranţă sporită la viteze mai mari, mie cel puţin mi se pare ok.
    52 2
  • Nu sunt fan VAG, dar Superb mi-a plăcut întotdeauna pentru că :

    - are confort sporit
    - interior imens
    - calitate în habitaclu
    - motoare bune
    - preț accesibil
    - portbagaj imens
    - design simplu care nu iese în evidență
    - discreție

    Din acest motiv, mi-am dorit un Super II facelift. Sau măcar o Octavia pentru că însușirile de mai sus i se aplică și ei. Din păcate, acest model noi nu mi-l pot permite. Și deși și-a mai pierdut din discreție cu designul puțin mai sportiv comparativ cu generațiile precedente, încă îmi place și cred că ar fi mașina perfectă pentru un om de clasă mijlocie, la locul lui și discret.
    48 9
  • Poate iarasi scapa fabrica un exemplar cu multiple probleme, de data asta sa fie Superb, care ajunge din intamplare la un roman.

    nuskoda.ro/
    Desi mi-e greu sa cred site-ul precizat (Skoda, lol), totusi, omul pare serios. Sa mai amintesc de exemplarul A7, poate stiti.
    20 24
  • Andrei
    Din ce ai scris observ ca ti-a placut masina asta @MiricaBogdan.
    Superb a fost intotdeauna o alegere buna cand a venit vorba de Passat,Mondeo si restul din aceeasi clasa.
    Asa de mult te-a impresionat ?
    13 4
  • Skoda a reinviat conceptul de "masina". Adica pur si simplu o masina, dezbracata de artificii de design inutile si costisitoare si de dotari tehnice de care nu e neaparat nevoie. Eu cred ca tot ce este peste nivelul asta sunt mofturi si tot ce e sub nivelul asta sunt compromisuri. E masina cetateanului de rand pe care si-o poate permite orice om din clasa mijlocie (ma refer la populatia din vest, ca la noi e mai greu), o masina care nu epateaza dar in care te simti bine si pe care te poti baza. Si ma refer la intreaga gama Skoda.
    Eu unul as prefera un Suberb nou bine dotat in defavoarea unui A6 rulat, sau chiar A8.
    37 5
  • Automarket, unde-i testul cu noul Mustang? Colegii de la Autobild l-au publicat deja.
    8 14
  • Și eu aștept tot testul cu noul Mustang. Datorită motorului de 2,3 litri cred că o să aibă mai mult succes în Europa ca orice altă generație a modelului.
    9 6
  • @Moldovean Sa stii ca si Camaro cu al lui 6.2 a avut succes in Europa in generatia actuala care urmeaza sa fie inlocuita zilele astea. Au vandut anual mii de bucati in Europa de Vest. La nivel global a fost un succes mai mare decat vechiul Mustang. Ceva ma face sa cred ca si generatia a 6-a va depasi Mustang-ul nou cu tot cu Ecoboost-ul lui de 2.3.

    Revenind la test, da, Superb e o masina care ofera foarte multe pentru pretul ei, la fel ca orice model Skoda comparat la modelul omolog VW. Stau mai slab la antifonare si la materialele folosite plus ca listele de dotari sunt mai scurte (multi insa nu avem nevoie de briz-brizuri care sa faca o masina de 25.000 sa sara de 40.000). Prefer oricand o Skoda mai bine echipata decat un VW spre chel pentru ca nu pipai materialele bordului ca un fetish-ist :-P. Butoanele, volanul si schimbatorul conteaza cel mai mult ca materiale.
    18 5
  • @Stefi

    Habar nu ai ce spui omule....Skoda Superb este o masina super...dar cand ai pus ban pe ban si ai ajuns la 30 k vrei sa iti iei ce-i mai bun de banutul ala si uite asa ajungi pe mobile.de sa-ti iei un A6 masina de showroom din Germania la jumatate de pret, veche de cateva luni, nici macar un an....

    totul tine de pret dar totusi mai mult de 20 de k nu as da pe o skoda superb...
    9 29
  • @Unu' - ei uite, eu sunt asa mai "al naibii" si prefer o masina noua in detrimentul uneia abandonata de o batranica in vitrina unui show-room dupa ce au tras toate batranicile de ea in drive-test'uri! :)
    De exemplu cand vad cum testeaza "batranicile" Giurgea si Brrr.... (nu-i voie sa zic tot numele) imi vine sa jur ca nu voi cumpara niciodata o masina de teste din showroom, la juma' de pret si numai cu cativa km... :)
    30 8
  • In acest moment ar fi masina perfecta pentru mine.

    Skoda deobicei ofera modele bune calitate pret, insa cam low-cost (nu chiar ca un logan, albea sau altele), insa sub VW la calitate.
    Insa Superb mereu era de o calitate ft buna. Uitati-va la Superb 1 care este o masina foarte calitativa, daca O1, O2, Fabia 2 si altele le-am vazut pline de rugina, la Superb n-am vazut niciodata.
    Superb 2 a fost o masina buna din ce zic proprietarii, iar S3 sper sa fie la fel de buna.

    In combinatie cu motorul de 190cp + 4x4 va fi masina perfecta pt nevoile mele.
    8 2
  • Ai un mare plus de la mine Stefi. Esti de-al meu. Si eu prefer o masina noua chiar in locul uneia cu 5-6000 km la bord care a stat prin teste la reprezentanta.

    A, de acord, daca e o masina care a fost expusa sa zic 7-8 luni si are 15-20 km la bord cat au majoritatea masinilor noi si vine la un pret cu 15-20% mai mic din cauza asta sunt pentru mai ales daca e inca un model actual si in productie.

    Unu' o masina ca A6 e foarte scumpa de intretinut. Casco-ul + RCA-ul sar impreuna usor de 2000 de euro anual. Nu mai zic de revizii (in primii ani trebuie facute la reprezentanta cat are garantia) sau piese care pot cadea dupa garantie. Infinit mai ieftina o Skoda ca intretinere. Daca ai 200.000 de mii de euro iti poti permite fara probleme o masina de 30-50.000 de euro din gama premium ca A6. Daca insa ii strangi banut cu banut cum zici tu si-i dai pe toti pe o masina premium atunci ai o problema pentru ca e clar ca e o masina pe care de fapt nu ti-o permiti.

    Pentru o Skoda de 30.000 poti avea un salariu bun din care sa platesti leasing si sa te doara la bascheti. Pentru un A6 iti trebuie venituri mult mai consistente decat un salriu, fie el si de multinationala de manager de nivel mediu.
    30 7
  • Pert total, din primele impresii nu o pot caracteriza decat prin cateva repere ( design si fisa tehnica ), inca o astept pt Test Drive, pana atunci parerea e impartita ;

    AVANTAJE :

    -spatiu pentru pasagerii spate de Audi A8 ( cu toate ca poate parea irelevant, dar e imens )
    -portbagaj unul dintre cele mai spatioase din clasa
    -interior modern, dar care nu epateaza cu nimic ( la locul lui si atat )


    DEZAVANTAJE:

    -motorul 2.0 TDI
    -design exterior mult prea asemanator cu Octavia 3
    -deservirea tehnica


    Cam atat, dupa ce voi efectua Testul voi fi mai precis in afirmatii.
    12 20
  • qwerty
    o masina care isi merita pe deplin numele
    9 2
  • Catalin
    managerul de multinationala nu-si cumpara masina - o primeste gratuit de la multinationala. De salariu isi ia un ceas, bikla, bascheti si-si face vacantele. ce draku aberam pe aici !
    18 4
  • nu o primeste ci o are in custodie pe perioada cat munceste la respectiva...
    11 3
  • Deh, o primeste in custodie, primeste drept de folosinta... tot pe acolo, se foloseste de ea si compania i-o intretine... :)
    15 1
  • Nicio informatie totusi legata de preturi?

    Multumesc!
    4 1
  • Oare cat de proasta trebuie sa fie imaginea camerei de marsarier, pentru a o mentiona la ,,Negativ,,?.De cand urmaresc acest site, nu am vazut vreodata aceasta mentiune....Nici macar la Renault. Ups!!!...Asa e cand esti platit sa cauti defecte...
    7 3
  • Astept cu interes si noile generatii de la francezi
    6 1
  • managerul de multinationala nu-si cumpara masina - o primeste gratuit de la multinationala. - valabil cred ca... in 5% din cazuri....
    3 4
  • O masina de nota 10. Anul trecut unchiul meu ne-a dus la aeroport cu o Skoda Octavia (cred). Am fost pur si simplu socat sa vad ca au incaput 5 valize, dintre care 2 full size, doi rucsaci care stateau sa plezneasca, bagajele de mana ale copiilor 3 adulti si 2 copii. Fara nici cea mai mica senzatie de claustrofobie. Portbagajul semana cu cel din fotografie.
    Dupa ce am trecut de Paraul Rece, pe la Comarnic masina arata un incredibil 4 % iar la aeroport 3.9%, pe un drum lejer si mers in limita legala. Daca nu vedeam toate astea cu ochii mei, n-as fi crezut pentru nimic in lume.

    Eu zic ca firma asta merita tot respectul. Daca VW ar renunta maine la ei, sunt sigur ca s-ar descurca foarte bine si pe cont propriu.
    Bravo lor.
    13 3
  • Ia sa vedem ce avem noi aici:
    - 4.5 stele la capitolul Consum desi valoarea reala o depaseste cu mult pe cea din cartea tehnica;
    - 4.5 stele la capitolul Pret de achizitie desi Skoda nu a oferit încă detalii despre preţurile noului Superb în România;
    - 4.5 stele la capitolul Siguranta desi "EuroNCAP nu a testat încă noua generaţie Skoda Superb";
    - Ce treaba au "două umbrele ascunse în portierele faţă" cu tehnologia?

    Pe scurt, inca un test "profi" marca Automarket.
    11 16
  • Florin
    @zarnasteanu. "Eu zic ca firma asta merita tot respectul. Daca VW ar renunta maine la ei, sunt sigur ca s-ar descurca foarte bine si pe cont propriu.
    Bravo lor" o afirmatie foarte gresita. Skoda este VW cu alta caroserie. Meritul il are VW, pentru ca: motor VW, platforma MQB de la (ghici cine) VW, cutie VW, totul este VW, inclusiv designul seamana cu VW sau mai precis seamana cu vechea generatie Audi A4 B6 care, face parte din grupul VAG. Skoda e VW cu pret mai mic si daca nu ma insel, exista un model din grupul VAG, mi se pare ca de la SEAT care se produce in uzina Skoda din Cehia. Skoda nu mai exista de mult, acum exista doar VW, valabil si in cazul Seat. Daca VW ar renunta la Skoda, atunci ei cred ca ar ramane doar cu uzina, asta doar daca nu a bagat VW bani in ea si cu angajatii, cred, dar nu se va intampla asta pentru ca Skoda aduce multi bani pentru VW.
    7 2
  • @zarnesteanu: Daca VW ar renunta maine la ei, sunt sigur ca ar falimenta, asta pentru ca le VW le furnizeaza tehnica si platformele.
    10 1
  • Mai pe romaneste, daca renunta, skoda nu are voie sa mai foloseasca motoare, transmisii, platforme, "TDI" etc...
    4 1
  • Baaa, cum dispar posturile de pe aici. Deh, e mai usor sa ascunzi çaçatul sub pres...
    4 1
  • MARIUS
    IMI PARE RAU CA NU AI PUS SI TU NISTE POZE FACUTE DE VOI , ASTEA SUNT POZE OFICIALE PE CARE LE GASESTI PE TOATE SITURILE...DESPRE MASINA , NUMAI DE BINE PANA LA DRIVE TEST , AM VAZUT O LA GENEVA SI ESTE SUPERBA , IMBINARI ALE CAROSERIEI MAI BUNE DECAT LA PASAT
    2 1
  • Sunt fan Octavia de la inceput (nu am cumparat pt ca imi trebuia altfel de masina sau nu am avut banii necesari, dar intra in calcul pt urmatoarea, in schimb cumnatul meu are si am condus 1 si 3). La Octavia 3 nu-mi place:
    1. ornamentalul argintiu de pe interiorul usi fata, arata rau de tot
    2. trebuie sa fi un pic mai inalt ca sa inchizi hayonul in spate (eu am 1,80 si este la limita)
    In schimb nu sunt fan Superb, noul este o Octavia 3 mai mare,pt mine nu are identitate, toti spun ca este o masina de familie, am mari dubii Octavia 3 este suficient de mare.
    DAR daca o iei la mana a doua la un pret bun poate intra in consideratie
    3 5
  • motorul are performante de acum 10 ani........design discutabil....pret MARE......mergeti la seat la test drive......e singura din grup care merita
    2 7
  • Crystyann
    @tyd : ce masina are Seat in clasa cu Superb-ul? Pur si simplu unii se trezesc sa vorbeasca fara sa gandeasca prea mult.
    2 0
  • Ce sa faci cu Passat ul cand ai Superb dispo.
    Passat nu isi merita diferenta de pret doar pentru niste finisaje in plus, Asta din perspectiva romanului mai putin potent financiar.
    Intrebuintarea este aceiasi iar confortul este chiar la discretie.
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru