WRC ar putea organiza un Raliu Baltic în patru ţări
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) încearcă să găsească noi metode de revitalizare a Campionatului Mondial de raliuri (WRC), care vizează inclusiv structura campionatului.
Una dintre ultimele propuneri este organizarea unui Raliu Baltic care să înceapă în Polonia şi să traverseze Lituania şi Letonia înainte de a se încheia în Estonia. Probele speciale din cadrul Raliului Baltic ar urma să însumeze aproximativ 600 de km, de două ori mai mult decât un raliu clasic, în timp ce distanţa totală pe care ar trebui să o parcurgă piloţii s-ar ridica la aproximativ 2500 km.
Discuţiile privind organizarea Raliului Baltic au avut loc în această săptămână la Riga, capitala Letoniei, şi au fost susţinute de Jarmo Mahonen, preşedintele comisiei WRC din cadrul FIA, de North Sport One, promoterul WRC, şi de reprezentaţii federaţiilor naţionale de raliuri din Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia. Până în acest moment nu există o confirmare a sezonului în care Raliul Baltic ar putea debuta în Campionatul Mondial de Raliuri.
Via | RallyBuzz
Comentarii (0)