WRC: Al-Attiyah va fi al treilea pilot de uzină la Citroen în 2012
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
După ce a întors spatele celor de la Volkswagen ca urmare a deciziei germanilor de a abandona Raliul Dakar, Nasser Al-Attiyah este pe punctul de a-şi consolida viitorul în Campionatul Mondial de Raliuri alături de Citroen.
Qatarianul a dezvăluit că este foarte aproape să ajungă la o înţelegere prin care va deveni al treilea pilot al echipei de uzină a constructorului francez în cadrul unui proiect amplu care prevede promovarea tinerilor piloţi din ţara sa natală în WRC.
"Luna trecută am avut o întâlnire foarte bună cu guvernul din Qatar. Vom vedea. Ar fi visul meu să fiu al treilea pilot, parte din aceeaşi echipă pentru a găsi tineri piloţi din Qatar pe care să-i sprijin. În Qatar sportul creşte foarte repede şi foarte mult. Nu există nicio problemă cu banii, dar trebuie să facem asta în modul potrivit", a declarat el.
Programul de WRC al lui Al-Attiyah pentru sezonul 2012 ar urma să fie unul parţial întrucât vrea să concureze şi în Raliul Dakar din ianuarie, în timp ce tinerele talente din Qatar ar urma să concureze la clasele inferioare.
Via | WRC
Comentarii (0)