Cei doi piloţi ai echipei Volkswagen au fost liberi să lupte unul împotriva celuilalt, iar oficialii constructorului german afirmă că nu intenţionează nici în viitor să apeleze la ordine de echipă, chiar dacă acest lucru ar ajuta echipa să obţină în mod sigur rezultate mai bune.
"Suntem în WRC pentru sport şi pentru fani. Ar însemna să-i trădăm pe fani dacă, cu un avans de un minut în faţa celorlalţi, le-am spune piloţilor să termine raliul în acea ordine fără să mai lupte. Dacă procedezi altfel şi apelezi la ordine de echipă atunci campionatul este devalorizat, pentru ca oamenii nu se uita.
Dacă am fi avut ordine de echipă am distruge valoarea şi nu putem face asta acestui sport. Nu este corect pentru campionat", a declarat Jost Capito, şeful Volkswagen. Pe de altă parte, Capito susţine că dominaţia celor de la Volkswagen din Argentina a venit mai degrabă pe fondul unor erori personale comise de piloţii rivalilor de la Citroen şi M-Sport, care au ratat astfel oportunitatea de a se implica în lupta pentru supremaţie."Ar fi fost grozav ca ceilalţi constructori să fie mai aproape în Argentina. Dar nu am fost dominanţi acolo, ceilalţi băieţi au comis greşeli. Mikko Hirvone şi Mads Ostberg sunt rapizi şi au comis greşeli în prima zi, aşa că nu este corect să spunem că am dominat dacă cei doi piloţi fac greşeli. Oricine poate greşi", a adăugat el.
Via Autosport
Comentarii (0)