Volkswagen a testat Polo R WRC în Portugalia

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 10.04.2012
Carlos Sainz şi Sebastien Ogier au testat noul Polo R WRC pentru sezonul 2013 pe drumurile din Portugalia.

Volkswagen a profitat la maxim de Raliul Portugaliei de la sfârşitul lunii martie pentru a continua pregătirile pentru participarea în Campionatul Mondial de Raliuri începând din sezonul 2013.

Astfel, în primele zile după finalizarea celei de-a patra etape a sezonului, constructorul german a efectuat un test secret cu noul Polo R WRC pe drumurile din Portugalia, pentru a obţine date importante cu privire la performanţele maşinii.

Ca de obicei, la volan au urcat dublul campion mondial Carlos Sainz şi Sebastien Ogier, singurul pilot confirmat la Volkswagen pentru anul viitor. Potrivit şefului Kris Nissen, performanţele noului Polo R WRC se îmbunătăţesc pe parcursul fiecareui test, motiv pentru care germanii privesc cu încredere spre sezonul următor.

"Până acum aveam peste 4000 de km parcurşi, dar acum am trecut de 4500. Mai important este însă că performanţele cresc de la test la test, lucru valabil şi în ceea ce priveşte fiabilitatea. Nu aş putea spune că maşina este gata să ia startul în raliuri şi să le câştige, dar pot afirma cu mâna pe inimă că ne-am atins obiectivele stabilite până acum”, a precizat Nissen pentru presă germana.

Anterior, Volkswagen a efectuat teste pe zăpezile din Norvegia şi pe macadamul din Spania, pentru ca inginerii să obţină date relevante pentru toate suprafeţele de concurs.

În ciuda progreselor constante pe care le înregistrează, Volkswagen va opera o schimbare în structura de conducere a departamentului de motorsport după recrutarea lui Jost Capito de la Ford, iar Nissen îi va oferi acestui sprijin pentru acomodare.

Germanul a refuzat însă să precizeze care sunt planurile sale de viitor în lumea sporturilor cu motor.

"Nu am nimic de declarat în acest moment. Pot spune doar că sunt încântat de sosirea lui Capito, care reprezintă o alegere foarte bună. Din luna mai îl voi ajuta să se acomodeze, iar din iulie totul o să fie în mâinile sale. Sigur, dacă va avea nevoie, îl voi ajuta cu plăcere”, a mai spus Nissen.

Via | Sapo

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru