Un singur motor pe sezon in WRC din 2012?

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 24.03.2010
FIA intentioneaza sa impuna echipelor din Campionatul Mondial de Raliuri sa utilizeze un singur motor pe sezon. Masura va intra in vigoare cel mai devreme in 2012.

Oficialii Federatiei Internationale de Automobilism continua sa caute solutii pentru revitalizarea Campionatului Mondial de Raliuri, aflat in ultimii ani intr-un regres vizibil.

Una dintre optiuni vizeaza fuziunea cu International Rally Challenge, insa un element cheie pentru imbunatatirea spectacolului este atragerea unui numar cat mai mare de constructori in competitie. Pentru a reusi acest lucru, FIA isi propune sa continue politica de reducere a costurilor, iar pentru viitorul apropiat planuieste sa modifice regulamentul pentru ca un pilot sa utilizeze un singur motor pe tot parcursul unui sezon competitional. Noua regula nu va intra in vigoare mai devreme de sezonul 2012.

"Ultima intentie este sa avem un singur motor pentru un an. Evident, trebuie sa realizam un regulament pentru cazurile in care se intampla ceva cu motorul, cum ar fi o problema tehnica exceptionala, cand unitatea va trebui schimbata. Nu se va intampla anul viitor, insa aceasta este una dintre obligatii", a declarat Morrie Chandler, presedintele comisiei infiintate de FIA pentru imbunatatirea spectacolului in WRC.

Oficialul forului mondial a admis ca reducerea costurilor este privita cu mult interes de FIA, intrucat in acest moment constructorii nu sunt tentatati sa intre in WRC din cauza bugetelor semnificative de care ar avea nevoie.

"WRC este ieftin acum pentru ca echipele nu fac niciun fel de dezvoltare, ci doar intretin ceea ce au acum, iar asta nu costa atat de mult.

Daca un constructor ar vrea sa se alature campionatului, l-ar costa 2-4 milioane de euro pentru a-i ajunge din urma pe Ford si Citroen. Echipele actuale au tehnologia, au cheltuit banii si au avut trei ani pentru a-si recupera investitia. Trebuie sa avem o abordare corecta in viitor pentru a face sportul accesibil pentru mai multi constructori", a adaugat Chandler.

Via | MaxRally

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru