Solberg dezvăluie circumstanţele în care a rămas fără permis

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 15.02.2011
Petter Solberg a explicat motivele pentru care a rămas fără permis şi de ce copilotul său a concurat în locul lui doar în ultima probă specială a Raliului Suediei.

Pe lângă victoria categorică obţinută de Ford, Raliul Suediei a marcat şi o surpriză în ultima probă specială, atunci când Petter Solberg a fost forţat să-i cedeze controlul volanului copilotului său Chris Patterson după ce a rămas fără permis.

Norvegianul a explicat ulterior motivele exacte care au stat la baza acestei mutări surpriză: vineri la prânz el condus cu 112 km/h într-o zonă cu restricţie de 80 km/h pe traseul de legătură dintre PS 4 şi PS 5, iar poliţia i-a suspendat permisul, întrucât aceasta este pedeapsa dacă şoferul depăşeşte cu peste 30 km/h viteza maximă legală.

Totuşi, suspendarea a intrat în vigoare după 48 de ore, adică duminică la ora locală 14:00, motiv pentru care Solberg a putut pilota în 21 dintre cele 22 de probe speciale ale raliului.

"Am fost întârziat la plecarea din parcul de service de la mijlocul zilei de vineri. Evident, eram dornic să ajung la timp la startul PS 5 şi am condus prea repede. Am fost oprit de un poliţist şi m-am declarat imediat vinovat, ceea ce a însemnat că poliţia mi-a suspendat permisul.

Totuşi, la fel ca toată lumea, am avut dreptul de a pilota o maşina încă 48 de ore după ce permisul mi-a fost suspendat. Prin urmare, am avut permisiunea de a pilota până duminica la ora 14:00, dar nu şi după aceea. motiv pentru care eu şi copilotul Chris Patterson am schimbat locurile în maşină. Am încercat să obţin o excepţie pentru a pilota şi în ultima probă specială, dar nu am reuşit."

"Mi-am recunoscut vina şi am plătit amenzile. Nu voi mai avea dreptul să pilotez în Suedia, dar numai în Suedia, pentru una sau două luni. Aşa că nu exista niciun motiv de îngrijorare, mă voi dedica în continuare WRC-ului cu forţe depline", a precizat fostul campion mondial într-un comunicat de presă.

Via | Petter Solberg

Comentarii (6)

  • Un alt exemplu pozitiv cind vine vorba de aplicare a legi.
    8 0
  • Dr Felix
    ASA E SI LA NOI, NU-I ASA?
    Si la noi legea se aplica la fel si imediat pt toti, nu-i asa?
    6 0
  • tomita
    e suspecta faza. rau de tot. 32kmh peste si la 30 suspenda permisul. e ditamai campionul mondial de wrc si nu e ca si cum ar merge ca descreieratul, ci se ducea naiba la etapaurmatoare. se putea intelege cu 3kmh mai putin de catre autoritati. si nu e vorba de spaga, coruptie & shit.
    efectiv e mult prea suspecta faza
    0 4
  • kumite
    Suspecta faza?
    Dupa o sticla de vodka,si mie mi se par toate suspecte!
    5 0
  • ipocrizia salveaza Romania
    Mor cand vad ce cuvinte de lauda aduceti unor asemenea exemple corectitudine de afara. Punem pariu ca daca erati voi in lucul lui Solberg incepeati sa faceti figuri sa-l injurati pe politist si puneati imediat mana pe telefon? (Daca erati in Romania)
    Ca asa-i la noi. Toti striga sa se aplice legea, dar doar pentru altii. Cand e suporte consecintele nu le mai convine, si scot frumos pliculetul.

    Aici e clar ca s-a facut exces de zel. Omul era in timpul unui concurs, e fost campion modial de raliuri si tu ii iei permisul pentru 2km/h. Probabil ca respectivul politist vroia sa atraga atentia, cazuri din astea au mai fost, dar evident ca au fost trecute cu vederea.
    3 0
  • @ZZZ - sau scoteam o foaie albastra ;)
    Si incercam sa ne intelegem ca-n Balcani.
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru