Raliul Spaniei, PS 4-6/18: Loeb, lider detaşat
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
După numeroase probleme generate de praf în prima buclă, ultimele trei probe speciale ale zilei de vineri din cadrul Raliul Spaniei s-au desfăşurat în condiţii mult mai bune, iar Jari Matti Latvala a lăsat senzaţia că poate reprezenta un pericol pentru Sebastien Loeb în fruntea clasamentului.
Pilotul celor de la Ford a urcat pe prima poziţie după PS 4, însă septuplul campion mondial a revenit pe locul fruntaş la finalul PS 6, profitând de faptul că Latvala a pierdut peste 30 de secunde din cauza vizibilităţii reduse pe timp de noapte.
Mikko Hirvonen nu a avut parte de incidente şi concurează pe locul trei la aproape un minut de lider, în timp ce speranţele lui Sebastien Ogier la victorie au fost spulberate de o pană suferită în PS 5, care l-a împins pe locul patru la un minut şi 45 de secunde în spatele lui Loeb după ce a pierdut aproape două minute cu înlocuirea cauciucului.
Mini concurează pe locurile cinci şi şase cu Dani Sordo şi Kris Meeke, însă cei doi nu par capabili să lupte pentru o clasare pe podium.
Raliul Spaniei - Clasament după PS 6/18:
1. Sebastien Loeb Citroen 1h44m06.3s 2. Jari-Matti Latvala Ford + 30.6s 3. Mikko Hirvonen Ford + 54.2s 4. Sebastien Ogier Citroen + 1m45.3s 5. Dani Sordo Mini + 2m02.7s 6. Kris Meeke Mini + 2m52.8s 7. Mads Ostberg Stobart Ford + 3m03.1s 8. Henning Solberg Stobart Ford + 3m11.6s 9. Evgeny Novikov CRT Citroen + 4m24.8s 10. Matthew Wilson Stobart Ford + 5m16.8s
Următoarele şase probe din cadrul Raliul Spaniei se desfăşoară în cursul zilei de sâmbătă.
Comentarii (0)