Raliul Spaniei, PS 10-12/16: Loeb rămâne lider

De Daniel Popescu
Publicat Sambata, 23.10.2010
Sebastien Loeb rămâne lider detaşat în Raliul Spaniei după primele 12 probe speciale, în timp ce Dano Sordo a urcat pe locul 3.

După ce a scăpat de ameninţarea lui Sebastien Ogier, Sebastien Loeb a continuat parcursul excelent din Raliul Spaniei şi se menţine în fruntea evenimentului cu un avans de 44 de secunde.

Francezul, care a câştigat PS 10, este urmat în clasament de pilotul privat Petter Solberg, însă norvegianul trebuie să facă faţă unei reveniri în forţă a lui Dani Sordo. Chiar dacă a câştigat PS 12, Solberg este la numai 17 secunde în faţa pilotului Citroen WRC, care a urcat pe locul 3 în PS 10 şi a câştigat PS 11, astfel încât ultima zi a competiţiei va decide ocupantul locului 2.

Promovarea lui Sordo l-a retrogradat pe locul 4 pe Jari Matti Latvala, care rămâne însă în fata coechipierului său Mikko Hirvonen, mai ales ca acesta a pierdut câteva minute din cauza unor defecţiuni tehnice în PS 11. Restul clasamentului general a rămas neschimbat, cu Ogier continuând să evolueze doar pe locul 14 din cauza accidentului suferit în cursul dimineţii. Iată clasamentul complet al piloţilor din clasa WRC la finalul celei de-a două zile din Raliul Spaniei:

Loc Pilot Timp Diferenta
1. S.
LOEB
2:40:01.9 0.0
2. P. SOLBERG 2:40:46.3 +44.4
3. D. SORDO 2:41:03.2 +1:01.3
4. J. LATVALA 2:41:13.3 +1:11.4
5. M. HIRVONEN 2:46:14.4 +6:12.5
6. M. WILSON 2:46:30.2 +6:28.3
7. F. TURÁN 2:47:50.5 +7:48.6
8. H. SOLBERG 2:49:52.2 +9:50.3
9. K. AL QASSIMI 2:49:56.2 +9:54.3
10. K. BLOCK 2:53:22.8 +13:20.9

 

Ultimele 4 probe speciale din Raliul Spaniei vor avea loc în cursul zilei de duminică.

Comentarii (3)

  • l-am subestimat
    bravo !!! tine-o tot asa !!!
    2 0
  • cum poti subestima un om care a batut toate recordurile in wrc si e de 7 ani consecutiv campion mondial? Ma asteptam sa zica asta Alexandra, nu tu.... :)
    0 0
  • @lol
    anuntase ca se retrage + e pe masina noua , lucru care poate crea probleme cu acomodare , parte tehinca ... + toti ma au nevoie de pauza
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru