Raliul Portugaliei, PS 2-4/17: Patru piloţi, în luptă strânsă pentru victorie

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 25.03.2011
Sebastien Ogier conduce un pluton compact din care mai fac parte Sebastien Loeb, Mikko Hirvonen şi Jari Matti Latvala după primele patru probe speciale din Raliul Portugaliei.

Raliul Portugaliei oferă toate premisele pentru o luptă spectaculoasă pentru victorie, după ce primele patru probe speciale au evidenţiat un echilibru perfect între Citroen şi Ford.

Sebastien Ogier demonstrează că abandonul suferit în Mexic este un simplu incident şi a preluat conducerea la finalul celei de-a patra probe speciale, după ce în prealabil Mikko Hirvonen s-a impus în primele două probe ale zilei.

Francezul are un avans de numai 2.8 secunde în fata coechipierului său de la Citroen, Sebastien Loeb, în timp ce Hirvonen a coborât pe locul trei, însă s-a menţinut în fata coechipierului său de la Ford, Jari Matti Latvala. Cei patru clasaţi sunt despărţiţi de numai şase secunde, iar în acest pluton s-ar fi putut intercala şi Petter Solberg, dacă norvegianul nu ar fi suferit o pană în PS 3 în urma căreia a pierdut peste un minut.

Stobart Ford continuă să concureze pe locurile şase şi şapte prin Matthew Wilson şi Henning Solberg, în timp ce Kimi Raikkonen ocupă locul opt la volanul unui Citroen DS3 WRC.

Prima parte a zilei de vineri a adus şi primul abandon de marcă, trecut în dreptul lui Mads Ostberg. După problemele din superspeciala de joi seară, pilotul Stobart Ford a fost obligat să se retragă în PS 2 din cauza unor defecţiuni la cutia de viteze.

Raliul Portugaliei - Clasament după PS 4/17:

Pos  Driver              Team/Car          Time/Gap
 1.  Sebastien Ogier     Citroen           43m22.2s
 2.  Sebastien Loeb      Citroen             + 2.8s
 3.  Mikko Hirvonen      Ford                + 3.3s
 4.  Jari-Matti Latvala  Ford                + 6.0s
 5.  Petter Solberg      Solberg Citroen    + 55.8s
 6.  Matthew Wilson      Stobart Ford     + 1m14.2s
 7.  Henning Solberg     Stobart Ford     + 1m19.2s
 8.  Kimi Raikkonen      Ice 1 Citroen    + 1m54.2s
 9.  Armindo Araujo      Italia Mini      + 1m54.9s
10.  Bernardo Sousa      Quinta Ford      + 2m12.6s

Următoarele trei probe speciale din Raliul Portugaliei vor avea loc în după-amiaza zilei de vineri.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru