Raliul Monte Carlo, PS 8-9/18: Loeb îşi păstrează avansul
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Raliul Monte Carlo se desfăşoară în continuare sub dominaţia lui Sebastien Loeb, care şi-a consolidat poziţia de lider după ce şi-a sporit avansul cu încă cinci secunde în faţa principalilor săi rivali, la un minut şi 28 de secunde.
În schimb, lupta pentru locul doi rămâne la fel de echilibrată ca şi până acum între Ford şi MINI. Chiar dacă a câştigat PS 8, Dani Sordo rămâne pe locul trei în clasamentul general la 2.7 secunde în spatele lui Petter Solberg, aflat la al doilea debut în echipa de uzină de la Ford.
Totuşi, cel puţin teoretic şi în absenţa unor evenimente deosebite, Mini are aproape asigurat un loc pe podium, întrucât Mikko Hirvonen are de recuperat aproape două minute de pe poziţia a patra. Finlandezul, care a avut mici probleme tehnice în cursul zilei de miercuri, continuă să se acomodeze la volanul lui Citroen DS3 WRC, însă până în prezent nu s-a impus în nicio probă specială.
Între timp, Sebastien Ogier a pierdut poziţia a cincea în clasamentul general după ce a fost surclasat de rusul Evgeny Novikov, însă chiar şi în acest context performanta sa rămâne una notabilă, întrucât concurează la volanul unei Skoda Fabia S2000.
Raliul Monte Carlo - Clasament general după PS 9/18:
1.Sebastien Loeb Citroen 2h31m58.6s 2. Petter Solberg Ford + 1m28.8s 3. Dani Sordo Mini + 1m31.5s 4. Mikko Hirvonen Citroen + 3m23.8s 5. Evgeny Novikov M-Sport Ford + 3m33.2s
6. Sebastien Ogier VW Skoda + 3m06.8s
7. Francois Delecour M-Sport Ford + 4m55.2s
8. Ott Tanak M-Sport Ford + 6m09.7s
9. Pierre Campana Mini + 6m17.8s 10. P-G Andersson Proton + 8m58.4s
Echipajul românesc format din Marco Tempestini şi Dorin Pulpea, care concurează cu un Subaru Impreza STI, ocupă locul 32 în clasamentul general la peste 33 de minute în spatele liderului.
Raliul Monte Carlo continuă joi cu încă o probă specială, urmată de alte trei pe parcursul zilei de vineri.
Comentarii (1)