Raliul Germaniei, PS 7-10/19 Loeb îşi consolidează prima poziţie
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Sebastien Loeb şi Dani Sordo au fost singurii piloţi care au fost capabili să lupte pentru victorie în primele patru probe speciale ale zilei de sâmbătă.
Cei doi coechipieri de la Citroen WRC şi-au împărţit victoriile, Sordo reuşind să se impună numai în PS 9, în timp ce celelalte trei i-au revenit lui Loeb.
Primele trei probe speciale au fost lipsite în totalitate de evenimente, astfel că a 10-a probă specială şi cea mai lungă din calendarul WRC, Panzerplatte, a atras cel mai mult atenţia. Loeb a reuşit şi de această dată să se impună la capătul celor 48 km şi şi-a consolidat prima poziţie în clasamentul general, având acum un avans de 23 de secunde în faţa lui Sordo.
Sebastien Ogier a promovat pe locul trei după ce a profitat de o greşeală a lui Jari Matti Latvala cu 10 km înainte de finalul PS 10, după ce pilotul echipei BP Ford a pierdut controlul volanului şi a terminat la 17 secunde de pilotul Citroen Junior.
Mikko Hirvonen a rămas pe locul cinci în faţa lui Francois Duval, în timp ce Petter Solberg a urcat de pe locul nouă pe locul şapte în urma locului doi în PS 10.
Acest lucru a condus la retrogradarea lui Matthew Wilson pe opt şi a lui Kimi Raikkonen pe locul nouă, în timp ce cascadorul american Ken Block întregeşte topul primilor 10 piloţi.Iată clasamentul general după primele 10 probe speciale:
Loc | Pilot | Echipa | Timp / Diferenta |
1 | Sebastien Loeb |
Citroen WRC |
2:12:08.5 |
2 | Dani Sordo |
Citroen WRC | 23.0 |
3 | Sebastien Ogier |
Citroen Junior | 1:57.9 |
4 | Jari Matti Latvala | BP Ford |
2:06.8 |
5 | Mikko Hirvonen |
BP Ford |
2:20.1 |
6 | Francois Duval | Stobart Ford |
4:10.1 |
7 | Petter Solberg | pilot privat | 5:17.7 |
8 | Matthew Wilson |
Stobart Ford | 5:41.5 |
9 | Kimi Raikkonen | Citroen Junior | 5:45.5 |
10 | Ken Block |
Stobart Ford | 9:20.7 |
Raliul Germaniei progreaza în această după-amiază alte patru probe speciale, ce vor avea loc pe acelaşi traseu şi în aceeaşi ordine ca şi primele patru ale acestei zile.
Comentarii (1)