Raikkonen: "Probabil nu voi reveni niciodată în Formula 1"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Kimi Raikkonen a afirmat în acest weekend pentru televiziunea MTV3 Germania că este posibil ca activitatea sa în Formula 1 să se fi încheiat deja, iar pilotul finlandez şi-a reconfirmat decizia în cadrul unui interviu acordat publicaţiei franceze L'Equipe.
Fostul campion mondial a explicat motivele pentru care estre foarte posibil să nu revină niciodată în Marele Circ.
"Nu se ştie niciodată, dar probabil că nu voi reveni niciodată în Formula 1. Este ceva ce am făcut timp de mulţi ani, am avut multe momente grozave, am câştigat un titlu mondial, ceea ce am vrut întotdeauna, dar lucrurile s-au schimbat. Acum sunt în raliuri şi exista multe alte lucruri în viaţă în afară de Formula 1", a declarat actualul pilot al echipei Citroen Junior.
Chiar dacă este din ce în ce mai aproape să continue în WRC şi în sezonul viitor, finlandezul nu şi-a ascuns dorinţa de a călca pe urmele altor foşti piloţi şi de a concura în celebra cursa de 24 de ore de la Le Mans.
"Mi-ar plăcea să încerc, dar trebuie să găsesc echipa potrivită.
Dacă vrei să câştigi, sunt doar două echipe, Peugeot şi Audi. Într-o zi sper să existe o oportunitate", a adăugat el.Declaraţiile lui Raikkonen despre renunţarea la Formula 1 vin în contextul în care a câştigat pentru prima oară o probă specială în Campionatul Mondial de Raliuri. El s-a impus duminică în ultima probă specială din Raliul Germaniei, desfăşurată pe un traseu cu o lungime de 4.37 km, asemănătoare cu cea a unui circuit de curse.
Via | Reuters
Comentarii (7)