PREVIEW Raliul Bulgariei: Confruntare în necunoscut

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 07.07.2010
Sebastien Loeb îşi continuă marşul spre al şaptelea titlu mondial în Bulgaria, o gazdă complet necunoscută tuturor piloţilor angrenaţi în WRC.

După o pauză de vară de şase săptămâni, Campionatul Mondial de Raliuri revine în atenţia publicului cu etapa programată în Bulgaria, care marchează totodată jumătatea sezonului competiţional.

Reîntoarcerea în competiţie este privită însă cu scepticism de piloţii de top din cauza faptului că Bulgaria găzduieşte pentru prima oară o etapă de WRC şi, în acelaşi timp, primul dintr-o serie de patru raliuri ce vor avea loc pe asfalt. Sebastien Loeb, liderul clasamentului general, este considerat drept principalul favorit la victorie, datorită performantelor obţinute de-a lungul timpului pe această suprafaţă.

DATE GENERALE

Raliul Bulgariei este una dintre etapele tradiţionale ale Campionatului European de Raliuri, iar în acest sezon face parte şi din Campionatul Mondial de Raliuri.

Sediul central al raliului este localizat în Borovets, cea mai veche staţiune montană din ţară, iar cele numai 14 etape speciale vor avea loc pe drumurile de munte adiacente staţiunii. Parcul de service a fost stabilit la Dolna Banya, iar startul raliului se va da joi odată cu Shakedown-ul programat în Samokov.

În mod tradiţional, vremea joacă un rol esenţial în raliurile desfăşurate pe asfalt, din cauza schimbării rapide a condiţiilor de drum în caz de ploaie.

Tocmai de aceea, pentru prima oară de la Raliul Irlandei din 2009, în Raliul Bulgariei vor exista echipaje de siguranţă care vor parcurge probele speciale înaintea concurenţilor, pentru a evidenţia eventualele probleme şi pentru a alege cele mai potrivite tipuri de pneuri.

LUPTA PENTRU TITLUL MONDIAL

Raliul Portugaliei a scos la iveală un nou potenţial candidat la titlul mondial. Sebastien Ogier, pilotul echipei Citroen Junior, a obţinut prima victorie din carieră în WRC la capătul unui raliu spectaculos în care l-a învins pe sextuplul campion mondial Sebastien Loeb. Ogier a confirmat astfel că este unul dintre noile talente în WRC şi l-a determinat pe Loeb să-l considere pe conaţionalul sau drept principalul rival la titlul mondial.

Dincolo de declaraţiile de complezantă, Petter Solberg, Mikko Hirvonen şi Jari Matti Latvala nu trebuie excluşi din această confruntare, în ciuda faptului că BP Ford au obţinut în mod regulat rezultate modeste în raliurile desfăşurate pe asfalt. Totuşi, americanii au nevoie de rezultate bune în următoarele raliuri pentru a menţine contactul cu Citroen în clasamentul constructorilor.

Kimi Raikkonen se va afla la rândul său în atenţie în Bulgaria, întrucât are ocazia să se folosească de experienţa acumulată pe asfalt în Formula 1.

Chiar dacă finlandezul a admis că WRC şi Formula 1 sunt competiţii complet diferite, abilităţile sale pe acest tip de suprafaţa l-ar putea ajuta să continue progresele în WRC şi să-şi îmbunătăţească şi mai mult rezultatele.

Nu în ultimul rând, Petter Solberg va concura în Raliul Bulgariei cu un nou copilot, în persoana britanicului Chris Patterson. Acesta îl înlocuieşte astfel pe veteranul Phil Mills, care a decis să se retragă pentru a se ocupa de alte proiecte personale.

PROGRAM

Raliul Bulgariei va începe joi cu Shakedown-ul, iar vineri vor avea loc primele patru probe speciale. Sâmbăta va fi cea mai lungă zi a competiţiei, care va cuprinde şase probe speciale desfăşurate în zona lacurilor Batak şi Belmeken. Ultima zi de concurs propune alte patru probe speciale, astfel încât distanta totală parcursă de piloţi va fi de 354.1 km.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru