Cu toate acestea, Bruno Famin, directorul Peugeot Sport, a exclus o participare a mărcii franceze în WRC în viitorul apropiat, întrucât competiţia nu este una globală şi nici nu se bucură de o audienţă semnificativă.
"Actualul WRC nu are vizibilitate. WRC este un campionat european cu două vizite în America de Sud, prea puţin pentru a defini lumea (n.r - există şi Raliul Australiei). În rallycross este mult mai bine, avem Argentina, Canada, Turcia şi Rusia, în timp ce viitorul WRC este complicat. Peste toate, ai nevoie de un promoter care să pună la televizor spectacolul de acolo, dar nimeni nu reuşeşte să-l vadă", a declarat el pentru publicaţia britanică Autosport.
▶ Poveştile motorsportului: Peripeţiile Peugeot în Raliul Dakar
Pe de altă parte. Peugeot nu este atrasă nici măcar de posibilitatea de a lupta şi de a învinge Volkswagen, care domină competiţia de anul trecut. Potrivit lui Farmin, o investiţie de o asemenea anvergură nu este justificată din punct de vedere economic."Am avea nevoie de cel puţin 40 de milioane de euro pentru a învinge Volkswagen şi nu avem acest buget. Şi chiar dacă l-am avea, ar merita? Din ce am auzit, Volkswagen nu este prea mulţumită de ceea ce primeşte înapoi de la Campionatul Mondial de Raliuri.
Mă întreb câţi ani va mai sta", a adăugat el.Peugeot şi-a trecut în cont cinci titluri mondiale la constructori şi patru titluri la piloţi înainte de a se retgrage din WRC în 2005.
Via Autosport
Comentarii (4)