Norvegianul s-a retras din WRC la sfârşitul sezonului 2012, iar în acest an a câştigat titlul în Campionatul Mondial de Rallycross, însă a dezvăluit pentru publicaţia Autosport că se află în negocieri pentru a concura anul viitor în Campionatul Mondial de Raliuri.
Pilotul a refuzat să dezvăluie numele echipelor cu care se află în discuţii, însă a admis că, indiferent de rezultatul acestora, nu va putea participa la Raliul Monte Carlo, prima etapă a sezonului care este programată în luna ianuarie.
"Se întâmplă anumite lucruri şi poate că este posibil să revin.
Nimic nu este stabilit pentru sezonul urmatir. Când am fost întrebat despre o revenire în WRC întotdeauna am spus că niciodată nu trebuie să spui niciodată. Raliurile sunt în inima mea. Este destul de sigur că nu voi fi la prima etapă, dar după aceea, cine ştie? Îmi place Suedia şi m-am descurcat destul de bine acolo", a declarat el.▶ Top 10: Cele mai bune momente ale lui Petter Solberg în WRC
Posibile destinaţii pentru Solberg
Solberg a evitat să intre în amănunte cu privire la proiectul pentru WRC, însă nu este exclus ca revenirea să aibă loc doar în câteva etape reprezentantive, nu pentru sezonul complet.
În plus, în prezent nu există informaţii concrete despre maşina cu care ar putea concura. Volkswagen şi Hyundai şi-au anunţat deja liniile complete de piloţi pentru sezonul 2015, astfel că singurele speranţe se îndreaptă spre M-Sport şi Citroen.
Ambele echipe şi-au definitivat de asemenea piloţii titulari, însă au la dispoziţie câte o maşină suplimentară pentru piloţi privaţi.
M-Sport a utilizat anul trecut un Ford Fiesta RS WRC suplimentar pentru Robert Kubica, în timp ce Citroen ar putea de asemenea să ofere un exemplar de DS3 WRC pentru încă un pilot. În ambele situaţii, Solberg ar lupta practic cu Kubica pentru un loc la Citroen sau M-Sport.În paralel, norvegianul negociază şi continuarea proiectului din Campionatul Mondial de Rallycross.
Via Autosport
Comentarii (0)