Ostberg ar putea rata finalul sezonului de WRC

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 23.06.2011
Mads Ostberg a dezvăluit că nu are fonduri pentru a mai participa în Campionatul Mondial de Raliuri după etapa din Finlanda.

Mads Ostberg, unul dintre cei mai apreciaţi piloţi de raliuri din a doua linie, riscă să nu poată încheia sezonul 2011 al Campionatului Mondial de Raliuri din cauza problemelor financiare.

Pilotul echipei M-Sport Stobart are buget numai pentru Raliul Finlandei de la sfârşitul lunii iulie şi trebuie să găsească urgent sponsori pentru a-şi încheia campania cu succes.

"Stăm bine pentru Finlanda şi cred că şi pentru Germania, dar după aceea nu este nimic confirmat, nici măcar pentru Raliul Marii Britanii (n.r - ultima etapă a sezonului), ceea ce este păcat", a declarat norvegianul în vârstă de 23 de ani pentru site-ul oficial al competiţiei.

Ostberg a avut o evoluţie impresionantă în prima etapă a sezonului, când a fost foarte aproape să câştige Raliul Suediei, mulţumindu-se în final cu locul doi. Înainte de Raliul Finlandei, care va avea loc în perioada 28-31 iulie, Ostberg va participa şi în Raliul Estoniei, care nu face parte din calendarul WRC, cu Ford Fiesta RS WRC sau cu versiunea S2000.

Via | WRC

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru