Ogier va concura în Rallye du Var

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 02.11.2010
Sebastien Ogier va participa în luna noiembrie la Rallye du Var la volanul unui model Citroen DS3 R3.

La numai câteva zile după încheierea sezonului 2010 al Campionatului Mondial de Raliuri, Sebastien Ogier va reveni în acţiune în cadrul cunoscutului Rallye du Var.

Evenimentul va avea loc în perioada 25-28 noiembrie şi se va desfăşura pe asfalt în apropiere de Geneva, pe drumuri afectate deseori în această perioadă a anului de ploi sau ninsori.

Pilotul echipei Citroen şi viitorul coechipier al lui Sebastien Loeb în 2011 va miza în această competiţie pe modelul DS3 R3, care respectă regulamentul pentru noua clasă R3T fondată de FIA. Maşina este propulsată de un motor turbo în patru cilindri de 1.6 litri şi beneficiază de o cutie de viteze secvenţiala semi-automată, similară cu cea pe care francezul o utilizează în acest sezon în WRC pe C4 WRC.

Până atunci, Ogier va lua startul în Raliul Marii Britanii, ultima etapă a sezonului 2010 al WRC, în perioada 12-14 noiembrie.

Via | WRC

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru