Ogier: "O greşeală în notiţe m-a costat victoria în Argentina"

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 30.05.2011
Sebastien Ogier a dezvăluit că accidentul în urma căruia a pierdut victoria în Raliul Argentinei a avut drept cauză o greşeală în notiţe.

Sebastien Ogier devenise principalul favorit la victorie în Raliul Argentinei înaintea ultimei zile, datorită unui avans de peste 43 de secunde ca urmare a abandonului suferit anterior de Jari Matti Latvala.

În mod surprinzător, pilotul echipei Citroen a comis o greşeală în prima probă specială a zilei, s-a rostogolit şi şi-a deteriorat direcţia, motiv pentru care a terminat raliul doar pe locul trei, pierzând fotoliul de lider chiar după ultima probă specială. Francezul a dezvăluit că accidentul a fost cauzat de o greşeală în notiţe.

"Am avut un avans confortabil pentru duminică şi se părea că va fi uşor să obţin victoria, dar în cele din urmă am pierdut. Motivul a fost o notiţă greşită spre finalul probei. Am avut cuvântul 'taie' în notiţe şi, în acel viraj, nu era nimic de tăiat. Am lovit ceva, am avut o mică rostogolire care a fost foarte lentă, dar direcţia s-a rupt. M-am gândit că va fi greu să terminăm raliul şi imposibil să conservăm victoria", a declarat el la finalul raliului.

Totodată, cel mai tânăr câştigător al unui raliu din WRC a negat speculaţiile că ar fi forţat obţinerea unui timp bun în acea probă specială în ciuda avansului consistent pe care îl avea.

"Nu a existat nicio presiune, am avut un ritm bun în acea probă, iniţial am pierdut ceva timp în faţa lui Sebastien Loeb şi Mikko Hirvonen, dar a fost ok.

Am trecut de zona dificilă cu ceaţă, dar locul în care ne-am rostogolit a fost foarte uşor. Am avut ceva greşit în notiţe. Când am ajuns în viraj am ezitat şi nu am adoptat soluţia corectă. Este puţin stupid, dar aşa este la raliuri. Cu siguranţă nu sunt mulţumit de asta, dar totuşi a fost un weekend bun pentru Citroen", a adăugat el.

Problemele tehnice ale lui Ogier i-au permis lui Loeb să obţină a treia victorie din acest sezon şi să-şi mărească avansul în clasamentrul general în faţa lui Hirvonen şi Ogier.

Via | Autosport

Comentarii (1)

  • poate ca o fi avut greseala in notite, dar daca el se bucura asa mult la o victorie in fata unuia penalizat cu 1 minut atunci e nasol.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru