Latvala a preluat conducerea clasamentului general la finalul primei bucle de vineri şi a avut un avans de circa 20 de secunde până la finalul zilei de sâmbătă.
După ce s-a temut de un abandon ca urmare a unei defecţiuni la motor, finlandezul a comis o eroare, a lovit o piatră de pe traseu şi a avut nevoie de două minute pentru a schimba un pneu deteriorat.
Greşeala i-a oferit victoria pe tavă lui Ogier în contextul în care lupta pentru titlul mondial tocmai devenise mai interesantă după succesul lui Latvala din Raliul Argentinei. În plus, Latvala a pierdut inclusiv locul doi în faţa lui Mads Ostberg, care a obţinut astfel o nouă clasare pe podium pentru Citroen.
"Sunt entuziasmat, a fost una dintre cele mai dificile victorii din cariera mea.
A trebuit să riscăm totul pentru a-l pune sub presiune pe Latvala. În cele din urmă am reuşit şi am câştigat", a declarat campionul mondial la sfârşitul raliului.Volkswagen şi-a trecut în cont şi un loc patru prin Andreas Mikkelsen, care în prima parte a raliului a luptat pentru locul trei cu Ostberg, în timp ce poziţia a cincea i-a revenit lui Elfyn Evans.
Incidente pentru M-Sport şi Hyundai
Rivalii de la M-Sport şi Hyundai au avut parte de un raliu presărat cu defecţiuni tehnice şi accidente. Maşina Ford Fiesta RS WRC pilotată de Mikko Hirvonen a fost distrusă de un incendiu izbucnit pe drumul de legătură dintre a treia şi a patra probă specială, fără ca echipa să ştie cauzele. Ulterior, Robert Kubica a suferit un accident în ultima probă de sâmbătă, însă a revenit duminică pe traseu sub regula Rally 2 şi a terminat pe locul opt, în spatele lui Martin Prokop şi Henning Solberg.În plus, Hyundai a produs o mare surpriză după ce Thierry Neuville şi Juho Hanninen au ocupat primele două poziţii în clasamentul general la jumătatea primei bucle de vineri.
Bucuria acestora a fost însă de scurtă durată, întrucât Neuville a abandonat cu o defecţiune la suspensii, în timp ce Hanninen a avut parte de un accident major.În urma acestor rezultate, Ogier şi-a consolidat prima poziţie în clasamentul general cu 138 de puncte şi este urmat de Latvala cu 105 puncte.
Raliul Italiei - Clasament final:
1. Sebastien Ogier VW 4h02m37.8s 2. Mads Ostberg Citroen +1m23.1s 3. Jari-Matti Latvala VW +1m32.8s 4. Andreas Mikkelsen VW +2m39.3s 5. Elfyn Evans M-Sport Ford +4m41.8s 6. Martin Prokop Czech Ford +6m05.3s 7. Henning Solberg Solberg Ford +7m15.8s 8. Robert Kubica M-Sport Ford +12m19.0s 9. Lorenzo Bertelli FWRT Ford +15m22.1s 10. Khalid Al Qassimi Citroen +16m49.3s
Raliul Italiei - Rezumatele primelor 12 probe speciale*
*Rezumatele ultimelor cinci probe speciale nu au fost încă publicate.
Felicitari!!!
Mai vreau!!!1