Aceasta era singura sa alternativa după retragerea constructorului Ford din campionat, întrucât M-Sport mai are un loc disponibil după semnarea unor contracte cu Mads Ostberg şi Nasser al-Attyah, ajuns la echipă datorită unui contract semnat cu statul Qatar.
Decizia norvegianul vine la câteva zile după ce îşi anunţase intenţia de a concura gratis pentru a-şi putea urma pasiunea."Sunt recunoscător şi fericit pentru ceea ce am experimentat pe parcursul celor 15 ani în WRC. Acum este chiar trist, pentru că mi-ar fi plăcut să mai concurez câţiva ani, dar realizez că anul viitor nu va exista un program WRC pentru mine. Am spus că doresc să pilotez gratis, dar în acest moment nu vreau să plătesc pentru a concura. Asta nu înseamnă că nu mă veţi mai vedea niciodată într-o maşină de WRC, dar pentru moment cred că este cel mai bine. Ştiu că sunt suficient de bun pentru a lupta la vârf încă mulţi ani, dar înţeleg situaţia financiară dificilă a celor de la M-Sport pentru sezonul 2013, aşa că doresc echipei tot ce este mai bun", a declarat el.
Solberg nu şi-a dezvăluit încă planurile pe care le are pentru anul 2013, însă afirmă că pregăteşte o nouă aventură.
"Sportul mi-a oferit multe şi vreau să le mulţumesc în special fanilor meu care m-au sprijinit şi mi-au oferit un sentiment grozav pentru ceea ce fac.
Sper ca toţi să înţelegeţi şi sper să continuaţi să mă urmăriţi în următoarea mea aventură", a adăugat el.Solberg a câştigat 13 dintre cele 188 de raliuri de WRC în care a luat startul, punctul de referinţă fiind titlul mondial obţinut în 2003 cu Subaru. Ultima sa victorie în competiţie a fost consemnată în Raliul Marii Britanii din 2005.
Via WRC
Comentarii (0)