Iniţial, una dintre puţinele propuneri cunoscute era ca ultima probă specială a unui raliu, cunoscută şi sub numele de Power Stage, să stabilească practic învingătorul raliului şi poziţiile exacte ale primilor 10 clasaţi, prin dueluri directe între doi piloţi.
Potrivit publicaţiei Autosport, o altă propunere apărută pe listă este ca Power Stage-ul să aibă loc la sfârşitul fiecărei zile din cadrul unui raliu. Scopul este ca promoterul Red Bull să aibă interesul să realizeze cât mai multe transmisuni în direct, în condiţiile în care în prezent doar ultima probă specială poată fi urmărită în direct la televizor.
Noile propuneri au creat deja controverse printre echipe, întrucât Citroen a catalogat ideea drept "o prostie", în timp ce Volkswagen este de acord cu o astfel de soluţie extremă. După discuţiile de la Paris, propunerile vor fi înaintate Comisiei WRC, care le va analiza în 24 mai înainte să fie ratificate de Consiliul Mondial al FIA în luna iunie."Avem multe pregătiri planificate, iar deciziile pe care le vom lua în următoarele două săptămâni vor fi foarte importante pentru viitorul Campionatului Mondial de Raliuri", a declarat Jarmo Mahonen, directorul de raliuri al FIA.
Via Autosport
Comentarii (0)