Nokia a renunţat la sponsorizarea WRC
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Campionatul Mondial de Raliuri traversează o perioadă dramatică din punct de vedere financiar, după ce Nokia a decis să renunţe cu efect imediat la contractul de sponsor oficial al competiţiei.
Înţelegerea era estimată la aproximativ trei milioane de euro pe an, iar Jarmo Mahonen, preşedintele Comisei WRC, a admis că pierderea financiară reprezintă o lovitură pentru WRC.
"Este o pierdere foarte mare pentru campionat. Nu era vorba doar de banii care intrau în conturile WRC, Nokia urma să fie un mare partener. A fost o platformă foarte bună", a precizat el.
Mahonen se referă la faptul că WRC intenţiona să dezvolte împreună cu Nokia o platformă multimedia pentru transmiterea raliurilor, în special după ce competiţia a rămas fără promoter. În schimb, Mahonen a anunţat că viitorul promoter al WRC va fi anunţat în 15 iunie după Consiliul Mondial al FIA, una dintre variante fiind ca acoperirea media să fie asigurată de Federaţia Internaţională de Automobilism.
Via | Autosport
iar despre decizia nokia e fireasca din moment ce ei sunt pe duca...nu au reusit sa tine pasul cu tehnologia si cu cerintele si au scazut multt! pacat si de motorola care a dat faliment!