Michele Mouton, prima femeie manager în WRC

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 04.02.2011
Michele Mouton, singura femeie care a câştigat etape de WRC, a devenit managerul Campionatului Mondial de Raliuri şi va coordona regulamentul tehnic şi calendarul competiţiei.

Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) a anunţat vineri că Michele Mouton va deveni managerul Campionatului Mondial de Raliuri (WRC) cu efect imediat, iar misiunea sa va fi să coordoneze toate aspectele legate de aceasta competiţie, inclusiv regulamentul tehnic, calendarul şi măsurile de siguranţă.

Ea îi va raporta direct lui Jean Todt, preşedintele FIA, care a anunţat încă de la instalarea sa în funcţie ca va desemna persoane care să se ocupe de activitatea fiecărei competiţii desfăşurate sub egida forului mondial. Numirea lui Mouton în această funcţie nu reprezintă o surpriză, întrucât aceasta colabora deja cu Todt şi alte persoane din conducerea WRC pentru îmbunătăţirea competiţiei, fiind printre altele şi preşedintele Comisiei Femeilor din Comisia Sporturilor cu Motor.

Michele Mouton este femeia care a obţinut cele mai bune performante în Campionatul Mondial de Raliuri, după ce a câştigat patru dintre 50 de etape de WRC la care a luat startul.

De altfel, ea este singura femeie care a reuşit să câştige o etapă de WRC până în prezent.

Via | FIA

Comentarii (1)

  • oaie mihaela
    BEHEEEEEEEE
    0 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru