Loeb: "Victoria din Finlanda, una dintre cele mai bune ale carierei"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Sebastien Loeb a obţinut sâmbătă a doua victorie în Raliul Finlandei după cea din urmă cu trei ani, în condiţiile în care pilotul echipei Citroen şi-a minimalizat şansele de succes înainte de începerea etapei.
Francezul a considerat întotdeauna că Raliul Finlandei este dificil de adjudecat de un pilot din afara Scandinavinei, lucru demonstrat de faptul că 16 dintre ultimele 19 ediţii ale raliului au fost câştigate de finlandezi.
Septuplul campion mondial a reuşit însă să se impună cu un avans relativ mic în faţa lui Jari Matti Latvala şi a coechipierului său Sebastien Ogier şi crede că aceasta a fost una dintre victoriile de referinţă ale carierei sale.
"Nu ştiu dacă este cea mai bună (n.r - victorie), dar nu este prea departe. Este un sentiment incredibil, pentru că Finlanda este întotdeauna specială. Este cel mai dificil raliu de câştigat din întreg sezonul. În acest an am avut o luptă grozavă cu Ogier şi Latvala şi în fiecare seară au venit din urmă, dar poate că a fost mai bine că am fost primul pe traseu.
Uneori nu am avut nicio problemă, alteori traseul s-a uscat şi era mai mult macadam. Nu am ştiut că voi câştiga până cu două-trei probe speciale înainte de final, pentru că presiunea a fost mare. În cele din urmă am câştigat şi este un sentiment grozav", a declarat el în cadrul unui interviu acordat site-ului oficial al competiţiei.În urma victoriei din Finlanda, Loeb şi-a consolidat poziţia de lider în clasamentul general şi are un avans de 27 de puncte în faţa lui Mikko Hirvonen şi de 31 în faţa lui Ogier.
Via | WRC
Comentarii (0)