Loeb susţine că are statut de egalitate cu Hirvonen la Citroen

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 10.01.2012
Sebastien Loeb susţine că Mikko Hirvonen nu va juca rolul de pilot numărul doi în cadrul echipei Citroen şi că va avea şanse egale să lupte pentru titlul mondial.

Sebastien Loeb îl va avea drept coechipier în sezonul 2012 al Campionatului Mondial de Raliuri pe Mikko Hirvonen, care a părăsit Ford pentru a se alătura octuplului campion mondial la Citroen.

În mod tradiţional, Loeb a fost numărul 1 al constructorului francez şi pilotul în spatele căruia s-au mobilizat inginerii pentru a-i oferi cele mai mari şanse de victorie, în timp ce coechipierii săi au fost deseori forţaţi să-i cedeze victoria. Francezul susţine însă ca situaţia va fi complet diferită în acest an, când Hirvonen va avea acelaşi statut în cadrul echipei şi va avea permisiunea de a lupta pentru victorii.

"Mă aştept ca Hirvonen să fie principalul meu rival şi nu va exista o strategie ca anul trecut. Dacă mă bate, mă bate. Dacă este în faţa mea, nimeni nu-i va spune 'asteaptă-l pe Loeb'. Aşa vor merge lucrurile acum. Dacă Hirvonen câştigă la Monte Carlo în acest an, apoi termină primul în Suedia şi Mexic, nimeni nu-i va spune să mă aştepte pe mine.

Nu există piloţi numărul 1 şi piloţi numărul 2, cel puţin nu la începutul sezonului", a declarat francezul în cadrul unui interviu acordat publicaţiei The Red Bulletin.

Declaraţiile lui Loeb sunt surprinzătoare în condiţiile în care Sebastien Ogier, coechipierul său din sezonul precedent, a plecat de la Citroen la Volkswagen tocmai din cauza faptului că a fost nevoit să accepte rolul de pilot numărul 2, în ciuda faptului că a avut şanse reale la titlul mondial. Francezul a refuzat însă să comenteze decizia lui Ogier, mărginindu-se să confirme că a negociat la rândul său un contract cu Volkswagen.

"Este alegerea lui Ogier să nu ia parte în acest an. A decis să meargă la Volkswagen şi asta este. Nu am ţinut pasul cu negocierile, dar toţi ne gândeam că va semna cu Ford, dar cred că ei nu am avut suficient de mulţi bani pentru a-l plăti în 2012. Inclusiv eu m-am gândit la Volkswagen la jumătatea sezonului, dar în cele din urmă am rămas la Citroen pentru că aici m-am dezvoltat şi am avut succes.

În plus, sunt în stadiul în care mă gândesc dacă ar trebui să continui încă unul sau doi ani. Trei ar fi prea mult", a mai precizat el.

Via | The Red Bulletin

Taguri: Citroen, Hirvonen, Loeb

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru