După prestaţia impresionantă din Raliul Insuelor Canare din cadrul Campionatului European de Raliuri, Robert Kubica se pregăteşte pentru debutul în Campionatul Mondial de Raliuri la clasa WRC.
Polonezul va participa în Raliul Portugaliei din 11-14 aprilie cu un Citroen DS3 RRC, însă pleacă cu un handicap major comparativ cu rivalii săi: nu are aproape deloc experienţă pe macadam. "Nu am concurat prea mult pe macadam la viaţa mea, aşa că va fi o mare provocare", a declarat el.
Totuşi, Kubica va beneficia de sprijinul şi sfaturile celor doi piloţi de uzină ai Citroen, Sebastien Loeb şi Mikko Hirvonen, care vor încerca să-l înveţe principalele lucrurile de care trebuie să ţină cont când concurează pe macadam.
"Când va parcurge primii kilometri pe macadam va avea foarte multe întrebări. Iar Loeb şi Horvonen au făcut atâţia kilometri pe macadam şi au stiluri de pilotaj atât de diferite încât că vor avea multe răspunsuri pentru el şi poate câştiga foarte mult timp în acest fel. Dar mai întâi trebuie să parcurgă câţiva kilometri pentru a înţelege", a declarat Yves Matton, şeful Citroen Racing.Kubica va avea ocazia să se antreneze pentru Raliul Portugaliei în cadrul Fafe Rallysprint, un eveniment care prin tradiţie reprezintă un antrenament pentru numeroşi piloţi înaintea etapei de WRC. Fafe Rallysprint va avea loc sâmbătă, 6 aprilie.
Via Autosport
Comentarii (0)