Loeb: "Ford va reveni în lupta pentru titlu în Finlanda"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
După un început promiţător în Suedia, BP Ford a micşorat ritmul în următoarele etape din Campionatul Mondial de Raliuri şi nu a mai reuşit să lupte pentru victorii, cu excepţia Raliului Noii Zeelande care i-a revenit lui Jari Matti Latvala.
Acest lucru i-a permis lui Sebastien Loeb să se distanţeze la 50 de puncte de Mikko Hirvonen şi, chiar dacă a câştigat trei dintre cele şase etape ale anului, francezul anticipează o revenire în forţa a constructorului american în Raliul Finlandei, programat la finalul lunii iulie.
"Sunt sigur că Ford va reveni în Finlanda cu cei doi piloţi finlandezi ai săi. Mă aştept să fie foarte rapizi acasă, aşa cum au fost şi anul trecut", a declarat Loeb.
Sextuplul campion mondial al WRC a admis că este surprins de rezultatele modeste înregistrate de Ford în acest sezon, cu atât mai mult cu cât ambele maşinile nu au suferit modificări radicale din punct de vedere tehnic.
"Hirvonen pare să fie puţin în urmă şi sunt surprins din această cauză.
Se pare că nivelul este mai ridicat decât anul trecut, pentru ca maşina noastră este la fel ca în 2009. Pentru ei pare dificil să adopte acest ritm, dar noi mergem la maxim tot timpul", a mai precizat el.Înainte de Finlanda, Campionatul Mondial de Raliuri va efectua o escală în Bulgaria în weekendul 9-11 iulie, acolo unde Citroen este considerată principala favorită.
Via | WRC
Comentarii (0)