Loeb: "Decizia lui Ogier, esenţială pentru viitorul WRC"

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 16.07.2010
Sebastien Loeb crede că Sebastien Ogier trebuie să plece de la Citroen la Ford pentru ca cei doi constructori să aibă şanse egale la victorie şi să rămână în WRC.

Chiar dacă Sebastien Loeb continuă să domine în prezent Campionatul Mondial de Raliuri, adevărata revelaţie a sezonului este conaţionalul său Sebastien Ogier, în prezent la echipa Citroen Junior.

Performanţele sale au atras imediat atenţia celor de la Ford, iar Ogier va decide în următoarele săptămâni dacă va continua cu Citroen anul viitor sau dacă va pleca la eterna rivala a constructorului francez.

În opinia lui Loeb, decizia pe care o va lua Ogier este esenţială pentru viitorul competiţiei, întrucât rămânea la Citroen ar putea grăbi retragerea ambilor constructorilor din cea mai importantă competiţie de raliuri din lume. Francezul îşi justifica afirmaţia prin faptul că Citroen ar domina autoritar WRC dacă el şi Ogier ar concura pentru echipă.

"Înţeleg că ar putea dori să rămână la Citroen, pentru că datorită lor a ajuns aici, dar pe de altă parte dacă noi doi dominăm campionatul Ford s-ar putea retrage, iar asta înseamnă că şi Citroen s-ar putea retrage, iar apoi Ogier ar pierde totul.

Aşa că decizia sa ar putea fi importantă pentru viitor. Malcolm Wilson (n.r - şeful Ford) a făcut tot ce a putut pentru a-l aduce. I-a făcut o ofertă bună şi şi cu siguranţă ar putea fi numărul 1 acolo", a declarat Loeb pentru publicaţia franceză L'Equipe.

În ciuda declaraţiilor lui Loeb, Citroen Racing afirmă că unicul obiectiv pentru anul viitor este cucerirea ambelor titluri mondiale, indiferent de poziţia pe care o vor adopta cei de la Ford în cazul unui nou eşec, iar păstrarea lui Ogier face parte din planurile francezilor.

"Eu sunt şeful Citroen Racing, aşa că eu decid. Iar anul viitor vom face tot posibilul pentru a obţine titlul piloţilor şi al constructorilor. Oricum, sunt încrezător că îl vom păstra pe Ogier pentru anul viitor", a precizat el.

Ford a confirmat recent ca Mikko Hirvonen şi Jari Matti Latvala se afla sub contract pentru sezonul următor, astfel că Ogier va deveni al treilea pilot al echipei în cazul în care va acepta propunerea acestora.

În acest moment nu este foarte clar cum va concura Ford cu trei piloţi, cea mai simplă soluţie fiind alinierea a trei maşini la start pentru echipa de uzină.

Via | L'Equipe

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru