Loeb a impresionat în testele de la Le Mans

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 05.06.2012
Sebastien Loeb a terminat pe locul cinci testele din clasa LMP2 pentru cursa de 24 de ore de la Mans la volanul unei maşini Oreca-Nissan.

Sebastien Loeb a profitat de pauza din Campionatul Mondial de Raliuri pentru a participa la sesiunea de teste pentru cursa de 24 de ore de la Le Mans care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute.

Pilotul francez intenţionează să revină în această competiţie în sezonul 2013, însă regulamentul i-a permis să participe şi la testele pentru ediţia din acest an. Octuplul campion mondial de raliuri a urcat la volanul unui Oreca-Nissan alături de Marroc Nicolas şi Jean-Karl Vernay şi a terminat sesiunea pe locul cinci în clasa LMP2.

"Am făcut o sesiune de teste la Magny Cours la începutul săptămânii (n.r - trecute) şi atunci am pilotat pentru prima oară o maşină din clasa LMP2. Cât despre Le Mans în sine, nu am mai pilotat acolo din 2006. Mi-a luat puţin timp să mă obişnuiesc, mai ales că vedeam apex-urile după ce treceam de ele! Dar apoi m-am simţit foarte bine. Am încercat doar să modific puţin setările şi să îmbunătăţesc fără să-mi asum riscuri.

Rezultatul a fost bun, aşa că misiunea a fost îndeplinită", a declarat el.

Înainte de a participa la testele din Le Mans, Loeb a câştigat Raliul Chablais din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri din Elveţia la volanul unui Citroen DS3 WRC.

Via | WRC

Taguri: Citroen, Le Mans, Loeb

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru