Loeb: "A fost imposibil să-l înving pe Ogier în Raliul Suediei"

de Daniel Popescu
Marti, 12.02.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Sebastien Loeb a recunoscut superioritatea lui Sebastien Ogier în Raliul Suediei şi afirmă că nu l-a putut învinge pe pilotul Volkswagen chiar dacă a dat tot ce avea mai bun.

Am încercat, dar nu a fost posibil să câştig. Ogier a făcut un raliu grozav.

Sebastien Loeb
Pilot Citroen
Sebastien Ogier a câştigat duminică Raliul Suediei şi a adus prima victorie pentru Volkswagen cu noul Polo R WRC în doar a doua etapă a Campionatului Mondial de Raliuri.

Sebastien Loeb a fost principalul său rival în lupta pentru victorie, însă acesta afirmă că nu a fost suficient să piloteze la capacitate maximă pentru a-şi adjudeca victoria. În cele din urmă, Ogier s-a impus cu un avans de peste 41 de secunde în faţa fostului său coechipier de la Citroen.

"Am fost la limită. Am forţat din greu şi am încercat să dau tot ce am mai bun. Am făcut câteva probe foarte bune şi câteva mici greşeli. Am încercat, dar nu a fost posibil. Am forţat pentru a menţine presiunea. Ştiam că nu pot recupera 30 de secunde, dar am vrut să menţin presiunea. Dar Ogier a făcut un raliu grozav. Nu a pierdut prea mult timp. Şi noi am făcut un raliu bun, dar nu a fost suficient", a declarat nonuplul campion mondial, care va reveni în WRC abia la a cincea etapă programată în Argentina la începutul lunii mai.

Nu am avut niciodată o maşină atât de bună.

A fost raliul perfect.

Sebastien Ogier
Pilot Volkswagen
La rândul său, Ogier a fost entuziasmat de maşina pe care Volkswagen i-a pus-o la dispoziţie şi afirmă că a putut pilota exact aşa cum şi-a dorit.

"Maşina este foarte bună, chiar mai bună decât la Monte Carlo (n.r - unde Ogier a terminat pe doi). Nu am avut niciodată o maşină atât de bună. Nu spun că a fost uşor, dar am făcut tot ce am vrut cu maşina. A fost raliul perfect. De fiecare dată când a trebuit să forţez puţin pentru un timp mai bun am fost capabil să fac asta. Uneori a fost chiar mai dificil să mă temperez şi apoi am pierdut mai mult timp, aşa că voi continua să fiu rapid. Până la urmă a fost weekendul perfect", a precizat el.

Comentarii (1)

  • se pare c`au dat lovitura cu polo r wrc asta.n`au venit sa fie si ei in wrc...au venit sa castige baietii.
    16 3

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru