Ken Block îşi va reduce participarea în WRC în 2012

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 21.11.2011
Cascadorul Ken Block va participa la mai puţine etape în sezonul 2012 al Campionatului Mondial de Raliuri, întrucât vrea să concureze mai mult în Statele Unite.

Alături de Kimi Raikkonen, cascadorul american Ken Block a reprezentat pata de culoare a Campionatului Mondial de Raliuri în sezonul 2009, atunci când a participat la şapte etape, înainte de a-şi anunţa intenţiile pentru un program complet în următorii ani.

Rezultatele modeste obţinute pe parcursul ultimilor doi ani l-au determinat însă pe american să acorde mai multă atenţie competiţiilor Gymkhana şi rallycross din Statele Unite în perspectiva sezonului 2012, motiv pentru care participarea sa în WRC va fi mai redusă decât până acum.

"Cu siguranţă vom reveni în WRC anul viitor. Nu am finalizat programul, dar va fi un an foarte plin. Voi avea mai multe evenimente în America pe care le aştept cu nerăbdare. Competiţiile de rallycross par foarte bune acolo şi voi participa la toate sau aproape toate. De asemenea, Gymkhana World Tour a avut foarte mult succes în acest sezon cu trei etape. Cred că putem avea cinci etape anul viitor. Nu sunt sigur despre Marea Britanie, totul depinde de sponsori.

Dar voi fi şi la câteva etape de WRC", a declarat el.

Block a concurat cu propria sa echipă în WRC la volanul unui Ford Focus RS WRC în 2010 şi Ford Fiesta RS WRC în 2011, însă nu a reuşit să impresionezi, câştigând doar două puncte anul trecut şi alte şase puncte în acest an. Cea mai bună clasare a fost un loc opt în Raliul Franţei din acest sezon.

Via | MaxRally

Taguri: Block, WRC

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru