Hirvonen a câştigat Raliul Australiei!
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Ultima zi a Raliului Australiei a fost marcată de ordinele de echipă ale celor doi constructori principali din campionat, Ford şi Citroen.
După ce a fost lider pe aproape tot parcursul zilei de sâmbătă, Jari Matti Latvala i-a cedat benevol poziţia de lider coechipierului său Mikko Hirvonen în penultima probă specială, pentru ca acesta să-şi sporească şansele la titlul mondial. Astfel, Ford a obţinut a doua victorie a sezonului şi prima după o pauză de nouă etape.
Între timp, rivalii de la Citroen au încercat să obţină maximum de profit după cele două accidente suferite de Sebastien Loeb şi Sebastien Ogier în cursul zilei de vineri. Chiar dacă Ogier ar fi putut termina pe locul 8, francezul a primit ordin să plece mai târziu pe traseu în penultima probă pentru a primi o penalizare de cinci minute, iar ulterior s-a oprit timp de 10 minute pe traseu.
Strategia a fost adoptată pentru ca Loeb să-l devanseze în clasamentul general şi să obţină punctul aferent poziţiei a 10-a, pentru a minimaliza victoria lui Hirvonen.
Ulterior, septuplul campion mondial a câştigat şi cele trei puncte acordate în Power Stage, astfel că are un avans de 15 puncte în clasament faţă de rivalul său de la Ford.Petter Solberg a fost singurul reprezentat Citroen pe podium, în timp ce Matthew Wilson şi-a egalat cea mai bună clasare din carieră prin locul 4.
Raliul Australiei - Clasament final:
1. Mikko Hirvonen Ford 3h35m59.0s 2. Jari-Matti Latvala Ford + 14.7s 3. Petter Solberg Solberg Citroen + 44.8s 4. Matthew Wilson Stobart Ford + 8m45.2s 5. Khalid Al Qassimi Abu Dhabi Ford + 12m33.3s 6. Hayden Paddon Symtech Subaru + 17m29.3s 7. Michal Kosciuszko Lotos Mitsubishi + 19m01.3s 8. Oleksandr Saliuk Mentos Mitsubishi + 21m08.5s 9. Benito Guerra GMA Mitsubishi + 22m48.9s 10. Sebastien Loeb Citroen + 30m02.9s Other WRC finishers: 11.Sebastien Ogier Citroen + 30m19.4s 13. Peter van Merksteijn Van Merksteijn Citroen + 32m21.0s 14. Henning Solberg Stobart Ford + 32m23.7s 19. Ken Block Monster Ford + 42m01.9s WRC retirements: Evgeny Novikov Stobart Ford SS22 Daniel Oliveira Brazil Mini SS22 Leading power stage results: Pos Driver Team/Car Time/Gap 1. Sebastien Loeb Citroen 2m18.1s 2. Jari-Matti Latvala Ford + 1.2s 3. Petter Solberg Solberg Citroen + 1.3s 4. Mikko Hirvonen Ford + 1.6s 5. Ken Block Monster Ford + 3.3s
Comentarii (1)