Ford promite prima victorie pe asfalt în WRC după şapte ani

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 09.08.2011
Oficialii Ford sunt convinşi că vor obţine în acest sezon prima victorie într-un raliu desfăşurat integral pe asfalt după o pauză de şapte ani.

Citroen a dominat autoritar ultimele sezoane din cadrul Campionatului Mondial de Raliuri, iar cele mai bune performanţe au fost obţinute în etapele desfăşurate pe asfalt, suprafaţa pe care rivalii de la Ford nu au mai câştigat de la Raliul Spaniei din 2004.

Totuşi, Malcolm Wilson, şeful Ford, este convins că Mikko Hirvonen sau Jari Matti Latvala vor câştiga unul dintre cele trei raliuri pe asfalt care vor avea loc până la sfârşitul anului, prima oportunitate fiind Raliul Germaniei de la sfârşitul săptămânii viitoare.

"Sunt complet convins că vom câştiga un raliu pe asfalt în acest an. Nu ştiu care dintre ele va fi, dar mă simt încrezător. Oriunde a existat asfalt în acest an am fost cei mai rapizi, chiar dacă am concurat cu pneuri de macadam. Hirvonen a fost cel mai rapid pe superspeciala din Portugalia, iar Latvala în Argentina. Este adevărat, maşinile nu concurau cu setări de asfalt, dar veştile primite de la piloţi după testele pe asfalt sunt foarte, foarte încurajatoare", a declarat britanicul pentru site-ul oficial la Campionatului Mondial de Raliuri.

La fel de optimist este şi Garard Quinn, şeful Ford Motorsport Europa, care speră ca americanii să triumfe pe asfalt în acest an.

"Evident, cei de la Citroen sunt foarte încrezători pentru Raliul Germaniei pentru că au o istorie bună pe asfalt.

Latvala şi Hirvonen au arătat însă ce pot face pe asfalt în acest an şi aşteaptă cu nerăbdare să revină pe această suprafaţă, aşa că exista un nivel de încredere pe care nu l-am avut anterior. Sper să capitalizăm această încredere", a precizat Quinn.

Via | WRC

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru