Ford nu renunţă la titlul mondial în WRC
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Ford a început sezonul 2011 cu o victorie în Raliul Suediei, însă ulterior nu a reuşit să repete această performanţă, permiţându-le rivalilor de la Citroen să-şi adjudece şase victorii consecutive.
Implicit, şansele constructorului american la cucerirea unui trofeu în acest sezon au scăzut dramatic, însă chiar şi în acest context Gerard Quinn, şeful Ford Europa, consideră că soarta titlurilor mondiale este departe de a fi tranşată şi dă ca exemplu Raliul Greciei.
"A fost un weekend dificil pentru noi şi sunt dezamăgit că nu am încheiat prima jumătate a sezonului cu o victorie. Este păcat că prestaţia de duminică nu a fost copiată şi în zilele de vineri şi sâmbătă, pentru că asta ne-ar fi pus în postura de a câştiga. Ne vom concentra pe a doua jumătate a sezonului şi vom căuta victoriile cu agresivitate, pentru că ambele campionate rămân deschise", a precizat britanicul.
Următoarea etapă a Campionatului Mondial de Raliuri va avea loc în Finlanda în perioada 29-31 iulie.
Via | WRC
Comentarii (1)