FIA vrea etape de WRC în India, Rusia şi China
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Structura calendarului Campionatului Mondial de Raliuri a suferit schimbări majore începând din 2009, când a fost introdus un sistem rotaţional prin care aproape 30 de ţări au găzduit etape pe parcursul a doi ani.
Lucrurile vor reveni la normal începând din sezonul 2011 cu un calendar cuprins în mare măsură din ţara cu tradiţie în lumea raliurilor, însă FIA este dornică să aducă şi alte modificări. Jean Todt, preşedintele forului mondial, consideră că WRC va ajunge într-un interval de 5 ani în ţări precum India, Rusia şi China.
"India, Rusia, o revenire în China. Toate acestea sunt locuri importante. Dar pentru a obţine o parte din modificările necesare vom avea nevoie de 5 ani. Pentru moment, cel mai important lucru este să privim şi să decidem bine", a declarat francezul.
Teoretic, adiţia celor trei ţări ar trebui să genereze o extindere a calendarului, însă Todt susţine că un sezon de WRC ar trebui să aibă 12 etape, cu una mai puţin decât în acest an.
"Depinde de formatul evenimentelor. Dacă vrem raliuri care îşi merită numele, mă gândesc la 12", a mai precizat el.În ultimii ani, FIA a permis ca raliurile să se poată desfăşura şi pe parcursul a numai două zile, venind astfel în întâmpinarea organizatorilor care au înregistrat pierderi din cauza crizei economice.
Via | MaxRally
Comentarii (0)