Dani Sordo a obţinut în Germania prima victorie din carieră în WRC

de Daniel Popescu
Luni, 26.08.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Dani Sordo a câştigat Raliul Germaniei şi a obţinut astfel prima victorie în WRC după o luptă pasionantă cu Thierry Neuville. Sebastien Ogier şi Jari Matti Latvala au abandonat.

Mă simt foarte bine după prima mea victorie. Nu am început bine, dar lucrurile s-au îmbunătăţit după ce am schimbat setările.

Dani Sordo
Pilot Citroen
Sebastien Ogier a avut oportunitatea de a deveni matematic campion mondial la finalul Raliului Germaniei, însă francezul a avut o etapă de coşmar.

Într-un moment în care ocupa prima poziţie în clasament, el a ieşit de pe traseu şi a avariat suspensia lui Volkswagen Polo R WRC în PS 3, pentru ca ulterior să fie nevoit să abandoneze. În urma incidentului, coechipierul său Jari Matti Latvala a preluat conducerea şi părea să se desprindă în învingător, însă a suferit la rândul său un accident în PS 12 în care şi-a avariat suspensia.

Abandonurile celor doi piloţi Volkswagen i-au propulsat în lupta pentru victorie pe Dani Sordo şi Thierry Neuville, în condiţiile în care niciunul dintre ei nu trecuse prin experienţa câştigării unui raliu. Neuville a fost primul lider după abandonul lui Latvala cu un avans de numai 1.1 secunde, însă Sordo a preluat primul loc cu un avans de numai 0.8 secunde înainte ca PS 14, ultima probă de sâmbătă, să fie anulată.

Am fost singurul echipaj care a fost mereu în postura de a lupta pentru victorie de la start până la final.

Această performanţă, fără nicio greşeală majoră, este bună.

Thierry Neuville
Pilot M-Sport
Pilotul echipei Citroen şi-a sporit uşor avansul în PS 15, iar eforturile lui Neuville de a recupera avansul în ultima probă specială au eşuat după ce a ieşit în decor şi a pierdut aproape un minut.

Sordo a obţinut astfel prima victorie din carieră în WRC într-un moment în care spaniolul este evaluat de Citroen în perspectiva unui contract pentru sezonul 2014. Ultimul loc pe podium i-a revenit lui Mikko Hirvonen, care nu a reuşit să impresioneze în cel de-al doilea Citroen DS3 WRC, în timp ce Martin Prokop a terminat pe patru.

KUBICA A DEVENIT LIDER LA CLASA WRC2

Robert Kubica a obtinuit o nouă performanţă majoră la clasa WRC2 la capătul unui duel de asemenea memorabil cu Elfyn Evans, în care cei doi au făcut frecvent schimb pe prima poziţie. În cele din urmă, polonezul a obţinut victoria la WRC2 şi locul cinci în clasamentul general, devenind de asemenea lider în clasamentul general din WRC2.

RALIUL GERMANIEI - CLASAMENT FINAL

 1.  Dani Sordo          Citroen       3h15m19.4s
 2.  Thierry Neuville    M-Sport Ford      +53.0s
 3. 
Mikko Hirvonen Citroen +2m36.1s 4. Martin Prokop Czech Ford +8m00.8s 5. Robert Kubica PH Citroen +9m01.3s* 6. Elfyn Evans M-Sport Ford +9m14.2s* 7. Jari-Matti Latvala VW +9m55.0s 8. Hayden Paddon ASM Skoda +13m01.2s* 9. Mads Ostberg M-Sport Ford +13m28.1s 10. Evgeny Novikov M-Sport Ford +15m17.9s * WRC2 Other WRC finishers: 11. Khalid Al-Qassimi Citroen +17m46.9s 13. Nasser Al-Attiyah M-Sport Ford +21m54.4s 16. Sebastien Ogier VW +26m48.3s WRC retirements: Michal Kosciuszko M-Sport Ford SS5 PG Andersson AT Ford SS3 Leading powerstage results: 1. Sebastien Ogier VW 15m37.9s 2. Dani Sordo Citroen +3.9s 3. Jari-Matti Latvala VW +11.6s 4. Mads Ostberg M-Sport Ford +25.0s 5. Evgeny Novikov M-Sport Ford +25.6s

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru