Citroen: "Vom rămâne în WRC şi după retragerea lui Loeb"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Lumea sporturilor cu motor a fost luată prin surprindere miercuri de anunţul făcut de constructorul francez Peugeot, care s-a retras din toate competiţiile de anduranţă, inclusiv celebra cursă de 24 de ore de la Le Mans.
Întrucât Peugeot este partenerul celor de la Citroen în alianţa PSA, presa internaţională a speculat că Citroen ar putea lua în curând o decizie similară în privinţa participării în Campionatul Mondial de Raliuri. Ipoteza a fost cu atât mai puternică cu cât succesul francezilor în WRC este sinonim cu performanţele lui Sebastien Loeb, care se apropie de finalul carierei.
Oficialii Citroen au dat însă noi asigurări că sunt determinaţi să continue participarea în WRC pe termen lung prin vocea noului şef al echipei, Yves Matton.
"Îi voi vedea pe toţi cei din echipă pentru a le spune că am confirmarea din partea lui Frederic Banzet (n.r - managerul de brand Citroen) că programul nostru continuă şi avem garanţii că vom fi aici în viitor.
Cea mai bună dovadă este că am semnat pe doi ani cu Mikko Hirvonen şi pe trei ani cu Nasser Al-Attiyah, cu opţiune pentru încă doi. Suntem aici pentru viitor şi vom rămâne după ce Loeb se va retrage. Dacă nu am vrea să stăm după retragerea lui Loeb, care ar fi rostul să semnăm acum cu un tânăr pilot precum Thierry Neuville? Rămânem", a declarat Matton în parcul de service de la Raliul Monte Carlo.Raliul Monte Carlo continuă joi cu şase probe speciale.
Via | Autosport
Comentarii (0)