Citroen va anunţa piloţii pentru 2014 după Raliul Germaniei din august

de Daniel Popescu
Joi, 11.07.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Citroen a anunţat că va începe negocierile pentru stabilirea liniei de piloţi pentru sezonul 2014 al Campionatului Mondial de Raliuri după etapa din Germania programată în 25 august.

Vom continua să fim prezenţi în WRC datorită întăririi parteneriatului nostru cu Abu Dhabi.

Yves Matton
Sef Citroen
Citroen traversează o perioadă de tranziţie spre participarea în Campionatul Mondial de Turisme începând din sezonul 2014, care a atras numeroase speculaţii cu privire la viitorul implicării în WRC.

Şeful Yves Matton continuă însă să susţină că francezii vor rămâne în Campionatul Mondial de Raliuri, chiar dacă într-o formă uşor diferită care se va baza pe fondurile venite din partea sponsorului său principal, Abu Dhabi.

"Vom continua să fim prezenţi în WRC datorită întăririi parteneriatului nostru cu Abu Dhabi. Întotdeauna vom avea o implicare oficială în calitate de constructor, aşa cum ne cere regulamentul", a declarat francezul pentru publicaţia AutoHebdo.

Imediat ce stabilim modul în care vom aborda WRC anul viitor mă voi opri la următoarea prioritate, şi anume piloţii, cu Hirvonen şi Sordo sau cu alţii.

Yves Matton
Sef Citroen
Cu toate acestea, Matton a admis că nu este încă pregătit să stabilească linia de piloţi pentru sezonul următor, motiv pentru care a refuzat să comenteze situaţiile lui Mikko Hirvonen şi Dani Sordo.

"Imediat ce stabilim modul în care vom aborda WRC anul viitor mă voi opri la următoarea prioritate, şi anume piloţii, cu Hirvonen şi Sordo sau cu alţii.

De asemenea, vreau să aştept până la finalul Raliului Germaniei înainte să încep aceste negocieri", a adăugat el, referindu-se la etapa programată în perioada 22-25 august.

După primele şapte etape ale sezonului, Hirvonen ocupă doar locul cinci în clasamentul general cu 61 de puncte, având cu şapte puncte mai puţin decât Sebastien Loeb, care a concurat însă în numai trei runde. Coechipierul său Sordo a avut o evoluţie asemănătoare, concretizată prin 59 de puncte câştigate.

Via MaxRally

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru