Citroen şi Ford, împotriva raliurilor de anduranţă în WRC

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 14.03.2011
Citroen şi Ford au anunţat că sunt împotriva organizării unor etape de anduranţă în WRC care să aibă loc în mai multe ţări, din cauza costurilor suplimentare.

Federaţia Internaţională de Automobilism a stabilit în cadrul Consiliului Mondial al FIA de săptămâna trecută structura calendarului competiţional a Campionatului Mondial de Raliuri pentru sezonul 2012.

Fără a stabili cu exactitate datele de desfăşurare ale etapelor, calendarul include 13 raliuri, dintre care două sunt de anduranţă şi ar urma să aibă loc în câte două ţări. Astfel, Suedia şi Norvegia ar urma să găzduiască un raliu de anduranţă în debutul sezonului, la fel ca Argentina şi Uruguay pe parcursul anului.

Cele două etape ar urma să fie mai lungi decât cele obişnuite, ceea ce a atras deja votul negativ al constructorilor Citroen şi Ford, nemulţumiţi de potenţiala creştere a costurilor cu aproximativ 1.5 milioane de euro. În plus, cei de la Citroen sunt împotriva raliurilor din Japonia, Noua Zeelandă şi Abu Dhabi, întrucât francezii nu au interese comerciale în aceste ţări.

"Nu suntem de acord cu acest calendar. Sunt 13 evenimente, dintre care cinci peste ocean.

Anul trecut a fost imposibil pentru Abu Dhabi pentru că nu a avut niciun raliu-candidat, dar anul acesta este posibil? Din punct de vedere logistic, noul calendar va costa 1.5 milioane de euro pentru nimic. Nu vindem nicio maşină în Abu Dhabi, Japonia sau Noua Zeelandă", a declarat Olivier Quesnel, şeful Citroen.

În prezent, calendarul provizoriu pentru sezonul 2012 este alcătuit din 13 etape care vor avea loc în Spania, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Japonia, Mexic, Noua Zeelandă, Portugalia, Suedia-Norvegia, Argentina-Uruguay, Marea Britanie şi Abu Dhabi, ultimele două având nevoie de îndeplinirea unor condiţii suplimentare pentru a fi confirmate.

Via | Autosport Magazine

Comentarii (1)

  • bogdan_lupu24
    ce sa le zic la desteptii astia de la Citroen care au dominat campionatul din 2004 si pana acum mai lasati si altii sa castige iar voii bagati-va declaratiile voastre imputite in fundul vostru
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru