Presa internaţională a relatat săptămâna trecută că Citroen s-ar putea retrage din Campionatul Mondial de Raliuri la sfârşitul sezonului curent pe fondul numeroaselor probleme înregistrate de grupul PSA Peugeot-Citroen. PSA a anunţat săptămâna trecută închiderea uzinei franceze Aulnay şi desfiinţarea a 14.000 de locuri de muncă, însă oficialii Citroen susţin că programul de WRC nu va fi abandonat din această cauză.
"Anunţul de săptămâna trecută nu va afecta programul nostru din WRC. Totuşi, facem tot ce este posibil pentru a ne uita la opţiunile pe care le avem pentru a reduce sprijinul financiar al brandului nostru pentru pachetul sportiv", a declarat un purtător de cuvânt al Citroen.
Una dintre variantele pe care le are Citroen este renunţarea la cele două maşini utilizate de Nasser Al-Attiyah şi Thierry Neuville ca piloţi privaţi şi menţinerea doar a echipei de uzină.
Totuşi, şi prezenţa acesteia este în pericol, oficialii echipei afirmând că prezenţa lui Sebastien Loeb în WRC în 2013 va fi crucială din acest punct de vedere.
Octuplul campion mondial ar putea decide să se retragă din sport la sfârşitul acestui sezon, o decizie finală în acest sens fiind aşteptată în cursul lunii iulie.Via Autosport
Comentarii (0)